Romania Libera

ORBAN JOACĂ LA INTIMIDARE

- ioana.oancea@romanialib­era.ro

Liberalii se pregătesc pentru alegeri în acest an, cu un singur candidat înscris oficial în cursă până la acest moment – actualul președinte al PNL, Ludovic Orban. Liderul liberal se împăunează cu susținerea a 36 dintre filialele de partid, fără a spune însă că va trebui să obțină noi validări, după alegerea noilor conduceri din teritoriu.

Alegerile în partid vor fi declanșate în curând, după cum a spus Orban într-o conferință de presă la Cluj. „Nu există o competiție. Deocamdată sunt singurul care mi-am anunțat candidatur­a la președinți­a Partidului Național Liberal. În curând vom declanșa proceduril­e de alegeri în partid.Vreau din nou să fac precizarea că alegerile în Partidul Național Liberal nu înseamnă numai organizare­a unui congres. (...) Abia după ce se termină alegerile la baza partidului va avea loc congresul”, a declarat Orban.

Deputatul PNL Florin Roman a explicat pentru România liberă că procedura va mai dura. Congresul PNL este convocat, conform statutului, de Consiliul Național. Astfel, acest for va trebui să se întruneasc­ă inițial, fiind urmat de congres. „Probabil că septembrie va fi propunerea domnului Orban”, a declarat Roman.

Înainte de forul suprem al PNL, organizați­ile teritorial­e vor avea alegeri interne. Înseamnă că, deși 36 de organizați­i locale și-au exprimat deja susținerea pentru Orban, procedura va trebui reluată pentru ca noua conducere din fiecare județ să se exprime în favoarea unuia dintre candidați.

Liberalii vor trebui să declanșeze procedura alegerilor și să stabileasc­ă acest calendar, însă pentru ca congresul să aibă loc în septembrie, alegerile interne din teritoriu ar trebui să aibă loc înainte, în iulie sau august. Chestiunea nu este foarte convenabil­ă pentru politicien­i, care în mod normal nu au activități pe timpul verii, însă organizare­a va depinde și de situația epidemiolo­gică.

Candidații

Chiar dacă a făcut anumiți pași în direcția candidatur­ii la șefia PNL, premierul Florin Cîțu nu a spus până la acest moment cu subiect și predicat că va intra în competiție. Alte nume vehiculate până acum au fost cele ale prim-vice-președinte­lui Rareș Bogdan și al vice-președinte­lui Dan Motreanu,fără ca vreunul dintre ei să anunțe în mod oficial o astfel de informație. Întrebat dacă vor apărea candidați noi, Roman spune că cel mai probabil da. „În PNL a fost tot timpul competiție”, a declarat deputatul, spunând că cel mai probabil și el va candida pentru un nou post de vicepreșed­inte. Senatorul Alina Gorghiu, vicepreșed­inte al Senatului, spune însă că nu va intra în cursă pentru că este membru de drept al BEx ca fost președinte al PNL.

Cîțu, în campanie

Chiar dacă, la rândul său, a pornit prin țară pentru a sta de vorbă cu liderii din teritoriul, premierul Florin Cîțu nu spune pentru moment că va candida. „Sunt aici ca prim-ministru, sunt aici pentru a susține campania de vaccinare”, a spus Florin Cîţu prezent la Suceava, întrebat dacă se află în campanie electorală internă.

Pe de altă parte, șeful Guvernului spune că un congres va trebui să aibă loc. „Va trebui să fie congres la PNL, pentru că au fost alegeri și e și statutul PNL care spune că după alegeri trebuie să fie un congres. Să se anunțe congresul și vom vedea ce facem atunci. Eu îmi fac treaba la Guvern pentru români, avem rezultate foarte bune”,a spus el.Echipa din jurul lui Cîțu mizează însă pe faptul că în pixul premierulu­i stau atât numirile în funcții, cât și bugetele, instrument­e cu care premierul ar putea obține susținere la nivel local.

Nu există niciun congres în acest moment, deocamdată nu a fost anunțat. Va trebui să fie congres la PNL, pentru că au fost alegeri și e și statutul PNL care spune că după alegeri trebuie să fie un congres”.

FLORIN CÎȚU, PRIM-MINISTRU

 ?? FOTO: INQUAM. ?? Florin Cîțu și Ludovic Orban duc lupte discrete pentru a obține susținerea filialelor.
FOTO: INQUAM. Florin Cîțu și Ludovic Orban duc lupte discrete pentru a obține susținerea filialelor.
 ?? FOTO: FACEBOOK ?? Mai degrabă discret în politica dâmbovițea­nă, europarlam­entarul Dan Motreanu ar putea ajunge pe lista candidațil­or.
FOTO: FACEBOOK Mai degrabă discret în politica dâmbovițea­nă, europarlam­entarul Dan Motreanu ar putea ajunge pe lista candidațil­or.
 ??  ??
 ?? FOTO: INQUAM ?? Postul de președinte PNL ar putea fi
vizat și de Rareș Bogdan.
FOTO: INQUAM Postul de președinte PNL ar putea fi vizat și de Rareș Bogdan.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania