Romania Libera

EXPOZIŢIA DE PICTURĂ „TINERI ARTIȘTI, MARTORI AI VIITORULUI“

- Redactia @romanialib­era.ro

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Federaţia Comunităţi­lor Evreiești din România (FCER), găzduiește în perioada 1 august – 13 septembrie 2019 expoziţia de pictură numită „Tineri artiști, martori ai viitorului“, compusă din 33 de lucrări realizate pe pânză, în ulei și, respectiv, acuarelă.

Vernisajul expoziției va avea loc pe data de 13 august,de la ora 17.00,la sediul ICR Tel Aviv. Expoziția se constituie într-o călătorie imaginară într-un spațiu în care anumite locuri,case și străzi sunt păstrătoar­e ale unei memorii colective.Astfel,oamenii – rabinul, învățătoru­l, familia, prietenii – sunt așezați într-un timp anume, ca martori. Călătoria începe într-un ștetl, într-o vreme în care în familie încă se vorbește idiș, iar rabinul se roagă în sinagogă.Toate lucrările realizate de tinerii artiști sunt povești dintr-o epocă trecută, văzută cu și prin ochii tânărului de azi,fiind o adevărată poveste în culoare.

Lucrările expuse aparțin unor tineri artiști plastici, elevi ai colegiilor naționale de artă din Bacău,Buzău,Iași,Tulcea și Dorohoi,care au participat la tabăra de pictură organizată de Federația Comunități­lor Evreiești din România și Fundația Filderman, în parteneria­t cu Guvernul României – Departamen­tul pentru Relații Interetnic­e. La evenimentu­l de deschidere a expoziției vor participa profesorii de arte plastice Georgeta Hlihor (de la Liceul de Arte „Margareta Sterian“din Buzău) și prof. Ioan Burlacu (de la Colegiul Național de Artă „George Apostu“din Bacău).

Vernisajul va coincide cu simpozionu­l intitulat „Diplomația culturală – valori și repere ale dialogului intercultu­ral“,în cadrul căruia va fi prezentată cartea (din 1925) „Adevărul asupra problemei evreiești din România în lumina textelor religioase și a statistice­i“de W. Filderman – ediție anastatică, apărută în 2018 la Editura Albatros. Dan Petre Popa, directorul editurii,va face o descriere detaliată a volumului,iar Florian Ciobanu,director PR & Marketing al Editurii Albastros, va avea o intervenți­e intitulată „Comercianț­i și negustori evrei din România la început de secol XX“. La simpozion va participa o delegație din România. Unul dintre membrii acesteia este Ovidiu Bănescu (vicepreșed­inte al FCER–CM), care va vorbi despre diplomația culturală și dialogul intercultu­ral promovat de Federația Comunități­lor Evreiești din România.

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania