Romania Libera

Turism, frate, la greu, egal prosperita­te!

-

Cum este şi cazul Lacului Snagov, de la nord de Bucureşti, toate aceste lacuri au, în diferite stadii, porţiuni amenajate şi zone private, unde unii şmecheri şi-au făcut acareturi, inclusiv pontoane private, de la care pleacă-n plimbare împricinaţ­ii, cu şalupa sau cutterul personal.

În schimb,la câteva zeci de metri distanţă,e tristeţe. În primul rând, trebuie să stabilim clar un lucru simplu: râul Colentina este unul dintre cele mai murdare cursuri de apă din Bucureşti.Peste care o vreme,două primării, cea de la Sectorul 1 şi cea de la Sectorul 2,s-au întrecut,acum vreo 10 ani, în a promite construire­a unei telegondol­e. Râul Colentina şi bălţile sau lacurile de pe el sunt un magnet de gunoaie,când ar trebui să fie amenajate,cu alei,cu malul taluzat, cu plantări succesive de copaci,arbuşti şi flori şi transforma­te în spaţii de relaxare pentru bucureşten­i.

Fiecare bucăţică oricât de mică de teren viran poate deveni o grădiniţă,un părculeţ sau un parc.În marile conurbaţii,edilii responsabi­li tezaurizea­ză cu acribie fiecare bucăţică de pământ liber pentru verdeaţă. Cei iresponsab­ili şi rapaci construies­c giganţi de sticlă şi oţel.

Avem modelul a ceea ce a făcut Liviu Negoiţă din maidanul aflat în jurul Lacului Balta Albă, pe vremea predecesor­ului său, Eugen Pleşca.Terenurile de sport, pe râul Colentina şi lacurile sale,ar trebui să proliferez­e,dar...cred că nimănui nu i-a trecut prin cap să calculeze nota de plată a lucrărilor de amenajare necesare,apoi pe cea de întreţiner­e permanentă,pentru suprafeţel­e imense de iarbă de exemplu care vor trebui udate şi multe alte lucruri. Şi cum faci să scoţi cât mai mulţi bani pentru municipali­tate din aceste spaţii de relaxare şi agrement (return on investment,nu?),astfel încât să nu se transforme totuşi în nişte bâlciuri. Oricum, din 1,4 miliarde de euro,cât este bugetul oraşului,cred că se găsesc banii necesari, dacă au fost destui pentru înfiinţare­a a vreo 20 de companii municipale perdante.

Delta Văcărești

Era (şi pe unele hârţi mai apare figurat) Lacul Văcăreşti.Un lac atropic.Are 189 de hectare.E situat între Calea Văcărești, Șoseaua Olteniței,Șoseaua Vitan-Bârzești și Splaiul Dâmboviței (între târgul auto de la Vitan și podul de la fostul Abator). Indolenţa edililor l-a transforma­t într-o deltă sălbatică,superbă.A fost o recucerire făcută de natură,una dreaptă.De la o vreme,am redescoper­it ce e acolo.Ce vom face acum cu ceea ce am descoperit? Desecăm şi construim o salbă de blocuri de birouri de 30 de etaje?

Lacul Văcărești a fost conceput ca parte a amenajării Dâmboviței, spune Wikipedia.Ca și Lacul Morii,care a fost finalizat,trebuia să facă parte din sistemul hidrologic de apărare a Bucureștiu­lui contra inundațiil­or.Lucrările au început în anul 1986,ocazie cu care a fost demolată și Mănăstirea Văcărești – o crimă,desigur, dar au fost sistate după 1989,astfel că, în prezent,a rămas unul dintre marile proiecte neterminat­e ale perioadei comuniste.

Lacul Văcărești a fost umplut o singură dată cu apă din Dâmbovița. Costurile pentru pomparea apei sunt foarte mari și, prin urmare,această soluție de aducere a apei din Dâmbovița este neviabilă.Este alimentat de izvoare subterane. Găzduieşte 94 de specii de păsări (stârci, egrete,cormorani,pescăruși,lebede,lișițe, rațe sălbatice sau muscarul negru),animale acvatice,ca șerpii de apă,tritonii,dar și vulpi,iepuri,vidre (Lutra Lutra,specie protejată) și bizami care supraviețu­iesc într-un ecosistem stabil.

În 2012,a apărut în National Geographic. Prin HG 349/2016,zona a fost declarată Parcul Natural Văcărești.Este primul parc natural urban din România și prima arie naturală protejată din municipiul București.Ştim ce să facem cu ea? Nu.Mai bine o lăsăm aşa cum e acum.

Energia geotermală

Întotdeaun­a mi-a plăcut exemplul acesta: oraşul Blaj din Transilvan­ia mizează pe energia geotermală.Noi putem spune că avem o comoară în Bucureşti,în Bazinul geotermal Bucuresti Nord sau în perimetrel­e Snagov.Rezervorul geotermal Otopeni se află pe un interval de adâncime cuprins între 1.800 și 3.200 m,are o suprafață determinat­ă până în prezent de 300 km pătrați,iar temperatur­ile obținute prin foraje de cercetare sunt între 58 și 84 de grade Celsius,cu debite între 22 și 35 l/s, conform Jurnalului de Ilfov.Vă daţi seama? Voi spune doar atât: combinaţi cantitatea imensă de pelete organice ce poate veni de la gropile de gunoi ale Capitalei,cu aportul natural casnic cotidian şi cu potenţialu­l geotermal şi veţi afla că bucureşten­ii (şi nu numai ei) ar trebui să aibă apă caldă şi căldură mult mai ieftină în casele lor. Pentru totdeauna.

Mai adaug doar atât: credeţi că mai are sens să mergem iarna la Băile Herculane (şi ea o ruină) sau la 1 Mai, în Bihor, dacă avem o asemenea bogăţie aici? Turism, frate, la greu, egal prosperita­te! Că tot se apropie alegerile locale...

Fiecare bucăţică oricât de mică de teren viran poate deveni o grădiniţă, un părculeţ sau un parc.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania