SLUJITOR SUB OCHII REGILOR CAROL I ȘI ELISABETA
Preoția nu este o meserie, ci este o misiune. Preotul este slujitorul lui Dumnezeu pe pământ, dar și slujitorul oamenilor aici.
Costel Burnichi este preotul-paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Șelari din centrul vechi al Bucureștiului, monument istoric ai cărei ctitori au fost Regii Carol I și Regina Elisabeta ai României. Picturile lor au fost ascunse în perioada comunistă.
România Liberă: Cum ați ajuns să-l slujiți pe Iisus Hristos? Ce v-a determinat?
Costel Burnichi: Slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui este o determinare lăuntrică, este o chemare pe care Dumnezeu o face și cred că fiecare din noi își cercetează cugetul și răspunde acestei chemări.Preoția nu este o meserie,ci este o misiune. Preotul este slujitorul lui Dumnezeu pe pământ, dar și slujitorul oamenilor aici. Cred că am avut o chemare, o aplecare spre biserică și spre cele sfinte încă din copilărie. Dincolo din ce am trăit și am văzut la mama, încă de mic copil, chiar sub vremurile din perioada ateo-comunistă,am fost mereu cu colindul, am mers cu steaua, spuneam crezul în biserică. Sunt vrâncean, din comuna Răcoasa, sat Verdea, o comună care are în componență Mărăștiul, Mărășeștiul, Oituzul, adică: Pe aici nu se trece!” Așa am ajuns să slujesc lui Dumnezeu și oamenilor ca preot, răspunzând acestei chemări. A fost o încercare, pentru că admiterea la seminar pe timpul acela,spre finalul perioadei comuniste, în 1988, s-a petrecut din a 3-a încercare,când erau cam 13 candidați pe un loc. Faptul că nu am intrat prima dată,nu am intrat a doua oară, mai mult m-a înverșunat,nu m-a dezamăgit.
Care este cea mai mare încercare a unui preot? Cu ce se luptă frecvent în această chemare?
Ca și omul, cea mai mare luptă este cu el însuși. Două mari certitudini se cer preotului la judecată: una este Hristos, trupul lui Hristos, sfântul Agnes pe care îl primește preotul când este hirotonit: „Ține în mână acest odor și se va cere întreg din mâinile tale la sfârșitul veacurilor.” De aici vine și greutatea responsabilității, de aici preotul trebuie să țină cont foarte mult cui îl împărtășește pe Hristos.
De aceea Sfânta Împărtășanie nu se dă oricum, oricând, oricui și, în primul rând, acolo, în taina spovedaniei se stabilesc condițiile,rețeta,canonul.
A doua mare certitudine este că preotului i se vor cere din mâinile lui, sufletele încredințate lui. Nu poți să fii inconștient de sufletele încredințate care ți se vor cere din mâinile tale. Și ce-i mai scump, spune evanghelistul Marcu, în capitolul 8: „Ce va câștiga omul dacă va avea lumea întreagă,dar își va pierde sufletul său?”
Nu mai vorbim și de sufletul lui: Cui i s-a dat mult, mult i se va cere!
Cum ați ajuns să fiți preot paroh al bisericii Sfântul Nicolae Șelari?
Am fost numit preot în 1994 într-o eparhie a Dunării de Jos unde am stat, fără vreo două luni, aproape 10 ani. Am plecat de acolo, dintr-o comunitate unde mă atașasem,de am plâns aproape 3 luni când am venit în București. Parohia de unde am plecat era în Măcișeni, comuna Corbi, județul Galați. D.p.d.v.
Faptul că nu am intrat prima dată, nu am intrat a doua oară, mai mult m-a înverșunat, nu m-a dezamăgit.” Și ce-i mai scump, spune evanghelistul Marcu, în capitolul 8: „Ce va câștiga omul dacă va avea lumea întreagă, dar își va pierde sufletul său?”
geografic este chiar în centrul județului Galați, vreo 25 km de la Tecuci spre Târgu Bujor. Am plecat de acolo pentru că a fost nevoie să fiu lângă doamna preoteasă care se îngrijea de cel de al treilea copil, prin spitalele bucureștene, suferind de la nouă luni și nevoit să fie sub supraveghere medicală.Și după 10 ani am dat examen de intrare în București, luat cu media de transfer 9.15.Printre locurile vacante era și acest post la Nicolae Șelari.,în centrul Capitalei.
E o biserică încercată, dar foarte veche,de două ori rezidită,de mai mult de 3 ori reconsolidată. Se aseamănă cu povestea mănăstirii Curtea de Argeș. Cine a fost aici meșterul Manole și care a fost sacrificiul înfăptuit pentru care ea este încă în picioare după atâtea vicisitudini?
Meșterul Manole aici este chiar patronul acestui sfânt lăcaș, Sfântul Ierarh Nicolae, cel mai blând dintre sfinți și dintre ierarhi. Așa cum spun mulți credincioși care intră în acest sfânt lăcaș este o biserică cu mult har. Vibrația lăcașului se simte de cum treci pragul lui. Prima atestare istorică a acestui lăcaș este la 1676,o primă biserică din lemn care a dispărut. Apoi au fost cele 3 încercări cu o biserică din piatră, din zid. Actualul lăcaș este cel rezidit a doua oară la 1866-1868 după ce cel de la 1800 și un pic a ars la marele incendiu care a fost atunci în Centrul Vechi. De la acel incendiu s-a salvat singurul odor pe care-l avem și acum, icoană făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae.
Cum s-a reușit păstrarea picturilor Regilor Carol I și a Elisabetei în timpul dictaturii comuniste? Cum s-au restaurat picturile?
Pictura așa cum se observă, de la intrarea în acest sfânt lăcaș, este o lucrare a marelui Tăttărescu. Se știe, din mărturisirile pe care le găsim în izvoarele bisericii noastre, că este prima pictură în stil neoclasic a lui
Tăttărescu, pictură la care ar fi contribuit cu 10000 de galbeni din vistieria personală însuși Prințul Carol I. Asta se întâmpla înainte de a fi Rege,când era doar Domnitor. Din înscrierile pe care le avem se spune că Tăttărescu l-ar fi pictat pe Carol I și un ucenic de-al său pe Principesa Elisabeta, viitoarea Regină a României. Ei au fost pictați tocmai pentru că breslele care au contribuit la refacerea acestui sfânt lăcaș,după marele cutremur, n-ar mai fi avut bani și atunci Domnitorul Carol I, intrând în acest sfânt lăcaș, a
Meșterul Manole aici este chiar patronul acestui sfânt lăcaș, Sfântul Ierarh Nicolae, cel mai blând dintre sfinți și dintre ierarhi.”
luat pe loc această decizie de a contribui personal pentru terminarea lucrărilor. De aceea ei au ajuns să fie pictați ctitori. Asta se întâmpla la 1868-1869, în primii ani de domnie ai lui
Carol I. A înnobilat biserica, pe lângă faptul că a contribuit pentru realizarea picturii cu policandrele, cu argintul care a fost prelucrat și au fost acoperite icoanele împărătești de pe catapeteasmă, jilțurile arhierești care sunt făcute de aceeași meșteri care au lucrat mobilierul de la Peleș. Ele sunt lucrate în aceleași ateliere din Austria. Avem insignele regale NIHIL SINE DEO. Au și un specific, jilțul arhieresc este lipit de jilțul regal, sunt două jilțuri în dreapta,iar jilțul Elisabetei, în stânga, cum stau femeile. Sunt conservate suficient de bine, cam 80-90% din cum erau, și vor fi și ele restaurate după ce terminăm catapeteasma.
Din înscrierile pe care le avem se spune că Tăttărescu l-ar fi pictat pe Carol I și un ucenic de-al său pe Principesa Elisabeta, viitoarea Regină a României.”