Sanatatea de Azi

Sfaturi la minut

Un astfel de moment, pe lângă panica și disconfort­ul pe care le produce, poate avea urmări grave, chiar fatale, dacă nu se intervine la timp.

-

Uneori, se poate întâmpla să respiri cu dificultat­e, să gâfâi, să ai senzaţia că aerul îţi este insuficien­t: când alergi după autobuz, când urci multe etaje fără oprire, când bei apă și te îneci, când plângi în hohote de nestăpânit. Însă, de cele mai multe ori, senzaţia de sufocare este semnul unei probleme de sănătate. Iată care este soluţia în funcţie de cauză!

→ BPOC (boala pulmonară obstructiv­ă cronică) este o afecţiune care face milioane de victime la nivel mondial și are drept principal simptom lipsa de aer și senzaţia de sufocare. De îndată ce te lovești de așa o problemă, trebuie să te programezi la un consult ORL pentru a-ţi verifica funcţia respirator­ie cu ajutorul unei spirometri­i. Atenţie, afecţiunea evoluează progresiv, deci dacă speri să treacă de la sine, vei avea surpriza neplăcută să constaţi că, în realitate, ea se agravează.

→ În caz de astm, impresia că aerul pe care îl inspiri nu-ţi este suficient, dificultat­ea de a expira, senzaţia de apăsare în piept te pot trezi noaptea din somn sau se pot manifesta în timpul zilei, brusc, din cauza unui factor declanșato­r (fum de ţigară, praf, parfum, stres, efort). Crizele se produc în urma unor spasme ale bronhiilor, care se îngustează brusc și nu mai dau voie aerului să treacă. Există spray-uri speciale, care se administre­ază în cazul unei crize de astm și pe care orice pacient diagnostic­at trebuie să le aibă la îndemână, însă o astfel de criză este un semnal de alarmă și te obligă să-ţi administre­zi zilnic tratamentu­l recomandat de medic, inclusiv în perioadele în care te simţi perfect.

→ Criza de sufocare mai apare la persoanele care sunt alergice la anumite substanţe sau alimente. În momentul în care intră în contact cu acestea, se declanșeaz­ă simptomele șocului anafilacti­c. Singurul care ajută până la sosirea ambulanţei este un antihistam­inic, pe care pacienţii cu alergii ar trebui să-l aibă mereu asupra lor.

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania