Cel mai frumos dar de Paște
Drumul parcurs alături de un prieten e întotdeauna mai ușor decât cel de unul singur. Pentru copilul tău (sau pentru tine, de ce nu?) acest prieten bun poate fi nu neapărat o persoană, ci și un animăluţ.
Încă de la vârste mici, prietenii neînsufleţiţi, jucăriile, nu-l mai bucură pe copil la fel de mult și, în mod repetat, cere singur prezenţa unui animăluţ în casă. Înainte de a-l refuza categoric, analizează nu doar inconvenientele, ci și avantajele unui asemenea gest. Apariţia unui colocatar necuvântător prezintă mai multe aspecte pozitive decât negative. Firește, pentru părinţi este doar o grijă în plus. Dar ce bucurie e pentru copil!
O companie excelentă
Potrivit statisticilor, durata comunicării dintre părinţi și copii este mult mai mică decât ar fi necesar. După psihologi, acest deficit de atenţie constituie cauza agresivităţii, nevrozelor, a complexelor de tot felul. Desigur, absenţa părinţilor din preajma copilului nu poate fi suplinită, însă, cu certitudine, un animal de companie poate oferi multă afecţiune, în special dacă este vorba
despre un câine sau despre o pisică. Chiar și animalele mai mici sau mai puţin pretenţioase, precum iepurii, papagalii, hamsterii, pot fi o companie mult mai plăcută și mai benefică decât televizorul sau calculatorul! Un motiv în plus
Să privim situaţia și din punct de vedere pedagogic. De exemplu, copilul se va simţi pentru prima oară răspunzător de altcineva. De o fiinţă, nu de o jucărie. Atenţie, lucrurile trebuie diferenţiate foarte clar! Un animăluţ adoptat devine membru al familiei pe viaţă, chiar dacă e neastâmpărat, chiar dacă se îmbolnăvește și are nevoie de tratamente, chiar dacă îmbătrânește sau dacă voi vă schimbaţi locuinţa. Nu este un obiect pe care să-l tratezi oricum sau la care renunţi dacă te încurcă. Având grijă de pisicuţa lui, de pildă, copilul va învăţa să se gândească nu doar la nevoile personale, ci și la ale ei. Iar asta îl va ajuta să nu fie egoist. E foarte greu să inoculezi unui
copil simţul responsabilităţii; ca atare, cu cât încerci asta mai devreme, cu atât mai bine. Un animal de companie te ajută să rezolvi problema. Doar pisicuţa nu poate să-și ia singură mâncarea din frigider...
Cu ce începi
Ca puștiul să facă faţă noului rol, trebuie pregătit dinainte. Oricât de mult a visat să aibă un animal în casă, el nu are cum să-și închipuie ce implică adoptarea acestuia. Și-a imaginat doar că va avea un ghemotoc blănos și simpatic care îl va asculta și va fi dispus întotdeauna să se joacă cu el, la fel cum face cu jucăriile de pluș. Explică-i că va trebui să-și schimbe atitudinea: noul colocatar nu are nevoie de atenţie doar din când în când. Animăluţul trebuie hrănit și îngrijit în permanenţă. Întreabă-l pe copil în ce mod are de gând să participe la îngrijirea lui. Cum pe copii nu-i sperie greutăţile, abstracte pentru ei, e foarte posibil să promită cu ușurinţă că va face tot ce i-ai spus că e necesar. Altfel vor sta lucrurile în situaţia concretă! Cu siguranţă, va avea nevoie de ajutorul tău. Ia-l cu tine la cumpărături ca să aleagă hrana și accesoriile de care are nevoie noul amic. Și amintește-i mereu de promisiunile făcute.