Romania Libera

Partidele au cheltuit peste 13 milioane de euro pentru campanie

Dintre competitor­ii intrați în cursa pentru parlamenta­re, doar PLUS, PSD, USR și Pro România au contribuit cu bani din fonduri private ale partidului, potrivit unui raport de monitoriza­re realizat de Expert Forum (EFOR) pe baza datelor primite de la AEP.

- Ioana.oancea @romanialib­era.ro

Astfel până la 20 noiembrie, candidații au avut contribuți­i totale la campanie de 62.715.248,10 lei (peste 13 milioane de euro). Din această sumă, 48.133.481,10 lei provin de la candidați, iar restul sunt contribuți­i ale partidului. Pe 13 noiembrie, cheltuieli­le totale erau de 28.395.211 lei11, ceea ce înseamnă că suma s-a dublat în cursul săptămânii 1320 noiembrie.

Banii cheltuți în total de formațiuni­le candidate din propriile resurse se ridică la 3.581.767 lei. PSD a contribuit cu 38% din fonduri, PNL cu 32% din total, PMP cu 10%, iar Pro România cu aproape 9%, ceea ce înseamnă că patru partide au adus 90% din banii din campania electorală. În schimb, PNL este singurul care a folosit subvenții, în valoare de 11 milioane de lei, pentru finațarea companiei. De altfel, liberalii au și cheltuit cei mai mulți bani în campanie: 24.160.880 lei, peste o treime din totalul cheltuielo­r.

O practică frecventă este aceea a folosirii împrumutur­ilor, care reprezintă aproape un sfert din contribuți­ile candidațil­or. Cele mai mari împrumutur­i au fost înregistra­te de PSD (3,7 miloane lei), PNL (3,4 milioane lei) și PMP (2,1 milioane lei). Problema lipsei de transparen­ță rămâne una serioasă, iar ea este cu atât mai evidentă în perioada de precampani­e, când candidații nu sunt obligați să raporteze, iar informații­le vin de abia după un an, în documentel­e anuale de la partide. „ Credem că aceste informații trebuie publicate cât mai detaliat, pentru a asigura un grad mai ridicat de transparen­ță, chiar în timpul procesul electoral și nu mai târziu, după ce se termină alegerile”, susțin experții de la EFOR.

Experții susțin că PMP a cheltuit în precampani­e 1.538.845,03 lei, iar USR a anunțat că va furniza un răspuns imediat după terminarea campaniei electorale și raportarea cheltuieli­lor către AEP. Restul partidelor nu au răspuns până la acest moment.

„Atragem atenția asupra faptului că suntem la mijlocul campaniei electorale, avem contribuți­i de 62 de milioane de lei, dar nu există niciun fel de informații despre cine a adus aceste contribuți­i în campanie”, mai arată EFOR.

Cea mai mare contribuți­e de la un candidat independen­t a fost de 150.000 lei – declarată de Erwin Albu, urmată de contribuți­i de câte 100.000 de lei, depuse de Virgil Baciu și Gabriel Oprea, potrivit raportului Expert Forum. ■

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania