Viva (Romania)

VIAȚA de după Vocea României

În doar trei secunde, a întors patru scaune, la audițiile pe nevăzute de la „Vocea României“, fiind primul concurent căruia jurații i-au cerut vreodată un bis. A fost aplaudat și, în egală măsură, contestat, însă talentul său este indubitabi­l. Cine este a

- OANA ENACHE Foto: PR

BBogdan, te-ai gândit vreo clipă, înainte de blindurile de la “Vocea României”, că interpreta­rea ta va avea un asemenea impact?

Înainte de audiții, îmi doream să se întoarcă măcar un scaun. Fără nicio falsă modestie, nu mă așteptam la așa ceva. Am încercat să uit că este o competiție și mi-am propus ca, în momentul acela, să fiu conectat la mesajul piesei și să încerc să transmit emoție. Ce a urmat a fost un vis.

La doar 26 de ani, fără pic de experiență, ai devenit faimos pe plan național, dar și internațio­nal în... 3 minute. YouTube-ul a fost practic „inundat“de prestația ta cu „Earth Song“. Te-a speriat celebritat­ea asta venită peste noapte? Ai simțit vreo clipă că nu ești pregătit?

Clar nu eram pregătit pentru așa ceva. Nu pot spune că m-a speriat această situație, dar a fost o experiență nouă pentru mine. În momentul în care a apărut audiția la TV, știu că telefonul s-a blocat de la câte mesaje am primit și încercam să le răspund tuturor, dar nu reușeam. Am stat, totuși, o noapte și o zi pentru a răspunde. Chiar îmi place să stau de vorbă cu oamenii. Din păcate, am mai puțin timp acum pentru a comunica cu ei în privat, dar încerc să fac asta când îmi permite timpul.

A fost pentru prima oară în istoria concursulu­i când jurații au cerut un bis și cei mai mulți au avut încă de atunci impresia că tu vei fi cel care va câștiga „Vocea“. Ceea ce s-a și întâmplat. Te-ai văzut câștigător al show-ului?

În momentul acela, când Smiley a cerut bis, m-am blocat. Simțeam cum îmi tremură corpul de emoție. Am mai spus-o, nu mă așteptam să câștig, chiar și după succesul audiției. Știam că sunt multe voci bune în show și nu știam dacă publicul va fi lângă mine și în următoarel­e etape. E o competiție frumoasă, dar și epuizantă.

Au existat și voci care ți-au contestat talentul și au spus că, dacă nu îl imitai pe Michael Jackson, n-ai fi avut nicio șansă. Ce replică le dai acum?

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania