Gabriela & Tavi pictorial de familie în casă nouă

Pentru ea, viața a început după 40 de ani. Atunci când l-a cunoscut pe Tavi, dragostea vieții ei, și a reușit să rămână însărcinată, după multe fertilizări in vitro, speranțe deșarte și o sarcină pierdută... Gabriela Cristea este o luptătoare, iar viața i

GGabi, trăiești cea mai frumoasă perioadă a vieții tale, cu siguranță. Ai deja experiență de mamă, dar spune-ne cum au fost primele săptămâni alături de cea mică, nou-născută.

Experiența de mamă nu se compară cu absolut nimic, este o experiență nouă pentru care tu crezi că ești pregătit, dar, de fapt, niciodată nu ești suficient de pregătit. Iar experiența cu doi copii este una despre care aș putea să vorbesc cinci zile de aici înainte. Nu e ușor, e chiar destul de complicat, pentru că una plânge, cealaltă vrea de mâncare, una doarme, cealaltă vrea joacă, și așa mai departe, dar important este că, la sfârșitul zilei, ești foarte mulțumit când te duci și le pupi pe amândouă pe frunte, când le vezi că dorm și când, în sfârșit, ai timp pentru tine.

Cât de greu îți este? Ai avut vreun moment de panică, până acum? Știu că ați ajuns cu ea la spital...

Nu mai este chiar atât de complicat la al doilea copil, față de cum a fost la primul, pentru că mi-au dispărut temerile, mi-au dispărut multe dintre angoase (nu chiar toate, completează și Tavi). Iar ajunsul la spital când ai un copil nou-născut sau mititel face parte din cotidian. Nici răcelile și nici faptul că a făcut un pic de febră nu ne mai sperie atât de tare cât ne-au speriat prima dată la Victoria.

Cum v-ați împărțit tu și Tavi atribuțiile de părinți?

Tavi: Bună întrebare, nici noi nu știm. În principal, mergem pe varianta „scapă cine poate“. Dacă unul dintre noi e foarte obosit, iar celălalt încă nu a atins pragul maxim de oboseală, primește anumite sarcini. Din păcate, eu nu pot să alăptez. Gabi este full time cu cea mică, iar eu mă ocup de cea mare mai mult. Deși Gabriela încearcă să fie lângă amândouă, uneori chiar o cert... Îi spun: „Ai grijă de bebeluș, las-o pe Victoria, că e pe mâini bune!“. În rest, e destul de complicat, mai ales noaptea. Încerc să o ajut și eu pe Gabriela cât pot, mai mult cu o vorbă, cu o mângâiere, mai ales când este extenuată.

Ați avut și probleme cu bonele, în ultimele luni. Ați reușit să găsiți una, până la urmă?

Gabriela: Cu bonele este o poveste întreagă, în România. Cred că cineva inspirat, de la știri, ar trebui să facă un material în sensul ăsta, pentru că este într-adevăr lipsă de forță de muncă. Și oricum, chiar dacă se spune că mamele sunt suficient de nebune încât să considere că nu există nimeni îndeajuns de bun pentru copilul lor (și tații, evident), eu cred că oamenii nu sunt dispuși să facă muncile astea, de răbdare, de exemplu cum este meseria de bonă, așa cum era pe vremuri. Oamenii sunt mai interesați de telefoanele mobile, mai preocupați de propriul ego. Acum, fie vorba între noi, și să nu ne audă Tavi, nimeni nu o să fie niciodată suficient de bun pentru copilul lui.

T: Deocamdată ne ajută cineva din familie, suntem bine, să vedem ce se va mai întâmpla pe viitor.

Cum percepe Victoria acum faptul că are o soră? Realizează acest lucru?

T: E mai complicat un pic, nu arată că ar fi geloasă, dar noi o simțim. La început, în primele zile, nu o băga în seamă efectiv. Vedea că e acolo, dar nu o lua în seamă, ca și cum nu ar fi existat. Mai apoi, ușor-ușor, s-a obișnuit cu ea. Știe că e un copil la noi și nu mai pleacă, deci o fi al nostru. Crizele de gelozie nu i-au trecut și bănuiesc că or să mai fie mult timp de acum încolo. Nu se oprește din țipat, nu îi convine nimic, nu prea mănâncă și vrea să stea foarte mult cu noi, cu mine și cu Gabriela.

G: Și vrea în brațe.

T: Vrea suzeta, pe care înainte nu o mai cerea, dar lucrăm la asta, am văzut că s-au îmbunătățit un pic lucrurile. Sunt așa, cu suișuri și coborâșuri. Ideea este că trebuie să fim foarte atenți cu copilul cel mare, în astfel de cazuri, pentru că toată lumea își îndreaptă toată atenția către cel mic, neglijându-l ușor pe primul născut și nu este deloc bine. Astfel, cel mare are nevoie de atenție sporită, se simte amenințat, poziția lui de lider este amenințată, și atunci este normal să avem grijă un pic mai mult de Victoria în perioada aceasta, să ne jucăm cu ea, să o alintăm. Cam așa ne-am făcut planul pentru perioada următoare.

Știu că nu erai absolut deloc pregătită pentru cea de-a doua sarcină... Cum îți amintești momentul în care ți-ai dat seama că ești însărcinată iar? Și cum l-ai anunțat pe Tavi?

Nu știu dacă mi-am dat seama că sunt însărcinată, cât s-a întâmplat chestia aia pe care o știe toată lumea... Prieteni prietenoși nu mai vin la tine în vizită. Am zis să fac un test așa, într-o doară, și în momentul în care am văzut că sunt însărcinată m-a luat panica. Panica pentru că nu eram pregătiți. Mie mi se părea că era prea devreme și prea repede și cumva îi spuneam lui Tavi, deși indirect, „tu ești de vină pentru treaba asta“.

Tavi, tu cum ai reacționat?

Îți spun eu cum a fost. Mi-a aruncat testul în pat. Îmi spusese: „Iubire, mă duc să fac un test“, însă eu i-am spus: „Du-te, mă iubire, că te duci degeaba! S-a mai întâmplat să întârzie“. Eu mă rugam, aveam degetele încrucișate, eu îmi doream să avem încă un copil. Când o văd că vine și îmi aruncă testul, spune: „Ia, iubire, ziceai că nu sunt!“. Imediat după, ne-am luat în brațe, un pic speriați, nu știam ce să simțim... Să simțim fericire, să simțim panică... A fost un conglomerat de sentimente, pe moment. Cred că acum ne-am revenit. Mai întâi, a trebuit să naști ca să ne dăm seama că ai fost însărcinată. Uneori nu ne vine să credem că avem două prințese atât de frumoase.

Îmi amintesc că, în perioada în care ai aflat că ești din nou însărcinată, erați în toiul pregătirilor pentru nuntă... Bănuiesc că evenimentul va fi anul acesta, nu?

Da, ne dorim să facem și cununia religioasă. Încă nu am pus la punct detaliile și nici nu știm când vor avea loc evenimentele. Dar, încet-încet, trebuie să începem să ne gândim și la asta.

V-ați gândit să faceți ceremonia și petrecerea de nuntă odată cu botezul?

Da, ne-am gândit, dar am exclus varianta asta. Vrem ca Iris să aibă petrecerea ei proprie de botez, iar noi ne dorim ca ceremonia religioasă să fie una intimă, mai mult așa, pentru sufletul nostru. Cum am vrut de prima dată, nu ne-am răzgândit în privința asta.

Cine vor fi nașii celei mici?

Ca și în cazul Victoriei, vom avea aceiași nași. Mai exact, Cristina și Mădălin Ionescu, Andreea, sora lui Tavi, și, de asemenea, prietenul nostru Tudor Marian.

Mai în glumă, mai în serios, vă întreb... Există șanse să mai vină și al treilea bebeluș?

T: Și noi cum răspundem, ori în glumă, ori în serios? Noi suntem mulțumiți, noi eram mulțumiți și cu o fetiță, dar dacă Dumnezeu a hotărât să ne dea două fetițe suntem mega fericiți, ultra fericiți. Nu cred că mai e cazul de al treilea copil, sincer vorbind.

G: Nu crezi?!

T: Doar tu poți să spui cu siguranță. G: Nu! Nu! Eu cred că nu mai pot. Ideea e următoarea: cred că, dacă aveam cu vreo cinci ani mai puțin, nu pot spune că mai făceam trei copii, dar unul cu siguranță am mai fi făcut.

T: Noi suntem fericiți în formula de patru, noi suntem victorienii.

Gabi, ești o persoană extrem de urmărită în social media și te confrunți de multe ori cu sfaturi necerute/critici din partea femeilor... Cum gestionezi situațiile în care ești criticată?

În mai multe feluri: dacă aceste critici sunt însoțite de înjurături, atunci este simplu, delete mesaj și apoi block. Am pățit-o cred că de vreo două ori. Dacă criticile sau sfamai

turile au fundament, cu explicații și cu tot ce trebuie, atunci le iau într-adevăr în seamă. Dacă sunt sfaturi aberante și care nu au nicio legătură cu realitatea, atunci, mulțumesc frumos, sau nici măcar, trec mai departe peste ele și le ignor. Cam așa stau lucrurile.

Formați un cuplu de aproape 6 ani. Cum au fost acești ani pentru voi? Ați avut și un moment mai dificil, până acum?

T: Au fost mai multe la început, vreo două, mai exact. Dificile, e mult spus. Până ne-am cunoscut unul pe celălalt, ea – piatra tare, eu – roca masivă... Suntem destul de asemănători noi ca firi, deși nu știu cât se vede din exterior.

Mă gândesc poate la momentul în care Gabi a pierdut sarcina... Cum ați depășit atunci această greutate cruntă?

G: Au fost niște momente oribile pentru noi, am trecut de la extaz la agonie, iar eu, la momentul respectiv, nu reușeam să realizez ce se întâmplă. Medicii mă anunțaseră că trebuie să îmi facă o intervenție, deoarece exista riscul să pățesc lucruri foarte rele... Iar eu refuzam să îmi fac acea intervenție, care putea să aibă consecințe foarte grave, pentru că speram că situația se va redresa. Pur și simplu refuzam să cred că nu voi avea acel copil.

T: Eu nici nu îmi aduc aminte. Poate nu vreau, mintea mea refuză pur și simplu. Suntem foarte fericiți acum și încerc să dau uitării. Chiar nu îmi aduc aminte acele clipe foarte grele... Oricum, a fost îngrozitor de greu pentru Gabriela. Dar uite că Dumnezeu le-a așezat pe toate. Uite, chiar acum, în timpul acestui interviu, Gabriela alăptează.

Am fost una dintre primele persoane care au aflat despre relația voastră. Totul s-a întâmplat la câteva luni după divorțul tău... Recunosc că nu dădeam prea mari șanse poveștii voastre. Părea ceva adolescentin, cu ieșiri la film și la masă, mesaje siropoase etc. Voi cum vă amintiți acele începuturi?

G: Cum să nu ne aducem aminte? Viața noastră se împarte acum în două etape: înainte de a avea copii și după. Și unele dintre momentele de dinainte de copii sunt momentele acestea, despre care ai menționat tu. Ceea ce pot să spun, din perspectiva mea, este că și acum mai avem momente siropoase. Nu prea mai mergem la film, dar continuăm în aceeași manieră... Nouă ne place siropul, ne place dulcele. Eu îmi aduc perfect aminte cum

a fost la început.

T: A fost foarte frumos, foarte interesant și foarte intens, cu multe evenimente și cu ferit de paparazzi. Nu puteam să ne luăm de mână, nu am putut să ne arătăm relația decât după un anumit interval. A fost interesantă și etapa aia, dar nu mai suportam, chiar simțeam nevoia să ne exprimăm iubirea în public, și am făcut-o, în cele din urmă. A fost interesant, acum să vedem cât om mai duce-o. Glumesc! (râde)

Tavi, nu ți-a fost teamă să o curtezi pe Gabi?

Nu mi-a fost teamă nicio secundă, mie îmi plac femeile puternice, a fost mai degrabă o provocare, ca să privim situația așa. Lucrurile au decurs foarte natural, ce curtat... Îi cântam în fiecare zi de am zăpăcit-o, ce să mai! (râde) I-am făcut capul mare, i-am cântat, până când s-a îndrăgostit de mine. Era și normal, măcar teoretic... (râde) Lucrurile s-au întâmplat foarte natural. Îmi aduc aminte că privirile făceau și spuneau totul, nu era nevoie de prea multe cuvinte sau de prea multe fapte. Nu eram eu foarte romantic în perioada respectivă, nu că n-aș fi vrut să fiu, dar nu eram chiar genul care să aducă flori... Între timp, am devenit și eu un bărbat adevărat. Deci nu, nu mi-a fost teamă, chiar a fost o provocare și am fost mândru de mine când am reușit să o cuceresc.

Gabi, cum te-a convins Tavi că... el este alesul?

M-a convins, de fapt nu, el continuă să încerce să mă covingă. De fapt, va trebui să continue să mă convingă toată viața, eu nu sunt pe principiul „te-am convins și gata“... Nu e ca și cum ai stat la coadă la pâine, îți trece coada, ți-ai cumpărat pâinea și gata!

T: Trebuie să iei pâine în fiecare zi. G: Da, trebuie să faci aluat non-stop.

T: O să frământ, ce să mai zic?!

Tavi, acum îmi dau seama că nu știu dacă a existat o cerere în căsătorie în adevăratul sens al cuvântului. Cum și când ai cerut-o pe Gabi în căsătorie?

Cum să nu existe, a existat! S-a întâmplat acum mult timp și de aceea s-a uitat. La Veneția, a fost foarte interesant, o să povestesc pe scurt. Știind că o să mergem la Veneția, am cumpărat inelul cu două zile înainte să plecăm, dacă nu mă înșel, sau chiar cu o zi. Spontan, așa cum am fost toată viața. Am reușit și să găsesc ceva frumos, nu chiar din prima, din a doua, a treia încercare. L-am purtat în Veneția după mine toată perioada, dar nu îmi făceam curaj. Până la urmă, am zis: „Hai să ne plimbăm cu gondola!“. Până am reușit să găsim gondola, s-a cam înserat și, ce crezi?, era întuneric și eu voiam să îi dau inelul pe gondolă, dar nu se vedea nimic. Și mă tot gândeam ce fac... „Dacă nu i-l dau acum, mâine plecăm acasă și mă fac de baftă...“. Urmăream să văd unde se zărește o lumină. Țin minte și acum, am trecut pe lângă o biserică, era un far acolo și am zis: „Gata, mă pregătesc acum!“. Gondolierul vâslea, se apropia de lumină, eu am băgat mâna în buzunar. Gabriela a crezut că bag mâna în buzunar să scot telefonul, să fac poză, și eu tot stăteam cu mâna în buzunar. Până la urmă, am scos inelul, nu am îngenuncheat, că eram în gondolă, dar i-am zis: „Vrei să fii soția mea?“, iar ea a zis: „Vai, nu cred!“. Deci, primul cuvânt al ei a fost „nu“(„nu cred“)... „Cum nu crezi?!“, i-am zis eu. Iar ea a replicat, apoi: „Da, iubirea mea!“. A fost foarte frumos momentul.

Tavi, am fost surprinsă să văd că ai vorbit, recent, despre faptul că au existat discuții contradictorii între voi, privind anumite aspecte de ordin financiar. Ne poți detalia?

A existat un moment, cel în care am cumpărat terenul pe care am construit casa și am rămas fără bani, o săptămână-două.

G: Ca să înțeleagă toată lumea, eu am o fobie, ca să zic așa, să nu rămân fără niciun ban în buzunar nici măcar de pe o zi pe alta.

T: Este o fobie normală, mai ales acum, cu copiii. Cam asta a fost. Am reușit atunci să o liniștesc, să o calmez, i-am zis că va trece și perioada asta, mai trece o zi și, uite așa, vine și salariul. Dar divergențe pe teme financiare nu am avut, că nu avem de ce. Eventual, în privința celui care cheltuie mai mult, că suntem la fel la acest capitol. Noi nu avem „contabilul“casei și uite că, în toată nebunia noastră, în care lumea ne întreba dacă avem un buget stabilit, am reușit să facem lucruri. Suntem la fel, și probabil de-asta nu ne certăm.

Există gelozie? Care dintre voi este mai gelos? Ne puteți povesti un episod în care v-ați manifestat gelozia?

T: Când Gabriela a început noul proiect la Antena Stars fără mine, atunci am fost eu gelos. Nu chiar de la început, dar normal că a apărut un sentiment de gelozie, prin prisma faptului că noi așa ne-am cunoscut... Munceam amândoi, eram împreună la același loc de muncă...

G: Deodată, eu am plecat singură de acasă, și a fost ciudat.

T: Au mai fost momente, dar nu de gelo

zie la propriu, ci de gelozie... normală, zic eu.

Gabi, știu că deja te pregătești să revii pe micul ecran. Când se va întâmpla?

Nu pot să îți dau foarte multe amănunte, la momentul ăsta. Ceea ce pot să îți spun este că se va întâmpla foarte repede. Nu voi avea un concediu de maternitate prea lung.

Este un subiect delicat pentru o femeie care tocmai a născut, dar sunt convinsă că cititoarele noastre sunt curioase. Urmează să ții o dietă, pentru a scăpa de kilogramele în plus? Dacă da, în ce va consta?

Trebuie să recunosc că, de când am născut, mi-am propus să țin dietă în fiecare zi, pentru că am vorbit și cu medicul ginecolog, și cu medicul pediatru și mi-au spus că, atât timp cât am un regim alimentar sănătos și echilibrat, pot să merg în ritmul ăsta și chiar să și slăbesc. Dar recunosc cinstit că, din cauza haosului administrativ de la noi din casă, nu mi s-a întâmplat niciodată. Ajung să mănânc o singură dată pe zi, și atunci în cantitate mare. T: Hai că ai început astăzi...

G: Hai că am început astăzi, a fost prima zi, să văd dacă mă ține. Deocamdată nu mi-e foame și am mâncat toată ziua, din trei în trei ore. Secretul sunt orele fixe, cam din trei în trei ore și, evident, să nu rupi frigiderul la fiecare masă. Și să bei foarte multă apă, ceea ce oricum faci atunci când alăptezi. Dacă te-ai pune cu gura la un izvor, ar fi foarte bine. (râde)

Alte două subiecte delicate. Alăptatul și depresia post-natală. Gabi, ce ne poți împărtăși din experiența ta?

La prima naștere nu mi-a ieșit cu alăptatul, pentru că am avut niște probleme de sănătate și m-am simțit foarte rău. Am reușit totuși să alăptez în jur de două luni și jumătate. De data aceasta, lucrurile au stat foarte bine și o alăptez pe Iris exclusiv la sân, lucru care mă face foarte fericită și mă împlinește foarte mult. Cât privește depresia, Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am trecut printr-o astfel de experiență. Am avut câteva atacuri de panică la prima sarcină, aproape de final, pentru că aveam tot felul de întrebări, legate de operația de cezariană, legate de naștere efectiv. Am reușit să trec peste toate acestea cu gânduri pozitive și cu ajutorul celor din jurul meu, mai ales cu ajutorul lui Tavi, căruia i-am făcut nervii zdrențe, dar asta e o altă discuție. Important este să ai toate informațiile despre acest subiect, pentru că doar așa reușești să treci peste panicile ce se pot crea.

Gabi, s-a vorbit mult, în anii trecuți, despre copilăria, adolescența ta și relația cu părinții tăi. Ne poți împărtăși adevărul privind toate acele supoziții și speculații?

Eu am refuzat să vorbesc despre toate lucrurile acestea, pentru că sunt lucruri care îmi fac mie rău și care mă afectează. Eu știu ce e în sufletul meu și important este că reușesc să trec peste toate lucrurile care mi s-au întâmplat, peste toate speculațiile care s-au făcut și peste toate vorbele oribile care s-au spus referitor la această situație. Cred că sunt lucruri care se spun și lucruri care nu se spun, sunt lucruri care trebuie să rămână în sufletul fiecărei persoane.

Care sunt învățămintele pe care le-ai tras tu din tot ceea ce ai trăit în acea perioadă și ce fel de părinte ți-ai propus să fii pentru fiicele tale?

Învățăminte prea multe nu am de tras. De-a lungul timpului, mi-am construit o imagine despre cum vreau să fiu ca părinte. Sunt lucruri care se mai schimbă pe parcurs. Important e că am înțeles un lucru: nu faci un copil pentru tine, ci aduci un alt suflet pe Pământ, cu dragostea pe care o împărtășești cu altă persoană. Iar copiii noștri trebuie să își trăiască propria viață, nu trebuie să trăiască pentru noi sau pentru ceea ce ne dorim noi, trebuie să îi lăsăm să trăiască liber și frumos, așa cum își doresc ei.

Cât de greu ți-a fost ție să te descurci pe cont propriu, în adolescență? Cum îți amintești acum acea perioadă?

Nu mi-a fost deloc ușor să mă descurc. Am avut și momente în care poate nu am avut ce să mănânc, dar, mă rog, sunt atât de departe, încât nici nu mi le mai amintesc. Important este faptul că tot ceea ce am trăit m-a întărit să merg înainte și m-a făcut să fiu ceea ce sunt acum. Și acum sunt un om puternic. Sunt puternică pentru mine, pentru familia mea, pentru fetele mele.

Probabil că nu mulți știu că rădăcinile tale în televiziune sunt extrem de

îndepărtate. Care a fost cea mai frumoasă, dar și cea mai dificilă perioadă pe care ai avut-o în carieră?

Nu cred că a existat o perioadă mai frumoasă și o perioadă mai puțin frumoasă. Important e ca, atunci când te duci la serviciu, să îți facă plăcere, să te simți confortabil cu tine și cu ceea ce faci. Am avut într-adevăr momente în care efectiv am înflorit din punct de vedere al carierei și cred că am construit asta cu fiecare zi de muncă pe care am depus-o pentru cariera mea. Acum nu știu dacă mai trebuie să demonstrez ceva, mai luăm și de-a gata, pentru că am construit deja, și important este că am reușit singură să îmi construiesc cărămidă cu cărămidă visul pe care l-am avut de foarte multă vreme. Acum pot spune că sunt fericită și împlinită.

S-a speculat că ai fost una dintre cel mai bine plătite vedete TV din televiziune, din ultimii 30 de ani... Știm cu toții că și audiențele tale au fost foarte mari. Cum comentezi acest subiect?

Nu știu dacă am fost una dintre cel mai bine plătite persoane din televiziune, am câștigat bani pe merit, pentru că oamenii nu văd decât suma pe care o câștigi, dar în spatele unei sume de bani se pot ascunde foarte multe lucruri. Foarte multă muncă și nu numai asta. De exemplu, poți avea probleme cu sănătatea. Foarte puțini oameni știu că noi, cei care apărem în public și care ne adresăm altor persoane, avem o descărcare de adrenalină zilnică, pe care acum nici nu o mai conștientizăm, dar ea se acumulează. Ce înseamnă asta, pe termen lung? Corpul nostru acumulează o aciditate foarte mare, iar în timp totul poate conduce la o sănătate precară. Nu mă plâng, nu m-am plâns niciodată, este ceea ce mi-am dorit să fac, iar banii pe care i-am câștigat, credeți-mă, nu au fost nicio secundă pentru că am eu un zâmbet simpatic, ci pentru că i-am meritat, leuț cu leuț.

Ai și câștigat, dar ai și pierdut... Știu că încă speri să recuperezi banii investiți într-o afacere, de acum aproximativ zece ani... În ce stadiu se mai află acest demers?

Sinceră să fiu, nu știu în ce stadiu se află acest demers, eu mi-am luat un avocat care se ocupă de toate aceste lucruri. Nu am idee dacă o să mai recuperez sau nu vreodată vreun ban de acolo, dar m-am asigurat că, în fața conștiinței mele, am făcut tot ceea ce se putea face ca să îmi apăr drepturile. Și lucrul ăsta ar trebui să fie așa, ca un exemplu pentru toată lumea. Mă bucur că am făcut acest demers, pentru că, mai devreme sau mai târziu, vreau ca și fetele mele să înțeleagă că trebuie să lupte pentru drepturile ce li se cuvin.

Gabi, așa cum am spus la începutul interviului, trăiești cea mai frumoasă perioadă a vieții tale. Îți mai lipsește ceva?

T: O mașină, vrem acum să ne luăm o mașină de familie, mare. Așteptăm oferte! (zâmbește) Să mai terminăm mici lucruri pe la casă. Să îmi reiau și eu cariera, pe care am lăsat-o puțin deoparte, pentru că așa a fost să fie. Vine momentul să reîncep și eu. În rest, ce să ne mai lipsească...

G: Mie îmi lipsește un singur lucru: SOMNUL!

T: Îți cumpăr din piață, am găsit un somn de 5-6 kg. (râde) Este greu cu odihna, clar aici am mai avea nevoie... Răbdare avem, chiar dacă uneori se mai clatină. Nu știu ce ne-ar lipsi. Eu aștept să fac un hit. De fapt, Gabriela așteaptă, eu trebuie să muncesc pentru asta.

Gabi, poate nu toți cei care citesc acum știu faptul că este un miracol că tu ai devenit mamă. Nu o dată, ci de două ori. Aș vrea să împărtășești cu noi experiența pe care ai avut-o cu fertilizările in vitro, sunt sigură că sunt multe femei care trec prin aceeași experiență...

Nu l-am întrebat niciodată pe Tavi care a fost experiența prin care a trecut el, pen

tru că, deși eu am fost cea care a suferit toate acele intervenții, el a fost lângă mine și cred că nu a fost ușor. A trebuit să îmi suporte toanele, tratamentul, schimbările hormonale, care nu sunt chiar de ici, de colo. Și cred că ar fi mai interesant să spună el, din perspectiva bărbatului.

T: Nici nu îmi mai aduc aminte. Dar dacă fac un mic efort, nu mi-a fost așa de greu cum ți-a fost ție. Eram alături de tine, vedeam că tu suferi, eram un pic mai tare ca tine, pentru că nu eram direct implicat fizic și hormonal. Dar fiecare dezamăgire, faptul că nu ieșea... Simțeam durerea în piept. Mai ales ultima oară, când ne-am hotărât să nu mai facem, să ne oprim din tratamente, din orice vizită la medici și să ne trăim viața. Țin minte și acum că era octombrie-noiembrie și am zis: „Până anul viitor după Paște, stăm și noi, ne vedem de viață și vedem ce o fi“. Și chiar așa s-a întâmplat, în ianuarie anul următor a rămas însărcinată Gabriela, în același an născându-se prima noastră fetiță. Spun că nu îmi aduc aminte pentru că nu vreau să îmi încarc memoria cu lucruri care au durut, care au fost mai sensibile. Eu consider, și i-am spus și soției mele, că acei pași au fost normali pentru a-i arăta lui Dumnezeu că noi chiar ne dorim un copil. Și chiar ne-am dorit, și în felul acesta se fac lucrurile minunate. Mai greu și cu eforturi foarte mari. Eu tot ce am câștigat în viață am câștigat cu timp, cu muncă și cu răbdare. Nu mi-a venit nimic de-a gata. Și copiii la fel, au venit mai greuț, dar și când au venit, ia uite ce prințese frumoase are tata!

G: Noi ne-am pornit greu, dar și când ne-am pornit, nu ne mai oprim. Eu vreau un singur lucru să împărtășesc, ca să înțelegeți cam care sunt lucrurile, mai ales la nivel psihologic. Trebuia să fac o analiză care necesita să mi se ia sânge și, efectiv, nu reușeau să îmi găsească vena niciodată. Ceea ce înseamnă că, la nivel mental, lucrurile se întâmplă, pentru că fetele de acolo aveau o experiență foarte mare, dar efectiv nu mai reușeau. Probabil că organismul meu refuza absolut orice.

La final, aș vrea să le spui câteva cuvinte femeilor cărora încă nu li s-a îndeplinit dorința de a deveni mame...

La noi, lucrurile s-au întâmplat după ce am renunțat la orice tratament. Eu le sfătuiesc pe femeile care își doresc cu adevărat un copil ca, dacă nu rămân însărcinate pe cale naturală și, atenție, dacă se și iubesc cu bărbații lor, de preferat o zi da, una nu – vă dau și exerciții de făcut! –, iar după 6 luni nu se întâmplă nimic, atunci să meargă la medic și să aibă încredere în medici. Să nu se limiteze să meargă la un singur medic, ci să mai ceară și o a două opinie și să nu se lase doborâte de greutăți. Cred că ar fi mai simplu dacă ar apela și la un psiholog în perioada respectivă.

T: Ce le-aș spune eu viitoarelor mame sau viitorilor tați? Să aibă multă răbdare, să își iubească soțiile, să le protejeze, chiar dacă fac tratamente sau nu, să le ajute în timpul sarcinii, pentru că au nevoie de susținere. La fel și după, și bineînțeles că trebuie să fie reciprocă treaba. Și bărbații trebuie să se controleze la fel ca femeile. Să vă iubiți și să credeți în șansa voastră de a face copii. Dacă vă iubiți cu adevărat, chiar se va îndeplini, dar trebuie să vă doriți cu adevărat. Pentru unii, copiii vin mai repede, la alții vin mai târziu, fiecare cum are noroc, deși norocul ți-l faci cu mânuța ta și cu persoana pe care o ai alături, dacă e persoana potrivită. Vă pupăm! ■