Sanatatea de Azi

Cu răbdare ajungi unde îţi dorești

-

Alina Duma, instructor de aerobic, are 31 de ani și este în lumea sportului încă de mică - a practicat 12 ani coregrafie și dans sportiv, în Sfântu Gheorghe, orașul natal. A învăţat mult de-a lungul carierei și a evoluat, dar cea mai importantă transforma­re a trăit-o în ultimul an, când a dat jos mai bine de 20 de kilograme. O reușită spectaculo­asă și cât se poate de motivantă!

La 21 de ani, Alina era deja stabilită în București pentru studii, în căutarea unui job și dorindu-și să scape de cele 30 de kilograme depuse din cauza unui tratament neadecvat. „La îndrumarea unui prieten foarte drag am descoperit ZUMBA® Fitness. Cum știam deja să dansez, pentru că practicase­m dans de performanţ­ă pentru mai bine de 10 ani, m-a prins din prima! Ce putea fi mai frumos

și mai interesant decât să pot face din pasiunea mea o meserie? E minunat să vezi cum oamenii întră în clasă cu toate problemele vieţii lor cotidiene, iar când începe muzica, se eliberează de tot și pleacă fericiţi de-a dreptul. Datorită acestui program eu am avut șansa de a mă plimba prin toată lumea, mi-am făcut prieteni peste tot și am trăit experienţe de neuitat!“

DANSUL A FOST, ESTE ȘI VA RĂMÂNE PASIUNEA VIEȚII MELE!

Cântarul, de neclintit

Ca instructor, Alina reușea să compenseze faptul că avea câteva kilograme în plus prin energia debordantă, talentul și dedicarea 100% la fiecare clasă în parte. „Fizic nu eram ce trebuie. Să nu mai vorbesc de sănătate... Mi se spunea bombă de energie, deși eram supraponde­rală.

Nu aș zice că acele kilograme în plus m-au încurcat la dans, ci la respectul de sine. Eu aș putea să dansez și la 200 kg probabil excelent, dar e bine așa? Cu siguranţă, nu!“

Tentative eșuate

„Kilogramel­e mele în plus au fost în mare parte legate de probleme hormonale! Desigur, nu zic că mâncam salată și mă îngrășam, dar nici nu lungeam cozile la fast-food! În plus, am fost la diete (greșite) în toţi anii ăștia, așa că fluctuaţii­le greutăţii mele erau ca la ele acasă! Nu mâncăm nesănătos, dar mâncam haotic, mâncam noaptea, nu aveam un program fix. Cred că lupta a fost atât de lungă și de grea pentru că niciodată nu aveam un plan pe termen lung“, povestește ea.

Munca în echipă a funcţionat

Schimbarea a venit odată cu antrenamen­tele personaliz­ate. „De când lucrez cu un antrenor personal, el se ocupă de planul meu de antrenamen­t, îmi dă sfaturi nutriţiona­le, când greșesc are grijă să-mi amintească ţelul meu și mă trezesc imediat! Dieta a avut probabil cel mai mare

impact asupra kilogramel­or! Imediat ce mi-am reglat alimentaţi­a, am început să mă subţiez pe zi ce trecea! De la o săptămână la alta cădeau hainele de pe mine! Nu am făcut eforturi extraordin­are, doar sunt mai organizată. Mănânc de dimineaţă, la prânz și seara, din când în când iau și o gustare. Nu urmez vreun regim anume, nu am exclus alimente, doar am grijă să nu exagerez în nicio direcţie!

Și uite așa devine stil de viaţă!“

Mai puţine kilograme, mai multă încredere

Un nou corp, o nouă viaţă: „Am mult mai multă încredere în mine, în ceea ce pot face, în felul în care arăt. Sunt mai puternică decât oricând. Aspectul fizic este important. Sănătatea este importantă. Liniștea din mintea noastră este importantă. La mine toate s-au aliniat odată cu această transforma­re. Așadar, sfatul pe care îl pot da după ce am trecut prin acest proces este unul singur – aveţi RĂBDARE! Rezultatel­e vor apărea cu muncă și seriozitat­e!“

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania