Sanatatea de Azi

Dieta de 1400 de calorii

Un regim cu care nu dai greș, pentru că funcţionea­ză matematic, este cel care presupune numărarea caloriilor. Secretul este să o faci corect, fără să trișezi niciun pic!

-

Ofemeie cu activitate fizică ușoară spre moderată își menţine greutatea consumând în jur de 1700-2000 de calorii zilnic. Dacă vrei să slăbești într-un ritm sănătos, aproximati­v un kilogram pe săptămână, ce trebuie să faci este să reduci numărul caloriilor consumate. Iar cifra ideală pentru a slăbi fără să-ţi privezi organismul de nutrienţii necesari funcţionăr­ii optime este în jur de 1400 de calorii pe zi.

Să numeri caloriile nu e ușor

În primul rând, trebuie să-ţi notezi absolut tot ce mănânci. Se pune la socoteală și zahărul din cafeaua de dimineaţă, și uleiul pe care l-ai adăugat la salată sau bomboana cu care te-a servit colega de birou. La început pare un chin, dar vei vedea că nu-ţi ia mult să înveţi conţinutul aproximati­v al alimentelo­r care te intereseaz­ă: un cappuccino la plic are cam 80 de calorii, un ou de găină fiert are în jur de 150 de calorii, o banană, 100-150 de calorii, un măr, 50 de calorii, o felie de pâine cam 100 de calorii și așa mai departe.

Legumele, la loc de cinste

Sunt alimentele pe care nu trebuie să le numeri cu exactitate, pentru că oricum au un conţinut caloric neglijabil. Cu cât mănânci mai multe, cu atât mai bine. Masa principală a zilei poate fi compusă dintr-o salată care să conţină multe verdeţuri și legume. Cu ardei, castraveţi, roșii, morcovi, salată verde în compoziţie, porţia poate fi oricât de generoasă și, după cum se spune, umple stomacul. În plus, stimulează digestia și te ajută să te vitaminize­zi.

Carnea și lactatele ţin de foame

Alimentele bogate în proteine sunt importante în acest meniu pentru că sunt hrănitoare, săţioase și nu au multe calorii. O brânzică slabă de vaci de 200 de grame are doar 200 de calorii, un iaurt de 150 de grame poate avea în jur de 100 de calorii, o porţie de piept de pui dezosat sau carne slabă de porc de 200 g nu depășesc 300 de calorii. Dacă le gătești, nu folosi ulei, ci prepară-le la abur, cu condimente.

Fructe la desert

Desertul și totodată gustarea ideală este o porţie de fructe. Asta înseamnă o banană, două fructe de kiwi, o jumătate de grepfrut sau de gutuie ori o felie de ananas. Astfel nu depășești 150 de calorii la o gustare!

Atenţie, nu doar caloriile contează!

Dacă ai mânca într-o zi o pungă mare de chipsuri și o cutie de îngheţată care să însumeze 1400 de calorii, ar însemna că ai respectat regula acestei diete. Nu uita, însă, că este importantă și calitatea, nu doar cantitatea alimentelo­r consumate. Cu cât sunt mai sănătoase și ușor de digerat, cu atât mai mari beneficiil­e și mai rapide rezultatel­e.

Chiar dacă faci mai multă mișcare pe durata curei, nu crește numărul de calorii din meniu! Nu trebuie să depășești 1400!

 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania