Problema noastră, a românilor este aceea că n-am trecut printr-un „catharsis”
Personaj de altfel legendar al timpurilor acelea, în care FMI și Banca Mondială se ocupau intens de distrugerea economiei românești, bună sau rea cum era, prin lichidări de întreprinderi și privatizări (poate multe necesare, dar majoritatea nenecesare și chiar periculoase căci treceau monopoluri în mâini private). În ce vrea să facă FMI în România, dl Poul Thomsen nu prea găsea la mine cine știe ce ecou. Și, o dată, exasperat, mi-a spus că problema noastră, a românilor este aceea că n-am trecut printr-un „catharsis”, spre deosebire de alți est-europeni, care înaintau rapid pe calea reformei,deoarece avuseseră fiecare din ei „catharsis”-ul lor. Mărturisesc că n-am prea înțeles, la prima strigare cum se spune,tâlcul dlui Thomsen cu „catharsis”-ul. Și, imediat ajuns acasă, m-am documentat pe cât posibil mai serios! „Catharsis” este termenul prin care Aristotel descria transformarea emoțională pe care o trăiesc oamenii prin artă. Mai concret, de pildă, la vizionarea unei drame la teatru, spectatorii resimt propriile spaime și probleme pe care le trăiesc personajele dramei, astfel „purificându-se”. Nu știu cât de departe mergea dl Thomsen cu extensia tâlcului aristotelic al „purificării prin artă”. Dar era clar că sensul termenului „catharsis” folosit de dl Thomsen era al purificării. Dar nu al purificării neapărat prin artă. Căci referirile domniei sale nu erau cumva la faptul că legăturile cu arta erau mai slabe la români decât la polonezi, unguri sau cehi. Domnia sa se referea mai explicit la faptul că, în îndelungata perioadă comunistă, ungurii au avut „catharsis”-ul lor în revoluția din 1956, cehii „catharsis”ul lor în 1968 la intervenția armatelor sovietice în țara lor, iar polonezii au avut chiar mai multe „catharsis”-uri,cu prilejul numeroaselor răzvrătiri anticomuniste și episodului marcant al făuririi sindicatului Solidaritatea. Românii nu avuseseră însă „catharsis”-ul lor. Știa probabil ce știa dl Thomsen, că în 1989 nu fusese realmente vreo revoluție! Astfel, în timp ce frații întru comunism maghiari, cehi, polonezi se „purificaseră” printr-o încercare limită, prin suferința impusă de această încercare, românii rămăseseră să ducă aceeași mămăligă incapabilă să iasă din ceaun.
Am rămas peste ani mereu cu gândul la ceea ce a vrut să spună, de fapt , dl Thomsen. Oricum, n-am prea înțeles ce legătură avea „catharsis”-ul la care se referea domnia sa cu distrugerea economiei naționale. Părea să fie însă vorba, la vremea respectivă, de faptul că nu ne grăbeam suficient cu distrugerea economiei naționale, ca expresie a „purificării” de comunism, de etatism, de nu mai știu ce altceva care nu convenea FMI, broker-ul principal al capitalului internațional! Aș mulțumi bunului Dumnezeu dacă ar exista prilejul să-l întâlnesc acum, după peste două decenii, pe dl Thomsen, astăzi șef pe Europa la FMI, să-l întreb dacă-și menține aprecierile cu „catharsis”-ul, în lumina evoluțiilor din țările cu pricina. Mie unuia,votul din 26 mai mi-a dat de gândit. Dl Thomsen avea dreptate: românilor le lipsește un „catharsis”. Nu s-au împiedicat suficient de pragul de jos și n-au dat suficient cu capul de pragul de sus.Dacă ar fi făcut-o la timp,nu numai că nu s-ar fi grăbit cumva să acționeze în sensul cerut în urmă cu două decenii de dl Thomsen, dar s-ar fi opus din răsputeri comenzilor sale, ca să păstreze măcar ceva din economia națională, din decizia națională, din identitatea națională. Dl Thomsen avea dreptate: cehii, maghiarii, polonezii aveau „catharsis”-ul făcut și au salvat ce s-a putut! Și se luptă, atât de adesea aprig, pentru ființa lor națională! Românii nici nu se luptă. Ei își vor pierde națiunea pe o platformă de socializare. E drept, transatlantică!
„Catharsis” este termenul prin care Aristotel descria transformarea emoțională pe care o trăiesc oamenii prin artă. Mai concret, de pildă, la vizionarea unei drame la teatru, spectatorii resimt propriile spaime și probleme pe care le trăiesc personajele dramei, astfel „purificându-se”. Nu știu cât de departe mergea dl Thomsen cu extensia tâlcului aristotelic al „purificării prin artă”.