Viva (Romania)

METAXA Private Reserve – o invitație la explorare cu toate simțurile

Eleganța, rafinament­ul și aromele fine reprezintă cartea de vizită a METAXA Private Reserve, băutura care în momentul degustării te trimite într-o călătorie inițiatică, unică pentru simțuri.

-

De 25 de ani, Constantin­os Raptis, cel de-al cincilea Maestru Metaxa, și-a perfecțion­at arta de a surprinde natura specific grecească prin meșteșugul amesteculu­i de distilate de vin, vinuri muscat din Insula Samos și plante mediterane­ene. METAXA Private Reserve este chiar prima sa creație, lansată în 1992, anul în care a fost numit Maestru Metaxa, sublima licoare primind, în 2017, Medalia de Argint la Internatio­nal Wine & Spirit Competitio­n. „Creez METAXA Private Reserve o dată pe an, într-un singur lot, cu amestecuri care au atins apogeul expresiei lor, câteva dintre ele provenind de la prima distilerie din Pireu. Aceasta este, fără îndoială, creația de care sunt cel mai mândru. Un gust generos și voluptuos, ce oferă un caracter distinct“, spune Constantin­os Raptis.

În fiecare an, METAXA Private Reserve este lansată într-un singur lot, într-un număr limitat de decantoare. Fiecare decantor, cu un design minimalist, poartă o etichetă cu semnătura

lui Constantin­os Raptis, o serie unică și un dop din lemn de stejar gravat cu emblema Casei. Ce surprize ascunde licoarea de 40 de grade pentru cei dornici să îi aprecieze tăria? METAXA Private Reserve se remarcă în primul rând datorită culorii de chihlimbar cu reflexii aurii în nuanța mierii. Apoi, primul buchet îți invadează simțurile cu aroma sa de flori uscate cu note de lemn de stejar. Urmează notele de miere, coajă de citrice amare, ciocolată și cafea, amestec de condimente dulci și compot de pere. Gustul său este complex și generos, fin, cu arome de lemn de stejar, smochine uscate, stafide, tutun și coajă de portocală. Iar aroma persistent­ă de fructe uscate (smochine, prune) de la final încheie în mod fericit regalul de arome și gusturi. Dar cel mai bine își descrie opera chiar artistul care a creat-o: „Când explorez METAXA Private Reserve, cu bogăția aromelor sale și gustul deosebit de fin, închid ochii și am senzația unei plimbări într-o pădure deasă, imediat după ploaie la început de seară. E acel moment în care pământul, copacii și frunzele trezite la viață își dezvăluie miresmele cu intensitat­e. Umiditatea încă persistă în aer, aducând o tușă îndrăzneaț­ă atmosferei, iar lumina răspândită de apus este blândă și totuși intensă, bucurând vegetația trezită la viață. O invitație la o explorare cu toate simțurile, aceasta a fost sursa mea de inspirație când am creat METAXA Private Reserve. Și tot la acest tablou mă duce gândul de fiecare dată când o degust“. ■

METAXA Private Reserve este disponibil pe beicevrei.ro, \n magazinele specializa­te [i \n loca]iile Horeca. www.consuma-responsabi­l.ro

 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania