IOAN AUREL POP SE PLÂNGE CĂ ROMÂNII NU ȘI AMINTESC DE EROII NAŢIUNII

Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române și rector al Universității „Babeș-Bolyai“, atenționează asupra răului pe care-l produce, în viziunea lui, indiferența față de personalităţile marcante ale trecutului manifestată de o societate românească „grăbită și preocupată de interese trecătoare”. „Ne putem plânge de un anumit dezinteres, astăzi, deopotrivă în raport cu trecutul și cu marile personalităţi ale trecutului.Cine să se mai gândească astăzi,la 200 de ani de la nașterea lui,la Nicolae Bălcescu? O face Academia Română. Dar într-o societate românească grăbită, preocupată de interese trecătoare și dornică să evite tot mai mult apelul la memoria colectivă și Bălcescu și Avram Iancu și Kogălniceanu și fraţii Golescu și Ion Ghica și Bariţiu și Bărnuţiu rămân îngropaţi în colbul filelor din trecut. Academia Română e datoare să marcheze marea lui personalitate și să neo readucă în memorie“,a afirmat Ioan-Aurel Pop la Sesiunea aniversară,scrie Agerpres.Pop nu înțelege, totuși, cred eu, că pentru a mai avea timp să se gândească la frumusețile trecutului,românii au nevoie să nu fie îngrijorați în permanență de ce vor pune pe masă pentru ziua de mâine. În plus, nimeni nu le explică tinerilor români ce putem învăța pragmatic de la Bălcescu, dincolo de idealurile lui. Nimeni nu le vorbește despre faptul că exemplul revoluționarilor a fost un model absolut de sacrificiu, pe care și tinerii de azi ar trebui să îl imite pentru a-și urma năzuințele. Nici chiar istoricul academician Aurel Pop nu încearcă să le arate o utilitate practică de ordin moral, spiritual, intelectual al personalităților trecutului, cu exemple pentru tineri. El s-a mulțumit să se înflăcăreze de contribuţia lui Bălcescu, cel „care a ars ca o flacără pe altarul Revoluţiei“, la „primăvara popoarelor“de la 1848-1849. „Revoluţionarii români n-au reușit atunci,la 1848-1849,să preia puterea statornic datorită mai ales intervenţiei prin forţă armată a imperiilor vecine conservatoare – Otoman, Rus și Habsburgic, dar și din cauza neînţelegerii dintre liderii unor revoluţii din regiune. Pe de altă parte, nicio revoluţie din Europa n-a reușit pe deplin atunci, dar «primăvara popoarelor» a rămas ca un memento care a rodit treptat.Nicolae Bălcescu a ars ca o flacără pe altarul revoluţiei și a murit,în condiţii vitrege, într-un colţ al Europei unde odihnește și acum. El a transmis generaţiilor viitoare un testament canalizat pe două direcţii: construirea unei noi Europe bazate pe principiile democratice ale libertăţii,egalităţii și frăţiei și edificarea unei Românii moderne în care toţi fiii săi să poată trăi între fruntariile statului naţional unitar modern.Aceste direcţii din testamentul lui Bălcescu nu s-au înfăptuit pe deplin nici până astăzi“,s-a mândrit Ioan. Acad. Dan Berindei, președinte de onoare al Secţiei de Știinţe istorice și arheologie, a îndemnat: „Luaţi astăzi orice pagină din Bălcescu și rămâneţi cu impresia că a fost scrisă ieri, nu acum 150, 170 de ani. În fapt, deși aparţine epocii sale, el iese din rând și se bucură printre cei puţini rămași până în zilele noastre de nemurirea istorică“. „Lipsit de mijloace,măcinat de boală,departe de ai săi,Bălcescu a trăit un sfârșit trist și implacabil,păstrându-și crezul.A crezut în România,a luptat pentru ea și a rămas neclintit în credinţa sa.În ciuda vremurilor care ne despart,Bălcescu ne este un contemporan”. La evenimentul desfășurat în Aula Academiei au mai susţinut comunicări academicienii Eugen Simion,președintele Secţiei de filologie și literatură – „Iubirile și prieteșugurile lui Nicolae Bălcescu“. Bălcescu (1819-1852) a fost revoluționar, istoric, scriitor și diplomat român,simbol al Pașoptismului românesc.S-a remarcat drept un intelectual dedicat cauzei revoluţionare,participând la elaborarea proiectului de Constituţie a Ţărilor Române,și un militant în afirmarea autonomiei și pregătirea proclamării independenţei,în adoptarea votului universal și împroprietărirea ţăranilor.Academia Română l-a desemnat în 2015 membru post-mortem. Din păcate cu astfel de inițiative sterile,formale se preocupă autointitulatul “cel mai înalt for știinţific și cultural al României”, în loc să ajute în mod concret societatea din România să atingă idealurile democratice și moderniste trasate de Bălcescu. Ei rostesc vorbe de duh și scriu articole omagiale.