Romania Libera

Cei mai bogați oameni din lume!

-

Banii n-au adus fericirea.

Bill Gates se situează în prezent pe locul 4 al celor mai bogaţi oameni din lume, conform revistei Forbes. Averea sa, la data de 3 mai 2021, era estimată la valoarea de 130,5 miliarde de dolari. În același timp, Melinda Gates este considerat­ă una dintre cele mai influente femei din lume.

Ce se întâmplă cu averea lor.

Odată cu cererea de divorț, Melinda Gates a mai depus un ordin automat de înghețare a bunurilor financiare, ceea ce înseamnă că atât ea, cât și Bill Gates nu au voie să facă achiziții sau alte decizii financiare importante, decât cu acordul scris al judecători­lor.

Copiii pe primul loc.

Bill și Melinda s-au căsătorit în Hawaii, în 1994 și au împreună trei copii: Jennifer (25 ani), Rory (21 de ani) și Phoebe (18 ani). Fiica lor cea mare a postat în mediul online o declarație cu privire la despărțire­a părinților ei: „A fost o perioadă dificilă pentru întreaga noastră familie. Încă învăț cum să-mi susțin cel mai bine propriul proces și propriile emoții, precum și pe cele ale familiei în acest moment”, a scris Jennifer.

Vor fi colegi de muncă.

Cei doi conduc împreună, din anii 2000, Bill & Melinda Gates Foundation, un nonprofit care luptă împotriva sărăciei, bolilor și inegalităț­ii în lume, de care se vor ocupa în continuare și după divorț.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania