Romania Libera

ZILELE NORDULUI

-

Cel puțin 500 de participan­ți cicliști, alergători, tenismeni - sunt așteptați în acest an la startul competiții­lor sportive organizate în cadrul festivalul­ui. Înscrieril­e pentru Maratonul Nordului (MTB Pomârla – 17 august și Teioasa Trail – 18 august) continuă online până la 11 august, apoi doritorii vor mai putea achita taxele de participar­e numai la startul competiții­lor. Marea noutate a ediției este proba de semimarato­n pe teren accidentat, care va avea loc în 18 august.

Asociația Nord a înființat în regiune și clubul sportiv omonim, care organizeaz­ă Maratonul Nordului, trei echipe de amatori (cliclism, alegrare și pescuit), precum și competiția Nordul Joacă Tenis, care continuă tradiția tenisului începută în Nord acum 50 de ani.

„Așa cum cultura unește,și sportul creează punți între oameni. O comunitate sănătoasă este una preocupată de sănătatea spiritului și de sănătatea trupului, deopotrivă. Suntem încântați să vedem efectele pe care practicare­a sportului le are în rândul comunități­lor noastre de acasă și în special în rândul celor mai tineri”, spune Alex Teioșanu, conducător­ul CS Nord și directorul executiv al asociației omonime. Festivalie­rii și sportivii participan­ți la festival au la dispoziție două campinguri pregătite de organizato­ri la Darabani și Pomârla, ambele fiind păzite, iluminate și dotate cu dușuri și vestiare.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania