„Amânările nu ţin loc de tratament“
Coxartroza și gonartroza sunt două afecţiuni frecvente odată cu înaintarea în vârstă, pe măsură ce cartilajele se uzează. Simptomele pe care le provoacă în timp sunt ignorate sau incorect tratate de pacienţi: dureri surde, apoi tot mai puternice, până când cartilajul e distrus și astfel mulţi rămân imobilizaţi la pat. Dr. Robert Apostolescu (drapostolescu.ro), medic primar ortoped la Spitalul de Urgenţă Floreasca, ne îndeamnă să nu amânăm vizita la medic și nici intervenţia chirurgicală, fiindcă doar acestea ne pot scăpa de chin! Cu ce probleme se prezintă cel mai des pacienţii la cabinet?
Cele mai multe cazuri care ajung la mine sunt legate de coxartroză și gonartroză, boli perfect tratabile, dar care, ignorate, duc la dureri atroce. Pacientul ajunge uneori să nu mai poată merge, ba chiar, în unele cazuri, are un picior mai scurt decât celălalt. Practic, persoana în cauză nu dă importanţă primelor semne ale bolii și, încetul cu încet, cartilajul de la șold și de la genunchi ajunge să fie măcinat complet – cum se spune în popor, „se freacă os pe os“, iar de aici apar durerile cumplite și imposibilitatea de a te mișca în voie. Articulaţiile noastre trebuie să fie netede, dar, din pricina vârstei, a efortului prelungit și nepotrivit la care le supunem, devin rugoase, ca niște bureţi ciupiţi pe toate părţile și nu mai pot să-ţi îndeplinească funcţiile anatomice.
Mulţi preferă să se trateze acasă cu tot felul de calmante. Când e totuși cazul de o programare la ortoped?
Poţi lua oricâte calmante vrei: durerile se mai diminuează așa, dar aceste medicamente nu repară cartilajul. Sfatul meu este ca de la primele semne de durere, de disconfort să mergi la un consult de specialitate! Descoperită din timp, boala poate să fie tratată și fără operaţie. Dar, chiar și atunci când diagnosticul vine într-o fază avansată a bolii, intervenţiile chirurgicale nu trebuie să sperie. Tehnicile de astăzi, inclusiv abordările minim invazive, fac extrem de eficiente aceste operaţii, cu timp de recuperare mic, dureri
aproape inexistente și beneficii majore după perioada de recuperare. Pacienţii, mulţi dintre ei, îmi spun după intervenţii că nu înţeleg de ce au amânat atât. Se recuperează repede, își recapătă viaţa normală și nici ei nu pot explica de ce au preferat să se chinuie timp îndelungat în loc să-și rezolve problema. Amânările nu ţin loc de tratament, o boală ignorată chiar nu se vindecă de la sine, oricât de mult ne-am dori asta.
În ce situaţii este necesară protezarea șoldului? Se aplică doar în cazul vârstnicilor cu ruptură de femur?
Nevoia de protezare apare nu doar în cazul rupturilor despre care vorbiţi, ci și în momentul în care cartilajul din articulaţia șoldului este distrus, iar femurul și osul bazinului ajung să se frece direct, provocând dureri insuportabile pacienţillor. Asta ajunge să se întâmple ca urmare a coxartrozei. Dar și tinerii pot avea nevoie de această intervenţie chirurgicală. Fie că vorbim despre accidente care duc la necesitatea acestei operaţii, fie că vorbim despre boli ale șoldului care apar la vârste tinere (cum sunt necroza de cap femural și displazia șoldului) în care cartilajul este distrus, toate
acestea pot necesita înlocuirea articulaţiei cu o proteză de șold.
Care sunt diferenţele între intervenţia clasică și cea minim invazivă de protezare de șold? Aceasta din urmă se face și în spitalele de stat?
Abordarea minim invazivă îi permite pacientului să-și reia activităţile la scurtă vreme după intervenţia chirurgicală, durerile sunt foarte mici, nu se pierde mult sânge. Incizia este de dimensiuni mai mici decât în cazul intervenţiei clasice, chirurgul nu taie niciun mușchi, la 24 de ore de la operaţie pacientul se ridică din pat și începe să meargă, întâi cu ajutorul unui cadru, apoi se mișcă fără ajutor. Practic, după o operaţie minim invazivă de protezare a șoldului nu sunt necesare mai mult de 2-3 zile de spitalizare, iar în unele cazuri, pacientul poate pleca acasă chiar la 24 de ore după intervenţia chirurgicală. Dacă chirurgul este familiarizat cu această tehnică, da, se pot face aceste intervenţii și în spitalele de stat.
În ce constă recuperarea după intervenţie și când începe?
Cum spuneam, la 24 de ore după operaţie, pacientul se poate ridica din pat și începe să meargă. Recuperarea trebuie făcută treptat... nu te apuci de alergat imediat după intervenţie. Întâi merge câţiva pași, apoi câteva zeci de metri, iar distanţele cresc progresiv. Importantă este mobilizarea după operaţie. Statul în pat nu ajută pe nimeni, dar nici efortul inutil. Totul trebuie făcut treptat, cu extrem de multă cumpătare. La o lună
după intervenţia chirurgicală, poţi face aproape orice face un om de vârsta ta, fără restricţii.
Aceste proteze durează o viaţă sau se pot degrada în timp?
Studiile arată că protezele de șold de ultimă generaţie, care sunt făcute din materiale de bună calitate, pot avea o durată de viaţă de până la 20-25 de ani. Reviziile de proteză sunt stabilite de la caz la caz de medicul ortoped. Asta înseamnă că pacientul trebuie să vină periodic la controale, ca să verifice starea protezei, să discute cu medicul său, să apeleze la acesta ori de câte ori simte că e ceva în neregulă.
Protezarea genunchiului este o intervenţie mai puţin comună. Este o soluţie în cazul persoanelor cu gonartroză sau în ce alte situaţii se recomandă?
Da, gonartroza este cea mai frecventă cauză. Riscul de a face gonartroză crește odată cu vârsta, dar și cu kilogramele. Orice greutate în plus pune presiune mai mare pe genunchi și cartilajul articular se degradează astfel mai repede. Traumele sunt o altă cauză. O fractură la nivelul genunchiului poate duce și la apariţia gonartrozei. Guta, poliatrita reumatoidă pot duce și la apariţia acestei afecţiuni, mai des întâlnită la femei decât la bărbaţi. Explicaţia este legată de hormoni. Descoperită în fază incipientă, boala se poate ţine sub control cu medicamente, kinetoterapie. Dar, după ce avansează, e necesară intervenţia chirurgicală. Dacă cartilajul e distrus doar parţial, se poate face protezarea parţială, dacă boala a avansat agresiv, e necesară protezarea totală a genunchiului. Se înlocuiește întregul cartilaj distrus cu o proteză, după care durerile dispar și funcţiile genunchiului se reiau.
Pacienţii își vor folosi picioarele ca pe vremea când erau sănătoși? De exemplu, vor putea practica vreodată sport?
Aș răspunde cu „aproape ca înainte“, în sensul că pot face efort fizic și sport, dar trebuie să evite sporturile de impact, cum ar fi alergatul/fotbalul. Sunt binevenite sporturi precum ciclismul, înotul, schiatul. Am însă un pacient care are proteze la ambii genunchi și joacă tenis ca înainte să fie diagnosticat și operat, în ciuda recomandărilor mele de a evita sporturile de impact (tenisul este unul dintre ele). Evident, există diferenţe de la caz la caz, dar, cu o abordare medical corectă, cu o recuperare făcută ca la carte, pacientul se va putea mișca fără mari restricţii.
AM PACIENȚI CARE STAU ȘI 10-15 ANI CU DURERI, ȘCHIOAPĂTĂ ȘI AMÂNĂ OPERAȚIA. DUPĂ CE TREC PRIN INTERVENȚIA MINIM INVAZIVĂ, DEVIN ALȚI OAMENI. REIAU ACTIVITĂȚI PE CARE NU LE-AU PUTUT FACE ANI ÎN ȘIR: MERG FĂRĂ PROBLEME, SE PLIMBĂ CÂT VOR, DUC O VIAȚĂ NORMALĂ.