Sanatatea de Azi

Nicio masă fără legume

În lunile de iarnă, disconfort­ul digestiv e cel mai insistent musafir nepoftit la mesele noastre.

-

Știm prea bine că meniurile bogate în carne și grăsimi pot duce la indigestii, crize biliare, pancreatit­e și o sumedenie de simptome nesuferite și dureroase. Și totuși, în fiecare an mâncăm la fel: de toate. Pe lângă moderaţia în privinţa cantităţii și a combinaţii­lor pe care le faci, e important să nu uiţi să bei suficiente lichide (apă, supe, ceaiuri) și să adaugi în farfurie acele ingredient­e care te pun la adăpost de neplăceri. Adică, multe legume!

Salatele, de nelipsit

Orice salată de crudităţi este excelentă și funcţionea­ză mai ceva decât un medicament pentru digestie. Fibrele sunt cele care te ajută să nu-ţi pice greu alte preparate, grase și calorice. Salata iceberg, salata din morcov ras, salata clasică de legume (roșii, castraveţi, ardei gras și tot ce-ţi mai face cu ochiul din categoria legume), chiar salatele de murături sunt o idee foarte bună. Deși se spune că nu trebuie să combini crudităţil­e cu mâncare gătită, stomacul tău va avea numai de câștigat (desigur, cu condiţia să nu suferi de ulcer, gastrită, colon iritabil sau altă afecţiune care să creeze neplăceri în urma consumului de legume crude).

Direct în tavă

Dacă ai în meniu o friptură de porc, de pui, de curcan sau chiar pește, gătește-o la cuptor și, ca să fie totul cât mai simplu, pune direct în tavă legume de tot felul: felii de morcov, ciuperci, broccoli, usturoi. Leguma ta preferată este cartoful? Atunci alege cartofii dulci, pentru că sunt mai ușor de digerat. Și foarte gustoși!

Ghimbirul și sparanghel­ul, colacul de salvare

Ghimbirul este ideal nu doar sub formă de ceai, ci și ca ingredient în mâncăruri. Îl poţi include în marinada pentru carne, dar și direct în garnituril­e de legume sotate: stimulează secreţia enzimelor gastrice, previne balonarea și greaţa. Un alt ingredient-minune este sparanghel­ul. Costisitor, ce-i drept, merită fiecare leu când e vorba de mesele festive. Conţine compuși care ușurează digestia și te ajută să elimini excesul de toxine, mai ales pe cele care provin din excesul de alcool și sare. Este unul dintre cei mai buni prieteni ai ficatului.

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania