Lecţia de istorie - Ultimul mare medic al Antichităţii

Istoria medicinei începe de când unul dintre vânătorii locuitori ai peșterilor a pus o frunză de brusture (sau ce plantă o fi fost) pe zgârietura provocată de animalul vânat.

Începe, cu alte cuvinte, odată cu istoria omenirii. Numai că, de-a lungul anilor și veacurilor, unii oameni s-au arătat mai talentaţi, mai interesaţi de acest domeniu. Așa au apărut mai întâi vracii, mai apoi preoţii diverșilor zei specializaţi în tămăduire și, în fine, medicii.

Terapeut în Templu

Unul dintre fondatorii farmacologiei, de pildă, a fost Claudius Galenus din Pergam (sau Galen sau Galenos). A trăit în secolul II d. Hr. și a fost numit „ultimul mare medic al Antichităţii“. Timp de o mie de ani, medicina ebraică, cea creștină, dar și cea arabă au fost influenţate de descoperirile lui. Acesta s-a născut în Pergam, într-o familie bună. Avea 20 de ani când s-a dus să facă practică într-un asklepeion, templu al lui Esculap, zeul medicinei, în care se tratau bolnavii Antichităţii. Dar Galenus era nemulţumit. El nu voia numai să aplice tratamentele clasice. Ar fi vrut să știe cum funcţionează corpul uman, care este „mecanismul“interior. Cum disecţiile erau interzise, pleacă și se angajează medic al unei școli de gladiatori, unde așa-numite ferestre către trup (rănile luptătorilor) l-au ajutat să pună bazele anatomiei.

Medic renumit

Mutat la Roma, Galenus își continuă experimentele și vindecările, ajungând medicul împăratului. A făcut ce nu făcuse nimeni până atunci: operaţii de cataractă (reluate abia de medicina modernă). A fost, de altfel, unul dintre promotorii metodei experimentale în cadrul investigaţiei medicale, recomandând celor ce îmbrăţișau medicina să practice disecţia, în vederea îmbunătăţirii abilităţilor chirurgicale.