Intelectualii au fost prin definiție anti PSD
În raportul lui Vulpescu nu apare nici măcar ca o menţiune modul cum PSD a sedus o Românie întreagă în 2016. Electoratul între 18-35 de ani e aproape inexistent în zestrea electorală a PSD în ultimele alegeri. El reprezintă acum dead-set-ul, locul pe care consultanţii americani îl consideră de neatins. A te preocupa de acesta e o pierdere de timp. Cum să voteze un corporatist PSD, când orice cercetare calitativă îţi evocă, ţie ca cercetător, că el e înveninat de ură împotriva acestui partid.? În al patrulea rând, intelectualii au fost prin definiţie anti PSD, încă de pe timpul existenţei FSN. Încercarea de a a moșmondi evidenţa, prin forme fără fond, e o acţiune cu rezultat premeditat. (Prin toamna anului 2004, i-am citit lui Băsescu editorialul “Baroane!” din “Jurnalul Naţional” al lui Mircea Cărtărescu.Mi-a replicat că ar vrea să-l cunoască. “Invită-l la un whisky!” Mi-a replicat. Am încercat să-i explic rușinat că intelectualul nu vine invitat ca la crâșmă. Ulterior, ajuns președinte, a învăţat de la Adriana Săftoiu care e preţul unui intelectual. A făcut infuzii de bani în ICR, iar întreaga elită i-a căzut la picioare. Bugetul instituţiei a ajuns de o mie de ori mai mare decât cel de pe timul lui Buzura).
“PSD pare să fie mai mult un partid conservator și mai puțin unul progresist pro-occidental,” citez din raport. Autorul mai susţine că “PSD a fost perceput mai mult ca un partid al stabilității și mai puțin ca unul al progresului.” Păi diferenţa de la 20% la 35% a voturilor din turul doi ale Vioricăi Dăncilă, spun studiile calitative, a venit tocmai de la partea suveranistă a electoratului.
Vulpescu îndeamnă la o revenire a PSD la valorile stângii europene, fără a pune însă în diapanoramă decăderea majorităţii partidelor social democrate și preluarea electoratelor lor de progresiștii de tip “Syriza” sau “en marche.”
Ionuţ Vulpescu, prea preocupat de renaștere, uită că progresismul de azi nu mai are nimic în comun “Comunei din Paris,” iar pumnul ridicat al stângii maoiste franceze din anii 1968 nu are nimic de-a face cu cagula indignatului de acum. Progresiștii, dacă îmi daţi voie, sunt neomarxiștii, iar social democraţii nu mai au demult în Europa idei progresiste. ■