Viva (Romania)

Expert în DRAGOSTE din 2015

Paradoxal, un bărbat dedicat soției și familiei prezintă un show al cărui laitmotiv este trădarea în dragoste... Dar cu siguranță i-a fost scris în stele, fiindcă Radu Vâlcan s-a căsătorit chiar în anul în care a debutat ca prezentato­r la „Insula Iubirii“

- GABRIELA DUMBA Foto: PR

DDe la primul sezon și până în prezent, oamenii s-au înscris la casting în număr din ce în ce mai mare la „Insula Iubirii“, indiferent de vârstă, de durata relației sau de țara de provenienț­ă. Care crezi că sunt motivațiil­e lor?

Cred că mulți dintre cei care au urmărit celelalte sezoane de până acum și sunt fani ai emisiunii au foarte mare încredere în ei și în partenerii lor, un lucru foarte bun de altfel, motiv pentru care sunt absolut convinși că lor nu li se poate întâmpla nimic. Astfel, se gândesc la experiența „Insula Iubirii“ca la un mod de a se bucura de o vacanță în Thailanda, fără vreo implicație pentru relația lor. Din păcate, lucrurile nu au stat chiar așa, după cum se va vedea și în cel de-al cincilea sezon.

La ce să ne așteptăm de la noul sezon?

La cea mai rapidă cădere în ispită de până acum! Cu toate că am ajuns la sezonul cinci și am crezut că deja am văzut foarte multe lucruri din ce ar

putea să se întâmple, de data aceasta, mai mult ca oricând, lucrurile au evoluat cu o viteză amețitoare!

„Insula Iubirii“a fost un test al fidelități­i și pentru căsnicia ta cu Adela? Ești plecat mult timp de acasă, tentații sunt la tot pasul...

Relația noastră e bazată pe foarte mult respect reciproc, pe o încredere 100% și susținere. Sunt trei componente de bază care fac ca o relație să funcționez­e indiferent de distanță. Viața alături de Adela mi-a adus stabilitat­e emoțională, liniște, dorința și plăcerea de a avea o familie cât mai mare.

Ce-mi poți spune despre perioada filmărilor pentru „Insula Iubirii“? Cum vă alinaţi dorul?

Inițial, când am început acest proiect, nu mi-a fost ușor, pentru că îmi era dor de Adela. Apoi, a fost și mai dificil când era însărcinat­ă și știam că are nevoie de mine și nu pot fi lângă ea să o ajut. Primăvara trecută, a devenit cu mult mai greu, pentru că deja Alexandru era mai mare, începeam să facem lucruri împreună și am dus dorul momentelor petrecute că între băieți. În toată perioada filmărilor, încercăm să vorbim de câteva ori pe zi, fie și pentru câteva secunde, sau ne dăm mesaje. Din punct de vedere al comunicări­i, dar nu numai, îmi place Thailanda și o laud de câte ori am ocazia. Singurul impediment ar fi fusul orar ‒ când eu termin filmarea, în România e noapte. Doar atunci e mai greu. Eu și Adela petrecem foarte mult timp împreună și, chiar dacă suntem părinți acum, facem cumva să avem mereu grijă și de noi. În ceea ce privește perioada petrecută la filmări, aceasta este meseria noastră și ne-o asumăm din plin, dar niciunul dintre noi nu poate nega că ne este foarte greu. Pe parcursul filmărilor, simt că toată echipa care e acolo trece prin aceeași experiență, tuturor le e dor de familie, de acasă. Dar, în primăvara trecută, de exemplu, între cele două sezoane pe care le-am filmat, pentru că aveam la dispoziție cinci zile de pauză și pentru că îmi era foarte dor de casă, am decis să zbor în România și să mă reîncarc în felul acesta: m-am bucurat puțin de familie și m-am întors.

Adela te-a vizitat vreodată în timpul filmărilor din Thailanda?

Da, Adela a venit în Thailanda în primul sezon, împreună cu o prietenă, dar atunci a fost o altă poveste, pentru că ele își puteau face programul, puteau vizita, dar un copil se adaptează mai greu, iar programul de filmări nu mi-ar permite să petrec timp împreună cu ei dacă ar veni.

În istoria celor 5 sezoane, care ar fi experiența care ți-a rămas în minte? Ce cuplu te-a impresiona­t sau șocat cel mai mult?

În fiecare sezon, a existat cel puțin un cuplu care fie a atras toată simpatia telespecta­torilor, fie a creat multe controvers­e.

Rețin că testimonia­lul cu Hannelore a durat până în zori, iar nervii tăi au fost întinși la maximum. Cum reușești să faci față unor astfel de confruntăr­i?

Faptul că de fiecare dată vedem oameni cu personalit­ăți diferite, care reacționea­ză diferit la situațiile cu care se confruntă, mă atrage la acest proiect, cred că în asta constă farmecul acestui reality show. Eu am un rol pe care am avut ocazia să mi-l perfecțion­ez de la un sezon la altul, am putut să evoluez alături de echipa de la „Temptation Island ‒ Insula Iubirii“. Nu este mereu ușor, mai ales că, într-adevăr, la ultimul bonfire cu Hannelore și Bogdan ne-au prins zorii, dar important nu este ceasul, ci ca ei să își dea seama ce se întâmplă și să găsească răspunsuri­le pe care le căutau. Cred că aceasta este partea interesant­ă și frumoasă a jobului meu! După atâția ani, constat cu plăcere că am crescut împreună cu echipa mea, ne-am maturizat, am căpătat și mai multă experiență și reușim să gestionăm fiecare situație dificilă cu maturitate și înțelepciu­ne.

Poveștile din „Insula Iubirii“reprezintă lecții de viață, experiențe din care ai învățat ceva și tu? Ai dus acasă, în căsnicia ta cu Adela, ceva ce ai învățat în urma emisiunii?

Da, despre mine am învățat un lucru absolut esențial: mi-am dat seama că este foarte important în viață să știi să asculți și, mai ales, să știi când să asculți, pentru a înțelege mai bine problemele cu care se confruntă cel din fața ta și să poți să îi oferi sprijinul pe care îl caută pentru a depăși un anumit moment. Despre oameni, în general, știam deja, iar emisiunea mi-a confirmat faptul că oamenii sunt schimbător­i și că unii afișează măști în spatele cărora se ascund cu totul alte gânduri și intenții.

S-a întâmplat să asiști, la filmări, la anumite reacții ale concurenți­lor și să-ți spui „așa nu trebuie să fac vreodată!“?

Nu, pentru că eu, ca om, de felul meu nu judec, chiar dacă ar fi vorba de lucruri considerat­e greșite pe care le face unul dintre parteneri. Sunt convins că fiecare cădere în ispită ascunde în spate niște probleme pe care oamenii nu le pot depăși și că, în general, vin la această emisiune ca să

găsească răspunsuri­le.

Adela ți-a spus vreodată că ar fi tratat altfel decât tine anumite situații din emisiune? Te-a criticat pentru ce spui acolo sau, dimpotrivă, gândiți la fel?

Adela este cel mai bun critic al meu și mă ajută mult în acest sens! Noi vorbim foarte mult înainte de filmările pentru noul sezon și mă ajută să mă pregătesc cum pot mai bine.

Cum erai la începutul relației tale cu Adela și cum ești acum? Te-ai transforma­t în vreun fel, în timp?

Cred că relația noastră m-a făcut mai responsabi­l, pot spune că am crescut și ne-am maturizat împreună și continuăm acest proces și după venirea pe lume a copiilor noștri.

Chiar așa: ești un bărbat gelos? Există gelozie în relația voastră?

Nu, nu există, pentru că nu ne dăm ocazia de a fi geloși, suntem amândoi construiți pe același calapod. Din fericire.

Adela ne-a spus că ești pasionat de shopping-ul online. Ce-ți cumperi cel mai des?

Da, prefer shopping-ul online pentru că nu îmi place aglomerați­a din magazine. În general, nu prea îmi plac lucrurile de firmă, deoarece în multe cazuri nu am deosebit un lucru de la un brand scump de unul dintr-un magazin mai accesibil. Și, în general, nu îmi place să arunc banii pe lucruri care costă mai mult decât valoarea lor reală. De obicei, îmi iau tricouri, hanorace.

Cum s-a schimbat relația dintre tine și Adela când a apărut primul copil? Și cum este acum, când în familia voastră este și al doilea bebeluș?

Este o altă etapă din viața noastră, nu ni s-a schimbat foarte mult viața după ce am devenit părinți a două oară, asta s-a întâmplat la primul copil. Te maturizezi, dar evident că este viața pe care ne-am dorit-o amândoi și care ne place cel mai mult! Mai bine vorbim peste câțiva ani, să vedem cum sunt la al treilea sau poate chiar al patrulea copil. (râde) Acum, lăsând gluma, cred că toți părinții sunt în asentiment­ul meu când spun că acesta este cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui om!

Am văzut că sunteți pasionați de gătit. Ce alte lucruri mai faceți voi în doi, dar și în patru, acum?

În doi era mult mai simplu, mergeam la film, ne plăcea mult, fiindcă amândoi suntem cinefili și mergeam aproape zilnic. Când călătoream în alte țări umblam extrem de mult, ne plăcea să explorăm fiecare oraș în care ajungem. Acum nu mai este simplu, dar este mult mai frumos și ne împărțim sarcinile cum putem ‒ Adela îl spală pe cel mic, eu pe celălalt și tot așa.

Care sunt cele mai frecvente motive de ceartă din casa voastră?

Pe mărunțișur­i, normal, niciodată pe ceva serios. Așa că, pur și simplu, ajungem să râdem repede împreună, iar lucrurile revin rapid la normal.

Ați știut din prima clipă că veți fi împreună până la celebrele „adânci bătrâneți“? Cum s-a petrecut îndrăgosti­rea dintre voi?

Da, am simțit de prima dată! Pur și simplu lucram foarte mult împreună la un proiect, am repetat mult împreună, luni de zile în care nu s-a întâmplat nimic. Abia mai apoi, într-o zi, pur și simplu am început să o văd altfel, să fiu atent la gesturile ei, la felul cum râde și... iată-ne aici!

Știu că e întrebare-clișeu, dar: cum rezistă relația voastră? Care ar fi atuurile voastre? Ce aveți voi și nu au alții, care astăzi își declară marea dragoste și mâine se urăsc de moarte?

Respectul și prietenia dintre parteneri! Cât timp există aceste aspecte, cred că și relația are șanse mari de reușită! ■

 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania