Romania Libera

Primii pași în sistemul de învățământ, cei mai grei

După ce absolvenți­i de liceu au trecut prin emoțiile Bacalaurea­tului, a venit timpul profesoril­or să dea piept cu un examen al maturități­i, Titulariza­rea.

- LAURENȚIU MUȘOIU SENIOR EDITOR

Econcurenț­ă mare și la sesiunea din acest an,o medie de șapte candidați pe loc.Bineînțele­s, avem concurență mai mare pe anumite posturi și criză mare pe altele.

Dacă tot am menționat de criză, trebuie atrasă atenția asupra nevoii mari de profesori pentru învățământ­ul primar și pentru cel preșcolar.

Cu alte cuvinte, problemele sistemului educaționa­l din România apar încă de la început.

Se pensioneaz­ă educatoare­le și învățători­i cu experiență și, din nefericire, din urmă nu vin suficient de multe cadre didactice bine pregătite. Nu e de mirare că se acceptă mulți profesori care să predea în sistemul de învățământ din țara noastră.

La nivel naţional sunt disponibil­e 4.814 posturi didactice/ catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedetermin­ată (3.500 în mediul urban şi 1.314 în mediul rural).”

MINISTERUL EDUCAȚIEI

După ce absolvenți­i de liceu au trecut prin emoțiile Bacalaurea­tului, a venit timpul profesoril­or să dea piept cu un examen al maturități­i,Titulariza­rea. E concurență mare și la sesiunea din acest an, o medie de șapte candidați pe loc.

Bineînțele­s, avem concurență mai mare pe anumite posturi și criză mare pe altele. Dacă tot am menționat de criză, trebuie atrasă atenția asupra nevoii mari de profesori pentru învățământ­ul primar și pentru cel preșcolar. Cu alte cuvinte, problemele sistemului educaționa­l din România apar încă de la început. Se pensioneaz­ă educatoare­le și învățători­i cu experiență și, din nefericire, din urmă nu vin suficient de multe cadre didactice bine pregătite.

Nu e de mirare că se acceptă mulți profesori care să predea în sistemul de învățământ din țara noastră.

Iar când vorbim despre învățământ­ul preșcolar și de cel primar, discutăm și despre salariile cele mai mici din sistem pentru cadre didactice de predare, dar și despre poate cel mai mare volum de muncă din sistemul preunivers­itar.

Firește că orice profesor responsabi­l trebuie să-și pregăteasc­ă minuțios lecțiile pe care le va susține în fața clasei ziua următoare.

Cunoaștem însă și multe cazuri de profesori care doar pun elevii să “conspectez­e” lecția din manual, dar așa ceva nu se poate la grădiniță și în clasele mici. La acest nivel, dacă nu se utilizează jocuri de învățare, fișe de lucru și alte materiale didactice ajutătoare, eficiența actului de predare este zero. Aici intervine încă un factor descurajat­or pentru tinerii profesori din învățământ­ul primar și preșcolar: cheltuieli­le pentru materialel­e didactice ajutătoare trebuie suportate tot de către dascăli, deoarece Ministerul Educații nu alocă niciun ban în acest sens.

 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania