Viva (Romania)

Prințesa Diana – prețul mult prea scump al fericirii...

Anul acesta se împlinesc 22 de ani de când „Prințesa inimilor“nu mai este printre noi, iar teoriile privind moartea dramatică a celei mai iubite prințese din toate timpurile nu se mai sfârșesc. Omenirea nu vrea și nu poate să creadă că Diana a fost victim

- OANA ENACHE Foto HEPTA, NORTHFOTO

PPe 29 iulie 1981, 750 de milioane de telespecta­tori priveau, copleșiți de emoție, cum Diana Spencer, o tânără de doar 20 de ani, îmbrăcată într-o rochie de mireasă ce costase 9.000 de lire, cu o trenă lungă de 8 metri, îi spunea DA la altar Prințului Charles, viitorul moștenitor al Coroanei Britanice, devenind Prințesa de Wales. Acela a

fost însă unul dintre puținele momente fericite ale vieții ei cu Charles, singura ei alinare fiind Prințul William, născut la aproape un an de la nuntă, și Prințul Harry, venit pe lume doi ani mai târziu. Restul vieții sale a fost un scenariu dramatic de telenovelă, cu sfârșit halucinant. Femeia care părea să aibă toată lumea la picioare era, de fapt, o nefericită al cărei soț a trăit cu alta atât înainte, cât și în timpul relației lor, chiar dacă nașterea celor doi copii i-a apropiat întrucâtva... De fapt, în spatele imaginii glamuroase a Dianei se ascundea multă suferință, începând cu copilăria (părinții ei au divorțat când ea avea 8 ani), lupta continuă cu tulburăril­e alimentare (a suferit și de anorexie, și de bulimie) și tentativel­e de suicid – toate cauzate de infidelita­tea soțului ei. În 1995, când s-a decis să divorțeze de Prințul Charles, de care era despărțită de trei ani, și-a anunțat retragerea din viața oficială și a renunțat la prerogativ­ele regale, Diana a afirmat că își dorește să rămână doar „Prințesa inimilor“. Și așa a fost... Acum trăiește însă doar în amintirea celor care au iubit-o, deoarece, exact când își găsise fericirea în brațele miliardaru­lui de origine arabă Dodi Al-Fayed, Diana a pierit în cel mai stupit mod. Ziua de 31 august 1997 va fi una dintre cele mai negre din istoria

Marii Britanii – atunci Diana a pierit, alături de iubitul ei, într-un accident de mașină iscat de paparazzii care îi urmăreau, în tunelul podului Pont de l’Alma, din Paris, în timp ce goneau cu peste 100 km la oră. 750 de milioane (paradoxal, același număr ca la nunta ei!) de oameni au urmărit plângând funeraliil­e, însă cei mai mulți dintre ei au fost convinși că Diana a TREBUIT să moară în acel accident.

DOAR DACĂ...

Specialist­ul în patologie Richard Sheperd, care a investigat moartea Dianei, susține în cartea sa, publicată recent, că aceasta a fost omorâtă, de fapt, de o rană infimă, ce nu ar fi trebuit să-i fie fatală, apărută într-unul dintre plămânii săi: „Leziunea ei este atât de rară, încât nu cred că am mai văzut una la fel în întreaga mea carieră. Moartea Dianei este exemplul clasic a ceea ce spunem după aproape fiecare zi: doar dacă. Doar dacă ar fi lovit scaunul din față dintr-un alt unghi. Doar dacă ar fi fost proiectată afară la o viteză cu 16 km/h mai mică...“. Mai mult, acesta susține că, dacă Diana ar fi purtat centura de siguranță, acum ar fi fost în viață...

TEORIILE CONSPIRAȚI­EI

De ce se crede cu atâta tărie că Diana ar fi fost omorâtă? De acest lucru era chiar și ea convinsă, dat fiind că, după separarea de Charles, i-a trimis un bilet valetului său în care făcea o predicție aproape înspăimânt­ătoare – se temea că cineva îi va înscena un accident de mașină, că frânele mașinii vor fi slăbite... Moartea ei urma să îi dea lui Charles cale liberă pentru a se însura cu Camilla, iubirea vieții lui, ceea ce, ulterior, a și făcut! O altă teorie (susținută și de tatăl lui Dodi Al-Fayed) spune că

Familia Regală britanică nu ar fi fost deloc încântată de faptul că William, moștenitor­ul tronului, și fratele său Harry vor avea o soră sau un frate de origine arabă (pentru că se zvonea că Diana era însărcinat­ă) și că nu a fost o întâmplare că miliardaru­l egiptean Dodi Al-Fayed ar fi pierit, de asemenea, în accident. O altă variantă vorbește despre un asasinat pus la cale de MI6, al cărui informator ar fi fost șoferul mașinii, care și-a pierdut, și el, viața în accident. Se spune că acesta ar fi fost orbit cu farurile, după ce serviciile secrete britanice ar fi blocat drumul și ar fi direcționa­t mașina în mod intenționa­t spre acel pod. Mai mult, ambulanța în care s-a aflat Diana, care a mai trăit patru ore de la accident, nu s-a oprit la cel mai apropiat spital, în timp ce prima ambulanță sosită n-a preluat-o... Explicația, credibilă, de altfel, a fost că nu era utilată cu aparatura necesară. Mohamed Al-Fayed, tatăl lui Dodi, susține că Trevor Rees-Jones, bodyguardu­l acestuia, a știut despre premeditar­ea accidentul­ui și nu a făcut nimic să-l împiedice, iar apoi a acoperit toate detaliile, fiind amenințat cu moartea de Serviciile Secrete. Nu în ultimul rând, a apărut varianta că paparazzii sunt cei care au aranjat scena, de dragul pozelor exclusive, și din cauza lor ar fi avut avut loc accidentul. Greu de stabilit adevărul și la fel de greu de stabilit vinovații, cert este că Prințesa Diana nu a mai apucat să fie fericită și nici să-și vadă nepoții, în timp ce Charles se va urca pe tron alături de femeia vieții lui. Acesta este prețul fericirii sale, pe care l-a plătit Diana... ■

 ??  ?? Diana și Charles, pe 29 iulie 1981, ziua în care s-au căsătorit
Diana și Charles, pe 29 iulie 1981, ziua în care s-au căsătorit
 ??  ?? Diana și Charles, alături de băieții lor, Harry și William
Diana și Charles, alături de băieții lor, Harry și William
 ??  ?? 22 august 1997 – Diana și Dodi Al-Fayed, în ultima lor vacanță, la Saint Tropez
22 august 1997 – Diana și Dodi Al-Fayed, în ultima lor vacanță, la Saint Tropez
 ??  ?? 31 august 1997 – Diana și Dodi Al-Fayed, în drum spre Hotelul Ritz, cu câteva ore înainte de accidentul fatal din Tunelul Alma, din Paris
31 august 1997 – Diana și Dodi Al-Fayed, în drum spre Hotelul Ritz, cu câteva ore înainte de accidentul fatal din Tunelul Alma, din Paris
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania