Resetul preşedintelui IOHANNIS

Biata limbă română nu mai are cuvinte pentru discursurile preşedintelui Klaus Iohannis.A spus zilele trecute că statul român are nevoie de un reset.

Mă număr printre cei care înţeleg ce a vrut să transmită locatarul de la Cotroceni, dar caut de câteva zile tools-urile (ca să folosesc şi eu limbajul romglezei, la modă printre progresişti), prin care va reuşi să repună statul pe picioare.

De când a preluat conducerea ţării nu a adus decât critici. În afară de “România educată,” programul său pentru reforma din învăţământ, nu a comis decât vânturi de hulă şi cascade de vorbe metalice printre dinţi. Cum de s-a trezit că România are nevoie de o restructurare din temelii ale instituţiilor statului? A contribuit din greu la destructurarea statului. În desele sale vacanţe nu a găsit decât momente în care să critice şi să se plângă pe la înaltele porţi. S-a dat mare susţinător al statului de drept. Un apărător al justiţiei independente. Dar n-a mişcat un deget pentru îndreptarea şi recalibrarea relaţiilor instituţionale. Sigur, unii dintre enoriaşii cultului său de făcut decât gâlceavă vor sări să-l apere că nu are prerogative constituţionale. Ba da are. Conduce CSAT-ul, organismul în care se adună toate instituţiile importante.

Dar de unde reset?

Reset vine din limbajul calculatoarelor. Conform Cambridge Dictionary, opritul şi repornitul echipamentului informatic, când nu funcţionează corect, poartă numele de reset. Mulţi abonaţi ai reţelelor de cablu ştiu că dacă pe router ţi butonul de resetare apăsat, câteva secunde, sistemul va funcţiona. Tradiţionalul scos din priză repune dispozitivele în mişcare.

Poate, oare, statul să fie scos din priză? Teoretic, da. Practic, nu. Cum ar mai fi asigurată siguranţa cetăţeanului dacă nu ar mai exista poliţişti, medici sau pompieri?

Sigur că un stat în derivă e mai uşor de cucerit.

De la incendierea Romei de către necreştini şi de la calul Troian, istoria a consemnat qui prodest astfel de acţiuni. Resetarea, dacă ar fi să-i facem trimiteri prin ţările româneşti, ar fi oca lui Cuza. Numai că noi, cei care am citit mai mult decât am scris, ştim cum a plecat Domnitorul de pe scaunul de prim dregător.