Sanatatea de Azi

Sfaturi la minut

Sfârșitul verii și începutul toamnei este o perioadă a muncilor agricole intense. Mulţi dintre cei care au de cules via sau porumbul ajung la doctor din cauza mușcăturil­or de insecte, cu care se aleg în timpul muncii.

-

În România, nu trăiesc insecte care să ne pună viaţa în pericol, așa cum se întâmplă în zonele aride sau umede ale Planetei. Cu toate acestea, înţepătura păianjenul­ui Văduva neagră sau reacţiile alergice provocate de veninul albinelor pot ridica serioase probleme de sănătate celor care sunt mai sensibili. Tocmai de aceea, este important să recunoaște­m semnele lăsate de o înţepătură și să acţionăm rapid pentru a minimaliza efectele ei.

De ce să te ferești

La noi în ţară există foarte puţine specii de păianjeni periculoși pentru om. Dintre ele, două trebuie luate cu adevărat în seamă. Este vorba de Văduva negră și de tarantula românească, cel mai mare păianjen de pe teritoriul nostru, care trăiește în galerii săpate în Pământ. Ambele pot fi întâlnite mai ales la câmpie, în zone secetoase. În cazul în care bănuiești că ai fost mușcat de un astfel de păianjen, va trebui să mergi la medic.

Când să-ţi faci griji

Odată ajuns în organism, veninul lor va provoca dureri și inflamaţie locală, în jurul umflăturii, dar și stare de somnolenţă, vomă, dificultăţ­i de respiraţie și, în cele mai grave cazuri, moartea. De cele mai multe ori, decesul e provocat de șocul anafilacti­c. Dar dacă e vorba de înţepătura un păianjen obișnuit, igiena locală, aplicarea unui cub de gheaţă și administra­rea unui antihistam­inic sunt cele mai bune măsuri pe care le putem lua.

 ??  ?? cât mai puţină piele. Poartă haine care să lase la vedere
cât mai puţină piele. Poartă haine care să lase la vedere

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania