„După 9 ani de eșecuri, avem un băieţel“
La 37 de ani, Mariana Stan, împreună cu soţul ei, Constantin, au un băieţel de doi anișori proaspăt împliniţi în luna iulie, pe nume Andreas. Dar, până să-și vadă visul cu ochii, a fost cale lungă.
Mariana și Constantin s-au cunoscut în vara anului 2008 și în 2010 s-au căsătorit. O poveste ca-n filme. La a 3-a întâlnire, el a invitat-o la mare pentru câteva zile, împreună cu familia lui. „Pentru mine a fost dragoste la prima vedere, așa că am acceptat. Când m-a întrebat ce așteptări am de la el, i-am spus fără ocolișuri că îmi doresc o familie și un copil. A fost un pic bulversat, dar după 6 luni de zile a devenit și el la fel de dornic și de entuziasmat. Ne-am fi dorit să facem odată cu nunta și botezul. Credeam că totul va fi foarte simplu, că voi rămâne însărcinată cât ai bate din palme. Lucrurile n-au fost însă așa...“
Au început să-și facă griji
Pentru că într-un an de zile Mariana nu a rămas însărcinată, a mers la medicul ginecolog. I s-a spus că totul e bine, că poate sunt un pic stresaţi, agitaţi și din acest motiv sarcina se lasă așteptată. „Mai târziu am ajuns la un specialist în infertilitate și, după un teanc de analize costisitoare, ni s-a pus diagnosticul. Și eu, și soţul meu aveam probleme de fertilitate. El a trebuit să facă și o operaţie care, însă, nu a reușit“, povestește Mariana.
O veste care i-a bulversat
Singura variantă pentru a aduce pe lume un copil era o fertilizare in vitro. Au simţit cum cerul cade peste ei, pentru că o astfel de procedură e foarte scumpă, câteva mii de euro. „Noi aveam deja niște credite, nu ne permiteam asemenea sume, dar nu ne-am dat bătuţi. Am apelat la prieteni, rude care ne-au sprijinit financiar. Din păcate, prima fertilizare a fost un eșec. În acel moment am clacat, dar ne-am ridicat. Ne-am sprijinit unul pe altul, am plâns
unul pe umărul celuilalt și am luat-o de la capăt.“Au ajuns la diverși medici, dar rezultatul nu era cel dorit. „Am făcut o pauză. Eu nu mai suportam injecţiile în burtă și toate procedurile pe care le implica fertilizarea. Făcusem alte credite, era enorm de dificil. Așa că, am depus un dosar de adopţie pentru doi copii. Ni s-a spus că așa e mai simplu, dacă adoptăm doi, plus că oricum noi visam la o familie mare. Doar că ne doream copii de până în 4 ani, copii care să fie de mici obișnuiţi cu noi. Am așteptat doi ani de zile, timp în care din cauza birocraţiei nu s-a întâmplat nimic, deși atâţia copii își așteaptă părinţii.“
Au hotărât să mai încerce o ultimă fertilizare
„Și atunci a fost să fie. Așa a apărut minunea noastră. Andreas Efrem s-a născut în ziua Sf. Pantelimon Tămăduitorul, iar pentru noi este o binecuvântare. A venit când ne așteptam mai puţin, fiindcă ne pierdusem orice speranţă. Dumnezeu s-a îndurat de noi și ne-a adus alinare.“
Acum s-a schimbat totul
„Atât de mult ne-am dorit copilul ăsta, încât eram în stare să facem orice ca să-l avem.
Acum el ne face programul, totul depinde de momentele lui de joacă, de somn, de bălăceală. E un copil zâmbăreţ, energic, e totul pentru noi. E tare frumos să fii părinte! În continuare ne dorim să adoptăm, dar momentan nu ne-am mai încadra, ca buget, să creștem unul sau doi copii adoptaţi. Noi ne-am propus să îi mai facem lui Andreas un frăţior sau o surioară, mai avem embrioni congelaţi și o să-i folosim, iar după ce o să terminăm cu toate creditele, sper să ne încadrăm să adoptăm încă unul sau doi copii. Eu sunt singură la părinţi și mereu mă uitam cu jind la ceilalţi copii care aveau fraţi și surori. N-aș vrea să fie și Andreas singur. Mi-aș dori ca atunci când eu și soţul meu nu mai suntem pe lumea asta, el să aibă un sprijin, pe cineva care să fie lângă el și la bine și la greu.“