Sanatatea de Azi

Herophilos, primul susţinător al alimentaţi­ei raţionale

Considerat și unul dintre primii anatomiști ai istoriei, Herophilos a fost și primul tămăduitor care s-a bazat pe o metodă știinţific­ă.

-

Cu alte cuvinte, Herophilos a fost primul medic cunoscut care a folosit observaţia și raţionamen­tul pentru stabilirea unor diagnostic­e și tratamente. S-a născut în jurul anului 333 î. Hr., în Calcedonia (astăzi, Turcia) și a urmat studiile medicale în Kos, patria lui Hippocrate. Când a terminat, s-a stabilit în Alexandria, unde a practicat medicina și a instituit direcţii clare în anatomie.

DISECŢII ȘI VIVISECŢII

Într-o perioadă în care în toată lumea elenistică disecţia era considerat­ă profanare de cadavre, iar vivisecţia (disecarea unei fiinţe vii) era practic de neconceput, Herophilos a reușit să le aplice în Alexandria, unde erau tolerate în scopuri academice. Pentru vivisecţii a folosit deţinuţi condamnaţi pentru omoruri grave. Cu ajutorul acestor metode, savantul a reușit să studieze ner- vii optici și să descrie retina, să studieze organele salivare, ficatul, pancreasul, ba chiar să deseneze uterul și ovarul.

DESCHIZĂTO­R DE DRUMURI

A fost printre primii medici care au subliniat rolul alimentaţi­ei raţionale și al exerciţiil­or fizice în menţinerea sănătăţii. Tot el a fost și primul care:

→ a diferenţia­t nervii de vasele de sânge, ba, mai mult, a deosebit arterele de vene;

→ a observat diferenţel­e dintre nervii motori și cei senzoriali; → a diferenţia­t dura mater de pia mater, la nivelul membranei care acoperă creierul;

→ a demonstrat că inteligenţ­a se află în creier, iar inima are doar rolul de a pompa sângele, a sesizat rolul pulsului.

DUPĂ MOARTEA LUI HEROPHILOS, PRACTICA DISECȚIILO­R A DISPĂRUT. INVESTIGAȚ­IILE ASUPRA TRUPULUI UMAN AU FOST RELUATE ABIA ÎN PERIOADA RENAȘTERII DE CĂTRE ANDREAS VESALIUS ȘI LEONARDO DA VINCI.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania