Medicina dacilor
Chiar dacă nu au lăsat nume de medici sau tratate, dacii au fost, cel puţin așa susţin mărturiile vremii, printre cei mai pricepuţi într-ale vindecărilor.
Preoţii lui Zalmoxes, dar și bătrânele satului, foloseau puterea tămăduitoare a resurselor naturale: izvoare minerale, plante medicinale, produsele albinelor. Uneori, e adevărat, însoţite de descântece, dar tot ca o formă de terapie (meloterapia).
Socrate, martor ocular
În corespondenţa sa cu Charmides, Socrate povestea: „Tot așa stau lucrurile, Charmides, și cu acest procedeu vindecător. Eu l-am învăţat acolo, la oaste, de la un medic trac, unul dintre ucenicii lui Zalmoxis“. Zalmoxis, povestea Socrate, le-ar fi spus preoţilor lui că „așa după cum nu trebuie să îngrijim ochii fără a ţine seama de cap, nici capul nu trebuie îngrijit fără a ţine seama de trup; și tot așa trebuie să dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul.“Teorie holistică, practicată și de greci.
Chirurgie la Grădiștea Muncelului
După ocupaţia romană, castrele construite de aceștia pe teritorul Daciei erau utilate cu apă potabilă și canalizare, dar și cu terme, în care erau folosite proprietăţile vindecătoare ale apelor din zonă. Se pare însă că dacii erau destul de evoluaţi într-ale medicinei, dovadă o trusă cu instrumente găsite la Grădiștea Muncelului, care atestă cunoștinţele de chirurgie ale localnicilor. Mai mult, un mic ferăstrău pentru trepanaţii (găurira calotei craniene în scopuri medicinale) a fost găsit la Galaţii Bistriţei, în 1953, într-un mormânt celtic din secolul al doilea, î.Hr.
27 DE PLANTE MEDICINALE APAR CU NUMELE LOR DACIC ÎN „DE MATERIA MEDICA” A LUI DIOSCORIDES.