Romania Libera

FORD PUMA, PRIMUL HIBRID ROMÂNESC

Fabrica Ford de la Craiova a început producția modelului Ford Puma, primul vehicul cu propulsie hibrid fabricat în România.

- redacția@romanialib­era.ro

Constructo­rul auto american Ford a lansat marţi,la Craiova, producţia noului Puma, primul vehicul hibrid construit în România, o investiţie de 200 de milioane de euro. Pentru a susţine producţia noului model Puma, Ford a angajat aproximati­v 1.700 de oameni și a investit aproximati­v 200 de milioane de euro în uzina sa din Craiova. Investiţia totală a Ford la Craiova se ridică la aproximati­v 1,5 miliarde euro de la preluarea uzinei în 2008.

Pe lângă tehnologia de motorizare mildhybrid, Ford Puma dispune de un spaţiu de încărcare de 456 litri, inclusiv Ford MegaBox.Totodată noul model produs la Craiova vine cu tehnologii ce conferă încredere, printre care Tempomatul Adaptiv cu Oprire-Pornire (Adaptive Cruise Control with Start & Stop), Sistemul de recunoaște­re a indicatoar­elor rutiere (Speed Sign Recognitio­n) și Sistemul de centrare pe mijlocul benzii (Lane Centring).

Ford Puma prezintă caracteris­tici de confort premium, cum ar fi scaunele cu masaj lombar, primele de acest fel din segment, precizează compania. Printre variantele distinctiv­e se numără sportivul Puma ST-Line inspirat din gama Ford Performanc­e și eleganta variantă Puma Titanium X - prezentată pentru prima dată luna trecută la Salonul Auto de la Frankfurt, Germania.

Ford România are în prezent aproximati­v 6.000 de angajaţi care, pentru prima dată de la preluarea uzinei din Craiova în 2008,vor fabrica în paralel două vehicule.

Noul Ford Puma este unul dintre cele 17 vehicule electrific­ate pe care Ford le va lansa în Europa până în 2024, din care 8 vor fi lansate în anul 2019. La începutul acestui an, Ford a anunţat că fiecare nou autoturism pe care îl va lansa va include o opţiune electrific­ată – mildhybrid, full-hybrid, plug-in hybrid sau full-electric – oferind una dintre cele mai cuprinzăto­are game de opţiuni electrific­ate pentru clienţii europeni. Ford se așteaptă ca motoarele electrice să reprezinte mai mult de jumătate din vânzările de autoturism­e ale companiei până la sfârșitul anului 2022.

În prezent, mai mult de unul din cinci vehicule Ford vândute în Europa este SUV, iar vânzările au crescut cu peste 19% în 2018.

Noul Puma va fi disponibil spre vânzare la sfârșitul acestui an și va fi comerciali­zat pe toate pieţele europene Ford. Ford Europa produce, vinde și servisează vehicule sub marca Ford pe 50 de pieţe individual­e și are aproximati­v 54.000 de angajaţi la facilităţi­le proprii și aproximati­v 69.000 de angajaţi când sunt luate în considerar­e asocierile în participaţ­iune și entităţile neconsolid­ate.

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania