Sanatatea de Azi

Năutul de la A la Z

Frate bun cu mazărea, fasolea sau lintea, năutul este o leguminoas­ă pe cât de gustoasă, pe atât de sănătoasă. Și cu siguranţă binefăcăto­are, mai ales în timpul postului.

-

A

Aquafaba – este numele unei maioneze de post care se face din apa în care a fiert năutul ori din zeama în care stau boabele într-o conservă. Acest lichid este gros și lipicios, iar dacă îl amesteci cu zeamă de lămâie, muștar și ulei presat la rece, formează un sos de maioneză delicios.

B

B9, B6 și B1 sunt doar câteva dintre vitaminele pe care aceste boabe minunate le conţin din belșug. Dintre ele, folaţii (B9) se găsesc în 71% din compoziţia lor, având rolul de a metaboliza aminoacizi­i.

C

Coapte, boabele de năut sunt un adevărat deliciu. Ele se regăsesc la orice tarabă pe străzile din Orient, fiind apreciate de turiști și localnici.

D

Desi se numește cel mai răspândit soi de năut. Boabele sunt micuţe și închise la culoare, dar cu un interior gălbui.

F

Fierberea unor boabe de năut poate fi un proces de lungă durată, dacă ele nu sunt lăsate la înmuiat peste noapte, așa că e bine să le ţii în apă măcar câteva ore înainte să le gătești (sau să le cumperi gata fierte, la conservă).

H

Hummusul este un preparat care nu lipsește din niciun restaurant cu specific arăbesc sau evreiesc. Se pregătește din năut fiert, pastă de susan, ulei de măsline, seminţe de pin și zeamă de lămâie și se consumă cu lipie și salată de pătrunjel.

I

Indicele glicemic al năutului este relativ scăzut. Chiar dacă această leguminoas­ă conţine carbohidra­ţi în cantităţi destul de mari (45g/164 g boabe), proteinele și fibrele din compoziţie reușesc să echilibrez­e balanţa. În plus, carbohidra­ţii sunt cu eliberare lentă, ceea ce face ca glicemia să nu crească brusc și rapid.

M

Mineralele cele mai importante pe care le conţine năutul sunt fierul, magneziul și zincul. Cei care suferă de anemie ar trebui să consume regulat preparate obţinute din aceste boabe magice. În plus, boabele de năut au efect alcaliniza­nt asupra organismul­ui, reechilibr­ând balanţa pH-ului.

P

Proteinele din compoziţia sa fac din această leguminoas­ă un substitut excelent pentru carne, mai ales în perioada postului sau în cazul celor care au trecut la o dietă vegană. Năutul este extrem de versatil, putându-se prepara din el o mulţime de sortimente culinare.

S

Senzaţia de saţietate pe care o vom simţi după o masă care conţine năut este de mai lungă durată tocmai datorită carbohidra­ţilor cu eliberare lentă. Lor li se adaugă fibrele, care necesită un proces de digestie mai îndelungat. Nutriţioni­știi spun că ne putem bucura de această calitate dacă asociem la o masă năutul cu legume sau brânză de capră.

Z

Zilnic ai voie să consumi alimente care să însumeze 1500-1800 de calorii, iar năutul te ajută să te încadrezi în această limită. Năutul fiert sau la conservă nu are mai mult de 130 de calorii/100 g. Pasta hummus este însă mai calorică, în jur de 250 de calorii/100 de grame – depinde, însă, de modul de preparare.

 ??  ?? India este cel mai mare cultivator de năut, fiindurmat­ă de Australia, ţară unde consumul acestor boabe este recomandat ferm de către medici pentru o dietă sănătoasă.
India este cel mai mare cultivator de năut, fiindurmat­ă de Australia, ţară unde consumul acestor boabe este recomandat ferm de către medici pentru o dietă sănătoasă.
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania