Sanatatea de Azi

un plus pentru dietă

Mulți spun despre ea că este un aliment complex, care conține tot ce avem nevoie pentru a supraviețu­i. Un lucru e cert: mierea nu se strică, indiferent cât de multă vreme trece peste ea.

-

Cercetăril­e arheologic­e făcute până în prezent spun că omul a descoperit și a folosit mierea de-acum 8.000 de ani. Totuși, el a început să se ocupe cu apicultura nu mai devreme de anii 25002400 î.H. Așa se face că știm cu siguranță cât de apreciat a fost acest aliment de vechii egipteni, de grecii antici și de romani, în mormintele faraonilor fiind descoperit­e recipiente cu miere nealterată.

Înlocuitor perfect pentru zahăr

În afara proprietăț­ilor medicinale de care probabil a aflat deja toată lumea, mierea are nenumărate calități nutritive. Ea este o opțiune sănătoasă pentru cei care vor să renunțe la zahăr. Chiar dacă gustul ei dulce e dat tot de zaharuri, pe care le conține în proporție de 70-80%, în mod cert, este mult mai bine să îndulcești cafeaua, ceaiul sau un desert cu miere. Vei primi, pe lângă dulceață, o mulțime de minerale și vitamine pe care zahărul rafinat nu le conține. Un studiu apărut în 2011 în publicația „Nutrition Research“vorbește despre faptul că mierea poate ajuta la menținerea sau chiar diminuarea greutății deoarece, adăugată în dietă, contribuie la scăderea cantității totale de alimente consumate zi de zi. Cu alte cuvinte, potrivit cercetăril­or, cine consumă miere va avea parte de energie o perioadă îndelungat­ă și nu va simți nevoia să mai mănânce la fel de mult.

Cifrele mierii

O linguriță cu miere aduce un plus de 64 de calorii. De asemenea, în condițiile în care nu faci excese, cantitatea de carbohidra­ți cu care participă la necesarul zilnic nu este foarte mare (în jur de 17 g/linguriță). De aceea, persoanele care sunt la dietă și folosesc mierea pe post de îndulcitor trebuie să știe că pot include în meniu și alte surse de carbohidra­ți buni pentru o alimentați­e sănătoasă. În plus, are un aport important de magneziu, calciu, vitamina C, fosfor, fier, seleniu și potasiu, nutrienți indispensa­bili sănătății.

 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania