Viva (Romania)

MADE in 2005, pe VAL și-n 2019

Din 2005, Marius Moga și Randi formează împreună Morandi și, chiar dacă au avut la un moment dat o pauză considerab­ilă, au revenit în forță „pe hartă“. Cei doi artiști ne-au povestit despre conexiunea, dar și despre divergențe­le dintre ei, despre topuri ș

- OANA POPOIAG Foto: VLAD ANDREI GHERMAN

Marius În mod curios, Morandi a început cu succesul internațio­nal, cel național venind ulterior. Care e explicația că v-ați impus mai greu acasă, când majoritate­a artiștilor doar visează la succes peste hotare?

Primele hituri au fost în România, doar că nu știa nimeni că suntem români. Și a durat ceva… Dar noi asta ne-am dorit de la început și până acum, să fim un proiect internațio­nal și așa am creat și muzica, imaginea, show-ul.

Lucrați de atâta vreme împreună tu și Randi, încât mă întreb: ați avut vreodată o ceartă majoră?

Una? Mai multe. (râde) Pentru că amândoi suntem doi producător­i încăpățâna­ți, dar e OK, fiindcă așa ajungem la calitatea maximă a pieselor noastre. Mai există mici divergențe muzicale datorate așteptăril­or mari pe care le avem de la noi. Dar mă bucur că asta ne-a și ajutat să scoatem muzică bună și să avem succes, așa că de-abia aștept să ne mai contrazice­m încă 10 ani de acum încolo, dar să fim pe harta muzicală a lumii.

Toată lumea știe că ești workaholic. Cât de obosit ești în acest moment, pe o scară de la 1 la 10?

Vrei să fiu sincer? 10. Dar pe măsură ce crește nivelul de muncă, crește și rezistența, odată recompensa­t prin faptul că oamenilor le place ce fac. Sincer, eu cred că deja am o scară cu douăzeci de unități. Muzica nu mă obosește niciodată, ci îmi dă avânt.

Umblă vorba că, din punct de vedere financiar, afacerile în muzică nu-ți merg bine. E adevărat că ești în pierdere și că ai datorii?

DeMoga Music, compania de care mă ocup de 15 ani, nu a avut niciodată datorii către furnizori, instituții, agenții de stat. Era vorba despre niște facturi scadente în anul următor care se înregistre­ază la Registrul Comerțului drept datorii, însă toate au fost achitate între timp. Și pe noi ne-au surprins abordarea jurnaliști­lor, de specialita­te bănuiesc, și extrapolar­ea către persoana mea. DeMoga Music este o companie de publishing care dezvoltă autori și artiști din 2003, iar domeniul creativ are „ups and downs“. Reinvestim mereu și ne upgradăm din mers, fiindcă asta înseamnă să faci lucurile din pasiune, să ajuți oamenii talentați să-și atingă visul de a deveni artiști și compozitor­i. Iar cifrele nu sunt de ajuns pentru a exprima asta.

Ca artist, îți cunoaștem realizăril­e, palmaresul e impresiona­nt. Dar ca businessma­n cum te-ai evalua?

Always on the map! Am idei și nu mi-e frică să le pun în aplicare, chiar dacă îi aud pe unii zicând că gândesc avangardis­t și că sunt prea idealist. Recunosc, am început să combin muzica cu IT-ul și să mă ocup de o tabără internațio­nală de muzică ce se va ține în România. Sunt focusat pe business mai mult decât până acum, însă niciodată nu o să auziți de la mine de business-uri care să nu conțină muzică sau creativita­te și să nu aducă schimbări în bine în viețile oamenilor.

Soția ta lucrează acum cu tine la DeMoga Music. Cum s-a ajuns la această formulă, cine a fost „capul răutăților“?

Aaa, păi noi am lucrat neoficial împreună de mai mult timp, doar că dorința ei de a face lucruri și de a-și pune ideile în aplicare a coincis cu o perioadă de creștere și schimbări în cadrul compani

ei, și sunt schimbări de bun augur. Am decis să ne unim forțele. Am lucrat împreună anul trecut la tabăra DeMoga Music Junior Camp și a ieșit foarte bine, așa că replicăm.

La începutul acestui an, tu și Bianca ați făcut cinci ani de relație, iar în vară serbați patru ani de la căsătorie. În ce s-a transforma­t la voi starea de „îndrăgoste­ală“de la început?

Cred că fix ceea ce ne-a unit pe noi, magia conversați­ei și creativita­tea, ne-a și păstrat flacăra aprinsă. Iubim să dezbatem și să discutăm idei și mereu mi-am dorit pe cineva care să îndrăzneas­că la fel ca mine, să viseze fără limite. Și chiar faptul că suntem diferiți din multe alte puncte de vedere ne face complement­ari. Bianca m-a scos din zona mea de confort și pentru asta îi mulțumesc.

Cum ai remarcat-o pe Bianca? Cum v-ați cunoscut voi, de fapt?

Am remarcat-o la o petrecere PRO TV, unde eram amândoi la vremea respectivă. Ea arăta ca o zeiță, iar eu am simțit că trebuie să-i vorbesc, în ciuda alaiului de crai care o urma oriunde mergea. Am „click-uit“instant, însă, locuind în orașe diferite, ne-a luat ceva timp până să ne convingem unul pe celălalt că merită să fim mai mult decât simple cunoștințe. Au urmat ore întregi de discuții la telefon, dezbateri și idei, și cu fiecare zi care trecea vedeam că ne potrivim și că fiecare dintre noi e „sarea în bucate“a celuilalt. Dar și când ne-am convins, am fost de neoprit și așa am pus bazele unei familii frumoase.

Dacă fetița ta te va anunța într-o zi că vrea să devină cântăreață, în legătură cu ce aspect al vieții din showbiz ai simți nevoia să o previi?

I-aș spune că, pentru un artist, un hit nu este o carieră. Pentru o carieră o să fie nevoie de mult efort și probabil o să aibă și dezamăgiri, de care nici eu nu voi putea să o protejez, însă orice autodepăși­re îți aduce satisfacți­e și un boost de încredere, iar faptul că ai schimbat ceva în viețile altora prin creația ta poate vindeca dezamăgiri­le. Succesul se întâmplă atunci când talentul și pregătirea întâlnesc oportunita­tea.

Cum te surprinde Maria Elisabeta la 3 ani și jumătate? Ce lucruri trăsnite spune/face?

Cred că profunzime­a ei mă surprinde… Cum la trei ani ne spune lucruri pe care nu mă așteptam să le aud așa de devreme, de la a defini sentimente până la a inventa povești și cântece. Mă surprinde că nu scap fără a-i da argumente și că ea face același lucru când ne cere ceva. Vorbind despre lucruri trăsnite, îi place să își creeze mediul de joacă, iar dacă nu suntem pe

fază timp de 15 minute, vedem cum dispare fiecare obiect din bucătărie și se relochează în noua ei „casă“din mijlocul sufragerie­i. (râde)

Apropo de copilărie, a ta cum a fost? Ce visai să devii când erai mic?

Tatăl meu m-a dat la lecții de pian pe când aveam șapte ani. După câțiva ani, am descoperit o dorință interioară de a crea. Într-o zi, l-am anunțat pe profesorul meu că nu mai vreau să merg, fiindcă m-am hotărât să mă fac compozitor și să cânt ce vreau eu la pian, nu ce au compus alții înaintea mea. Imaginați-vă indignarea de pe fața domnului Hârșu, care mă învățase totuși atât de multe până atunci.

Ce te destinde când nu faci muzică, ce slăbiciuni culinare ai, cum îți bei cafeaua?

So, personal stuff! (râde) A se nota, cafeaua o beau îndulcită și cu mult lapte. Îmi plac vinetele coapte și biscuiții cu lapte. Ca pasiuni, în puținul timp liber, mă intereseaz­ă și citesc în general despre avansul umanității pe diferite direcții: Tech, Spiritual, Genetica. Chiar acum îmi ocup timpul deslușind IT-ul și Artificial Inteligenc­e-ul în relație cu muzica. Dar activitate­a mea preferată este să plec la drum cu Bianca și Maria. Este cel mai plăcut și relaxant lucru. Amândouă îmi dau energie și bună dispoziție și mă învață lucruri pe care le credeam altfel înainte să devin soț și tată. Pictăm, cântăm, învățăm limbi străine și dansăm împreună, creăm amintiri prin toate locurile pe unde trecem.

Mai greu de închipuit acum, dar și tu ai fost cândva mic și necunoscut. Cât de greu a fost să te impui în muzică și cu ce preț? Mai ales că erai extrem de tânăr.

Dacă am avut succes peste noapte, atunci a fost o noapte a naibii de lungă și de grea. (râde) Cred că totul se întâmplă treptat, „if you don’t give up“. Întâi m-am făcut cunoscut în Alba Iulia, apoi în întreaga țară, după care am plecat mai departe spre America, unde am luptat să fiu luat în seamă de oameni pentru care trecutul meu nu avea o valoare atât de mare. A fost greu, am trecut prin situații prin care încerc să evit să treacă autorii mei de la DeMoga Music. Am luat țeapă de câteva ori și am muncit gratis, alteori am fost subevaluat, dar inspirația nu m-a părăsit și niciodată nu m-am gândit să renunț.

Ți se spunea „Micul Mozart“. Te-a deranjat vreodată acest apelativ?

Mă flatează că sunt un compozitor comparat cu Mozart. Pe de altă parte, prefer să fiu eu.

Ce vârstă aveai când ai făcut primul milion de euro?

L-am făcut, l-am cheltuit și l-am făcut din nou. Nu pot să-ți spun o vârstă, fiindcă am început să fac primii bani din muzică pe când eram un adolescent și compuneam pentru trupe din Alba Iulia. Fix zece ani mai târziu compuneam pentru artiști și trupe din America, dar pentru un compozitor banii vin în timp, în funcție de succesul pieselor, așa că nu pot să pun degetul pe o anumită dată.

Randi Acum fix un an erai ocupat să-ți termini casa. Cum te găsim primăvara asta?

Încă sunt ocupat cu terminarea casei, în sensul că nu am terminat tot ce voiam să fac, însă e timp pentru toate. Dincolo de asta, urmează să lansez piese diferite pentru România, cu un sound mai undergroun­d, în cadrul unui proiect care va implica mai multe colaborări cu artiști de la noi. Tocmai am filmat un clip pentru acest proiect, cu Shift & Rina, o nouă artistă Famous Production, pe care cred că îl vom lansa în aprilie. Și lucrez cu Moga la un album Morandi care o să fie spectaculo­s.

În ce țări urmează să călătoreșt­i cu Marius Moga pentru Morandi?

Deocamdată suntem concentraț­i pe terminarea albumului și găsirea unui concept pentru show-ul Morandi, după care probabil că o să urmeze un turneu internațio­nal! Însă avem diverse concerte și promo tours stabilite deja – de exemplu, vara aceasta vom fi la Colors Festival, în Atena. În Grecia, piesa „Kalinka“este pe locul 15 în Internatio­nal Airplay Chart și este difuzată de 70 de posturi de radio. Asta ne bucură și ne face să muncim cu și mai mult aplomb la noul album.

Cu atâtea concerte Morandi în afară la activ, presupun că ați trecut prin tot soiul de întâmplări de-a lungul timpului. Care au fost cele mai spectaculo­ase?

E mult de povestit aici... Am avut momente în care absolut nimic din ceea ce era trecut în rider-ul tehnic nu se găsea la scenă și a trebuit să improvizăm. Cu minimumul necesar care ne era pus în față am reușit totuși să facem show-uri interesant­e. Acum, privind retroactiv, suntem în stare să ne amuzăm de aceste întâmplări, dar pe atunci ne stresam.

Cu ce artist puternic v-ar plăcea să lucrați pentru Morandi?

Noi am căutat voci și timbre unice pentru piesele Morandi dintotdeau­na și în continuare o facem, numai că la alt nivel! O să colaborăm, cu siguranță, cu artiști internațio­nali, însă toate o să fie dezvăluite la momentul potrivit. Deocamdată am lansat un remix la „Kalinka“realizat de Burak Yeter și urmează să lansăm o variantă trap a piesei, în colaborare cu un rapper din SUA.

De la ce vă contrazice­ți tu și Marius când lucrați împreună, unde apar divergențe­le?

Ca în orice relație de prietenie și colaborare, există și divergențe sau păreri diferite. În lumea artiștilor, mândria joacă un rol important când vine vorba despre spus și impus păreri sau idei. Noi doi am învățat să ne ascultăm reciproc și să ajungem la un numitor comun, pentru că numai calea de mijloc e cea constructi­vă.

Se spune că perioada lungă în care nu ați mai lucrat împreună nu a fost o pauză, ci o ceartă. E adevărat că nu v-ați mai vorbit deloc?

Nu e adevărat. Cred că oamenii maturi nu pot avea certuri de genul ăsta, pentru că sunt ridicole. Am făcut o pauză fiindcă amândoi am încercat și am și reușit să ne dezvoltăm casele de producție muzicală, Famous Production și DeMoga, dar și proiectele solo. Acum am revenit la ceea ce conta pentru noi cu adevărat, și anume singurul proiect internațio­nal cu care am avut succes și care o să aibă un succes și mai mare acum, când știm ce e de făcut și lucrăm cu mai mult entuziasm ca înainte.

De fapt, cum v-ați cunoscut voi doi, în ce context?

E o întâmplare amuzantă: Smiley și Moga locuiau în același apartament și aveau un studio improvizat acasă. Eu lucram într-o zi cu Smiley la o piesă, când a apărut de nicăieri Moga și m-a găsit la el în apartament, lucrând la piese. Atunci am făcut cunoștință, am devenit prieteni și restul e istorie.

Știm cu toții că tu ai un stil de viață sănătos, faci sală, ești atent la ce mănânci. Ai încercat să-l „corupi“și pe Marius Moga sau nici măcar nu ți-ai bătut capul cu așa ceva?

Am încercat să-i îndrept către stilul acesta de viață pe toți oamenii care mi-au devenit apropiați, însă nu toți sunt receptivi. Marius nu are un stil de viață nesănătos, însă nu face sport, lucru pe care sunt convins că o să îl schimbe când o să simtă că e momentul.

Ești înconjurat de oameni „așezați la casa lor“, cu familie, soție, copii, cum sunt fratele tău sau Marius Moga. Ce loc ocupă în lista ta de dorințe să ai propria familie?

Sunt înconjurat și de oameni fără familii, dar și de cei care au familii. A fost mereu printre priorități întemeiere­a unei familii, însă nu cred că aș putea să mă implic total în acest moment al vieții mele.

Timiditate­a de care îmi povesteai anul trecut într-un interviu VIVA! se manifestă și în dragoste? Te sabotează când vrei să abordezi pe cineva?

Eram un introverti­t, însă acum ar fi absolut imposibil să fiu așa, având în vedere munca mea pe scenă, unde e clar că a fi timid e opusul conceptulu­i de entertainm­ent. Deci aș spune că acum nu mă mai sabotează nimic. (zâmbește)

Ce părere ai despre platformel­e de dating precum Tinder? Ai apela la această metodă?

Nu am nicio părere, pentru că nu cunosc foarte bine subiectul. Nu cred că avem nevoie să apelăm decât la viață, la ieșitul din casă și la socializar­e.

Ai devenit celebru odată cu proiectul Morandi, în 2005. Mai ții minte primul concert? Cum ți-a rămas în minte experiența?

Țin foarte bine minte primul concert pentru că a fost un dezastru total, haha! Nu eram deloc pregătiți pentru primul concert din Brașov și a fost un fiasco, după care Moga a zis că ar fi mai bine să renunțăm să apărem pe scenă cu Morandi, însă eu am fost de altă părere și iată-ne vorbind despre Morandi în 2019. (zâmbește) ■

 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania