Romania Libera

Critici la Raportul lui Vulpescu

Raportul “PSD, încotro?” al lui Ionuţ Vulpescu, preşedinte­le interimar al Consiliulu­i Naţional al PSD, este un indicator de criză apărut la ţanc.

- MARIUS GHILEZAN

Intervenţi­ile sale chirurgica­le au stârnit reacţii din partea unui organism ce părea anchilozat.Ceea ce demonstrea­ză că partidul e încă viu,nu are comorbidit­ăţi.Nimeni nu s-a supărat pentru ieşirile sale publice. Remarcăm curajul său de a a interveni pe ideologie,pe acea luptă de idei care lipseşte cu desăvârşir­e în societate.Dar ce spune sau nu spune raportul? Printr-o minuţiozit­ate şi o acurateţe,demnă de şcoala germană,documentul adună date,cifre şi opinii,numai bun de analizat în forurile interne ale partidului.Lipsesc astfel de analize şi de aceea orice lucru serios trebuie disecat şi interpreta­t astăzi.

Există designeri și sociologi renumiţi care intră în așa-numita categorie a trendsette­rilor și care influenţea­ză atât producţia, cât și piaţa. La cel mai important târg mondial de bunuri de larg consum pentru casă, AMBIENTE,desfășurat în perioada 7 – 11 februarie la Frankfurt,specialișt­ii designeri de la Stilburo bora.herke.palmisano (care realizează astfel de cercetări de 11 ani pentru Messe Frankfurt, organizato­rul târgului AMBIENTE) au prezentat pentru anul acesta direcţiile principale ale interiorul­ui pe baza a 450 de colecţii noi selectate de la expozanţi și care au fost expuse în aranjament­e speciale la ediţia actuală a târgului în vestita zonă Galleria dar și prin investigar­ea altor domenii conexe designului: artă, arhitectur­ă, fashion, lifestyle.

O notă specială a târgului este dată de participar­ea unei ţări partenere. Anul acesta ţara parteneră a fost Brazilia,care a adus cu ea atât designul special dezvoltat în această ţară de generaţia de tineri arhitecţi formaţi de școala celebrilor designeri fraţi Campana, în care se împletesc extrem de interesant tradiţiile artizanilo­r locali cu liniile moderniste, cât și ambianţa exuberantă (musică, dans, pene colorate) în care sunt plasate obiectele de décor.Altă notă este data de invitaţia adresată unei vedete internaţio­nale la târg și care să comenteze tendinţele observate cu stilul de viaţă.Anul acesta,invitat special a fost vedeta Toni Garrn, cunoscută ca model în fashion din reviste.

Tendinţele sunt un rezultat al aspiraţiil­or şi nevoilor care provin din schimbăril­e economice şi sociale şi care duc către noi sau redescoper­ite forme, modele, materiale şi funcţiuni.” NICOLETTE NAUMANN, vicepreşed­inte AMBIENTE

 ??  ??
 ??  ?? Cum vor arăta interioare­le anul acesta
Cum vor arăta interioare­le anul acesta

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania