Sanatatea de Azi

Hrană pentru bună dispoziţie

Nu se știe cum stau lucrurile cu dragostea, dar starea de bine chiar trece prin stomac, arată studiile. Ceea ce mâncăm ne poate îmbunătăţi simţitor tonusul emoţional.

-

Numai gândul că ai avea în faţa ochilor o felie generoasă din tortul preferat, o pizza delicioasă sau o porţie de cartofi prăjiţi cu parmezan topit îţi lasă gura apă și te binedispun­e, nu-i așa? După ce le mănânci s-ar putea să nu mai stea la fel lucrurile, căci intervine sentimentu­l de vină, pe de o parte și senzaţia de prea plin, pe de alta. Nu te păcăli! Alege acele alimente care, pe lângă bucuria de moment a gustului, au o compoziţie care acţionează benefic asupra receptoril­or din creier, alungând stresul și ridicând moralul. Bonus: nu afectează silueta și ajută sănătatea.

CIOCOLATĂ

Este alimentul care îmbunătăţe­ște instant starea de spirit, prin creșterea nivelului de serotonină. Sigur că e indicat să alegi ciocolata neagră (cu alune de pădure sau cu fructe în compoziţie, dacă nu-ţi place gustul brut). Și ciocolata cu lapte e permisă, dar poţi numai să guști câteva pătrăţele. Are efect energizant asupra corpului și relaxant asupra sistemului nervos.

BANANĂ

O banană are cam 100 de calorii, e dulce, săţioasă, cu textură cremoasă și o mulţime de vitamine și minerale care îmbunătăţe­sc starea de spirit. O plăcere pentru papilele gustative și o desfătare pentru psihic. O banană și două pătrăţele de ciocolată pe zi te feresc de depresie!

PEȘTE

Când vine vorba de proteine, peștele este una dintre cele mai bune surse. Iar cantitatea mare de omega 3 din sardine, macrou, somon contribuie la echilibrul psiho-emoţional. Ar trebui să mănânci o porţie de pește de câte ori îţi lipsesc energia și optimismul.

NUCI

Se spune că nucile sunt alimentul cel mai bun pentru creier, datorită formei lor, conţinutul­ui de omega 3 și vitamina B6. Tot nucile conţin triptofan, un aminoacid care sporește producţia de serotonină, hormonul fericirii. 10 fructe înseamnă gustarea perfectă, sau le poţi adăuga în salate, iaurt, fripturi...

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania