Istoria medicinei Transfuzia de sânge, o salvare!
Posibilitatea de a trata anumite boli cu sânge proaspăt, de la cineva sănătos, este pomenită în tratatele medicale ale Egiptului antic și ale Greciei antice.
Sângele utilizat era, evident, de origine animală, iar rezultatul – de cele mai multe ori... fatal.
În anul 1492, papa Inocenţiu al XVIII-lea a fost primul care a urmat un tratament cu celule vii de sânge, de trei ori pe zi. Sângele provenea de la 3 băieţi de 10 ani. Băieţii au murit din pricină că sângele nu avea timp să se refacă, iar Papa s-a stins și el, pentru că sângele băieţilor era respins de organismul lui. Aproape două secole mai târziu, în 1667, Jean Baptiste Denis, medicul lui Ludovic al XIV-lea, face prima transfuzie propriu-zisă: injectează sângele unui miel unui băiat de 15 ani cu febră foarte mare. Rezultatul: pacientul decedează.
După alte două încercări nereușite, în 1675, Parlamentul francez a aprobat o lege ce limita transfuziile la experimentele pe animale și interzicea efectuarea lor asupra oamenilor.
DE CE UNII TRĂIESC, IAR ALŢII MOR
În secolul al XVIII-lea s-au făcut mai multe transfuzii, cu succes, de la animal la animal, iar în secolul al XIX-lea au avut loc primele transfuzii de la om la om. Cele mai multe rezultate au fost bune, dar au existat situaţii în care bolnavii au murit imediat după transfuzie. De ce, se întrebau medicii, de ce uneori transfuziile erau un succes, iar alteori erau letale?
GRUPELE SANGVINE
Abia în 1900-1902 a fost elucidată această enigmă. Atunci, medicul austriac Karl Landsteiner și-a făcut publice experimentele conform cărora era demonstrată existenţa a patru grupe sangvine (sistemul A-0-B) care nu sunt întotdeauna compatibile. Numărul accidentelor posttransfuzionale s-a diminuat considerabil, dar tot apăreau. În 1939, Levine a descoperit factorul Rh, aspect care a lămurit definitiv compatibilitatea dintre grupele de sânge și a exclus practic numărul respingerilor, transfuzia de sânge devenind curând o măsură terapeutică fundamentată știinţific și de mare eficienţă.