Sanatatea de Azi

Donează sânge, salvează vieţi!

Sângele uman nu poate fi înlocuit cu nicio substanţă artificial­ă. De aceea, vieţile a mii de oameni depind de sângele donat de semenii lor.

-

În fiecare an, sute de mii de români au nevoie de produse din sânge. Lichidul vital stocat în centrele de transfuzii este folosit în sălile de operaţii și de naștere, în caz de accidente grave sau arsuri, dar și în tratarea celor care suferă de boli grave (leucemie, cancer etc.). Un accidentat poate avea nevoie de sângele a 30 de persoane. Donând, poţi oferi o nouă șansă la viaţă unei mame care a pierdut mult sânge în timpul nașterii, unui copil în stare gravă, unui tată bolnav de leucemie...

ORICE GRUPĂ SANGVINĂ

Unul dintre motivele pentru care ţara noastră e codașă în Europa la donarea de sânge este și faptul că românii nu știu prea multe despre importanţa donării de sânge. Uităm că și noi sau cineva drag nouă am putea avea la un moment dat nevoie de sânge. Iar dacă preţiosul lichid n-ar fi disponibil, ce ne-am face? Putem dona indiferent de grupa sangvină pe care o avem. Toate grupele sangvine sunt utile bolnavilor. Totuși, cei mai căutaţi sunt donatorii cu grupa de sânge 0 și A, căci globulele lor roșii permit tratarea unui număr mare de pacienţi. Pentru donarea de plasmă, persoanele cu grupa AB sunt „donatori universali de plasmă“, plasma lor putând fi transfuzat­ă oricărui bolnav.

„Avem nevoie de mult mai mulţi donatori constanţi în București. Ne trebuie minimum 500 de donatori pe zi pentru a face faţă nevoii de sânge. Trebuie să devenim o ţară în care donarea de sânge este un act normal de generozita­te, nu un gest punctual, influenţat de o tragedie personală sau colectivă“, spune dr. Doina Goșa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București.

CINE POATE DONA SÂNGE

Chiar dacă este nevoie permanent de sânge, nu oricine poate dona. Există o serie de criterii riguroase pentru a deveni donator de sânge și pentru a proteja astfel sănătatea celui care îl primește. Trebuie îndeplinit­e următoarel­e condiţii:

→ Vârsta între 18-60 ani;

→ Greutate peste 50 kg;

→ Puls regulat, 60-100 bătăi/ minut;

→ Tensiune arterială sistolică între 100 și 180 mmHg;

→ Să nu fi suferit în ultimele șase luni intervenţi­i chirurgica­le sau stomatolog­ice;

→ Femeile să nu fie însărcinat­e, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală; → Să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării;

→ Să nu fie sub tratament pentru afecţiuni ca: hipertensi­une, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine; → Nu pot dona persoanele care au avut sau au una dintre următoarel­e boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie și alte boli neurologic­e, boli psihice, bruceloză, ulcer, ciroză hepatică, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), astm bronșic, miopie forte (mai mult de minus 6 dioptrii), cancer.

Cinci recomandăr­i simple care trebuie respectate înainte de donare:

◆ Să fii odihnit și bine hidratat;

◆ Să nu fumezi o oră și să nu consumi grăsimi în ziua respectivă și nici alcool în utimele două zile;

◆ Să nu iei medicament­e de niciun fel (nici aspirină, anticoagul­ante);

◆ Să ai o stare bună de sănătate fizică și mentală, stare de igienă personală corespunză­toare;

◆ Să ai un act de identitate în original.

Donarea de sânge constă în recoltarea unei cantităţi de 450 ml în timp de 8-10 minute. Poate fi donator de sânge orice cetăţean român cu domiciliul în România sau orice cetăţean al Uniunii Europene care are reședinţa în România, în deplină stare de sănătate, care se supune regulilor prelevării de sânge.

DE CE SĂ DONEZI

 Pentru că faci cel mai nobil gest din câte există: salvezi viaţa unui om. Fără donatorii de sânge, cele mai bune îngrijiri medicale nu ajută la nimic.

 În fiecare minut, cineva are nevoie de sânge, pe care poate nu-l va primi pentru că în România doar 66% din necesarul de sânge este acoperit.

 Oferi ceva din inimă și te simţi util.

 E simplu și rapid: durează doar 45 de minute să donezi la un centru de recoltare.

 Este o procedură sigură pentru sănătatea ta. Recoltarea se face în condiţii de siguranţă, cu materiale sterile, de unică folosinţă, așa că nu poţi contracta boli infecţioas­e în timpul donării.

 Cei 450 ml de sânge pe care îi donezi se refac cantitativ în câteva ore de la recoltare și calitativ în două săptămâni.

 ??  ??
 ??  ?? Setul de analize inclus în donare poate înlocui screeningu­l anual de bază.
Setul de analize inclus în donare poate înlocui screeningu­l anual de bază.
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania