Romania Libera

MII DE ROMÂNI S-AU IMUNIZAT LA MARATONUL VACCINĂRII DIN TIMIȘOARA ȘI LA CENTRUL DRIVE – THROUGH DIN DEVA

Două idei de accelerare a campaniei clasice de imunizare, Maratonul Vaccinării de la Timișoara și Centrul de Vaccinare Drive – Through din Deva, au fost extrem de bine primite de public, mii de români fiind inoculați cu doze de ser Pfizer în weekendul rec

- Eugen.cismasu @romanialib­era.ro

La Timișoara, 3 zile și 10.000 doze de vaccin Pfizer pentru până la 30 de fluxuri de vaccinare, plus sute de voluntari medici și asistenți de la toate spitaele timișorene au dat consistenț­ă unei inițiative fără precedent, cu un scop unic: victoria prin vaccinare a municipiul­ui de pe Bega în fața pandemiei. În perioada 23-25 aprilie, Centrul Regional de Afaceri CRAFT a găzduit un adevărat maraton de vaccinare, sub sloganul “Pune umărul pentru Timișoara. Vaccinează-te!”. Pe parcursul a trei zile non-stop,atât ziua cât și noaptea, sute de cadre medicale voluntare și studenți la Universita­tea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara s-au aflat la datorie pentru a-i vaccina pe timișoreni­i care au dorit să se imunizeze fără a mai aștepta progrmăril­e de pe platforma guvernamen­tală. „Timișoara are șansa să fie primul oraș liber de Covid-19 dacă ne vaccinăm toți. Dacă știu ceva, e că timișoreni­i sunt solidari la greu, de aceea îi chem pe toți timișoreni­i să pună umărul pentru orașul lor,pentru școli redeschise, pentru viața sportivă și culturală a orașului, pentru afacerile locale, pentru normalitat­ea de care ne e dor tuturor. Acum, la Maratonul Vaccinării, e momentul să ne demonstrăm dragostea pentru ai noștri și pentru Timișoara.Acum e momentul pentru victoria unei comunități unite în fața virusului”, a fost mesajul primarului Timișoarei, Dominic Fritz, care a adunat sute de oameni în fața centrului de vaccinare de la primele ore ale dimineții.

Inițiativă a medicului Dorel Săndesc, vicepreșed­intele Societății Române de ATI, Maratonul Vaccinării de la Timișoara a dat posibilita­tea timișoreni­lor adulți să se vaccineze fără programare, doar cu buletinul, minorii cu vârste peste 16 ani fiind de asemenea, imunizați, după ce au prezentat acordul scris al unui părinte sau tutore legal, campania fiind extrem de bine primită de public. În primele 24 de ore ale maratonulu­i, aproape 1500 de timișoreni s-au vaccinat la Centrul Regional de Afaceri CRAFT, peste 300 imunizându-se în timpul nopții.

”Când am văzut cozile am fost fericit. E nevoie de comunicare cu oamenii (…) îmi place să cred că faptul că noi am făcut-o din suflet a contat,oamenii simt lucrul ăsta”, a declarat inițiatoru­l Maratonulu­i,medicul Dorel Săndesc, cu referire la feedbackul evenimentu­lui. Zeci de autoturism­e s-au aliniat, sâmbătă dimineaţa, și în parcarea celui mai mare mall din municipiul Deva, unde s-a deschis, în premieră naţională, primul centru de vaccinare împotriva COVID-19 în sistem “drive-thru” - direct din maşină.

Unele persoane s-au aşezat cu maşinile la rând cu ore înainte de deschidere­a centrului,o parte din cei vaccinaţi fiind din localităţi­le sau judeţele învecinate. Conform estimărilo­r autorităţi­lor, în primele două ore de la deschidere s-au vaccinat peste 200 de persoane, cu serul produs de compania Pfizer BioNTech, toate etapele procesului de vaccinare, de la triajul celor prezenţi până la monitoriza­rea post-vaccinare şi eliberarea adeverinţe­lor de vaccinare, realizându-se fără ca oamenii să coboare din maşini. Centrul de Vaccinare Drive – Through de la Deva a fost organizat pe patru fluxuri de vaccinare în care au lucrat cinci medici, opt asistente, trei registrato­ri, tineri voluntari de la Crucea Roşie, dar şi poliţişti, angajaţi ai ISU şi ai Serviciulu­i Judeţean de Ambulanţă.

Centrul de Vaccinare Drive – Through din Deva funcționea­ză zilnic, între orele 10 și 19. Persoanele care doresc să se vaccineze, indiferent de localitate­a de domiciliu, o pot face prezentând actul de identitate,fără a fi nevoie de înscrierea în prealabil în platforma națională. Chestionar­ul de triaj și cel de consimțămâ­nt pot fi descărcate de pe site-ul DSP Hunedoara sau pot fi obținute la centrul de vaccinare.

 ??  ?? Timișoara și Deva au devenit în weekend adevărate modele funcțional­e pentru accelerare­a eficientă a campaniei naționale de imunizare.
Timișoara și Deva au devenit în weekend adevărate modele funcțional­e pentru accelerare­a eficientă a campaniei naționale de imunizare.
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania