Interviu cu Mihai Constantin - „Sunt unul dintre adolescenţii care au dorit să devină jurnaliști“
Mihai Constantin (42), prezentatorul Telejurnalului de ora 20.00, de la TVR 1, are o viaţă profesională plină, în care momentele mult râvnite de liniște și tihnă sunt completate de dorinţa de a descoperi domenii și provocări noi.
Lucrezi în presă și în televiziune practic de când te știi, iar la TVR ești de foarte multă vreme (din 2002, parcă). Poate ne povestești un pic despre cum a evoluat cariera ta de-a lungul anilor și cum de ai reușit să fii atât de consecvent?
Sunt unul dintre adolescenţii care au dorit să devină jurnaliști, seduși fiind de aura de idealism cu care era înconjurată activitatea aceasta în primii ani ’90. Cred că mai toţi colegii mei de facultate erau cuprinși de același elan. Cu viteze diferite apoi, am început să înţelegem și nuanţele care colorează domeniul. Pentru că era o perioadă de expansiune frenetică a presei, am avut legitimaţie de gât încă din primul an de facultate: colaborator la Academia Caţavencu, reporter la ziarul Libertatea – pe vremea când nu o luase pe alunecoasa pantă a presei tabloide – apoi un salt de care mă mir și acum la cea mai mare agenţie de știri din lume, Associated Press. În 1999, a început și drumul în televiziune, mai întâi cu o viguroasă experienţă reportericească la PRO TV, apoi, din postura de prezentator și moderator, la TVR.
Care sunt cele mai notabile reușite aduse de meseria asta, experienţele care ţi-au rămas întipărite în minte și în suflet?
Acum, după atâţia ani pe ecran, știu că, mai mult decât acţiunile atipice, excepţionale, care punctează o carieră, merită o mai vocală recunoaștere acel volum uriaș de caznă de zi cu zi, în care constă munca oricui. Îmi doresc o liniște a normalului, o bună cuviinţă generală și un simţ neostentativ al datoriei.
În timpul liber ce activităţi te pasionează, cum te relaxezi, ce faci pentru propria sănătate?
Am ajuns să consider mersul pe jos sau urcatul pe scări sportul suprem. De aproape doi ani, viaţa mi s-a aglomerat și nu dă semne de despresurare. Așa că mă hidratez, încerc să evit reţelele fast food, ba chiar am și renunţat complet la carne vreo trei ani și, vorba replicii din film, respir adânc.
Deci în perioada asta nu practici vreun sport...
Merg la sală și mai intru și pe terenul de tenis din când în când. Îmi place să urc pe munte și să înot, dar asta ajung să fac încă și mai rar. Am făcut sport suficient de consecvent încât să pot aprecia starea aceea în care devii dependent de mișcare. Mi-ar plăcea să reintru într-un astfel de ciclu în care corpul își cere singur doza de sport. Dependenţa de endorfine este dintre cele mai plăcute.
Ai un blog de artă contemporană și ești pasionat de pictură. Tu pictezi, ai vreun pictor în familie sau de unde vine această pasiune?
Pasiunea mea pentru artă nu vine din familie, ci cumva tot din pregătirea jurnalistică. Am învăţat să compun și să descompun imagini la cursurile de fotografie și cinematografie, până când mi-am dat seama într-o zi că, de fapt, am învăţat încă o limbă, ca muzica de exemplu. Și uite așa, intri într-un muzeu și constaţi că ești capabil să „citești“ceea ce vezi pe pereţi. Și tot ca jurnalist înveţi să îţi bagi nasul cam în orice domeniu și să povestești ce descoperi în acea lume. Cam așa am procedat și cu Artindex. Și, fără să îmi propun, mi-am creat un refugiu existenţial care m-a ajutat mult în ultimii zece ani. Arta, nu doar cea plastică, are această calitate analgezică și regenerativă.
Știu că tu ai slăbit foarte mult la un moment dat. Cum ai reușit?
Până să îmi pui întrebarea, cred că m-am îngrășat la loc. E o aventură perenă și cu dusîntors această sfadă cu kilogramele. Teoria este foarte simplă: mișcarea îţi dă un tonus – inclusiv mental – nemaipomenit, dar kilogramele se pierd mâncând puţin. Practica e altă poveste. Dacă ne dăm peste cap metabolismul în dezordinea tinereţii, s-ar putea să tragem ponoasele tot restul vieţii.
AM FĂCUT SPORT SUFICIENT DE CONSECVENT ÎNCÂT SĂ POT APRECIA STAREA ACEEA ÎN CARE DEVII DEPENDENT DE MIȘCARE. MI-AR PLĂCEA SĂ REINTRU ÎNTR-UN ASTFEL DE CICLU ÎN CARE CORPUL ÎȘI CERE SINGUR DOZA DE SPORT.