MICHAELA PROSAN „Am fost avertizată că o să mă urască toată lumea!“

Când era mică, visa să fie stewardesă, iar mai târziu arhitect, dat fiind faptul că pictează de la şapte ani, însă viaţa i-a rezervat altceva. În timpul liceului, s-a înscris, dintr-o joacă, la o clasă de actorie şi, chiar dacă situaţia venea la pachet cu emoţii şi teamă, a simţit că acesta este drumul pe care trebuie să meargă. Şi se pare că intuiţia nu a trădat-o. Serialul „Fructul oprit“, debutul său în televiziune, a urcat-o rapid pe Michaela Prosan pe o culme a celebrităţii care, încă, îi dă ameţeli din cauza înălţimii.

Serialul „Fructul oprit“a reprezentat debutul tău în televiziune. Ce făceai înainte de a fi celebră la TV?

Munceam şi atunci ca și acum, doar că nu la fel de intens. În 2014 mi-am dat licența la UNATC cu spectacolul „Steaua fără nume“, pe care l-am jucat timp de doi ani la Teatrul Elisabeta și am fost cu el prin diferite orașe din țară. Pe lângă, mai făceam reclame, scurtmetraje, mergeam la workshop-uri, la masterclass-uri de actorie și la castinguri. Nu îmi doream să lucrez în televiziune, aveam tot felul de preconcepții și am refuzat propuneri în trecut. „Fructul oprit“a apărut în viața mea după o perioadă în care nu mi se legau proiecte, o perioadă plină de nemulțumiri, de uși închise.

Am fost obișnuită să muncesc de mică și, când am văzut că telefonul nu mai sună și că lucrez sporadic, m-am gândit să merg într-o altă direcție, să fac altceva. Nu mi-a ieșit planul, pentru că, din vara anului 2016, am început să am probleme de sănătate foarte mari. Am mers la mai mulți doctori, am făcut tot felul de analize și nimeni nu reușea să depisteze „sursa răului“. Era foarte frustrant, fiindcă nu mai puteam să dorm, aveam niște dureri groaznice, deși eram sub tratament. Nu o să uit vorbele astea pe care i le-a spus o asistentă unei doamne mai în vârstă: „Stați liniștită, că domnișoara, la 24 de ani, are probleme mai grave decât dumneavoastră“, pentru că ele m-au motivat, paradoxal. M-au ajutat să deconstruiesc toate lucrurile în care am crezut până atunci, chiar dacă asta a adus un plus suferinței (care nu era doar fizică). Am muncit mult să ajung la o formă de pace cu mine. A fost un proces delicat, care m-a făcut să asimilez într-un mod constructiv toate experiențele și m-a învățat să pun binele

pe primul loc, în tot ce întreprind. Deci, această pauză de un an nu a fost tocmai o pauză. Am lucrat la „instrumentele“de care am cea mai mare nevoie în meseria mea: la trup și la suflet. Și... a sunat. Telefonul! Şi am ajuns la castingul pentru „Fructul oprit“.

A fost greu de gestionat celebritatea care a venit la pachet cu personajul Sonia?

Am filmat atât de mult, încât timpul nu mi-a permis să mă gândesc la asta. Toată energia mea s-a dus în cu totul și cu totul alte direcții. Desigur, se întâmplau lucruri în paralel, asupra cărora nu am nicio putere. Le-am lăsat să fie, să se întâmple.

Spune-mi câteva dintre avantajele, dar şi dezavantajele cu care te-ai confruntat odată ce lumea a început să te recunoască pe stradă.

Un avantaj este că o anumită

categorie de public mă recunoaște pe stradă pe mine, Michaela, și îmi este apreciată munca, iar un dezavantaj este că lumea mă strigă Sonia. Eu nu sunt Sonia, în viața de zi cu zi.

Cum au fost primele întâlniri cu fanii? Te-a speriat contactul direct cu ei? Povesteşte-mi despre momentul în care te-ai simţit vedetă, prima oară.

Când ne-am întâlnit la circ, a fost un moment atât de copleșitor. M-am speriat în prima fază, când am văzut câtă lume a venit să ne vadă. Nu mă așteptam, sincer. M-am bucurat de fiecare îmbrățișare și o să rămână această întâlnire cu mine mult timp. Iubesc oamenii! (râde) Primul moment în care m-am simțit „vedetă“... În generală, la orele de matematică, doamna profesoară mă scotea la tablă mereu. Chiar și atunci când catalogul nu se deschidea la Prosan, tot Prosan striga (din reflex, cred!) și făcea un fel de „roast“cu mine. Publicul era în delir, colegii se amuzau copios. Mă bucuram pentru ei că erau fericiți și scăpau de „ascultatul“la tablă. Profa’, cu accentu-i moldovenesc, îmi analiza tot: de la ținută la felul cum îmi prindeam părul și, dacă se întâmpla să încerc să schițez un răspuns, zicea: „Doamni ferești!“. Nu mă lăsa să vorbesc, încerca să mă intimideze și o făcea într-un mod umilitor, dar simpatic, datorită accentului. Eu eram marioneta clasei, pe scurt. (râde) La sfârșit, satisfăcută, zicea: „Ci si-ți fac Prosan, dacă iești videtă?!“.

Ai (avut) parte de hateri? Conturile tale de socializare au explodat odată cu „Fructul oprit“. Mii de oameni te urmăresc, primeşti mii de mesaje, unele frumoase, altele – cred – de critică. Ce-ţi reproşează haterii?

Haters gonna hate. Fiecare om o să vadă, o să înțeleagă mereu cât știe, cât poate, cât îl duce pe el experiența de viață, și asta, în cele mai multe cazuri, nu are nicio legătură cu tine.

Ce le spui celor care îţi iau viaţa (profesională şi personală) la puricat şi îţi spun cum trebuie să trăieşti?

Că n-o să reușească ce n-a reușit să facă mama în 27 de ani. Dar pot încerca.

După experienţa „Fructul oprit“ai rămas cu nişte lecţii din punctul ăsta de vedere? Ai învăţat ce trebuie făcut şi ce nu pe viitor?

La început, îmi era frică să vorbesc sau să ies în public. Am fost avertizată de doamna Ruxandra Ion, după casting, că o să mă urască toată lumea (din cauza personajului) și mi-a fost frică, la un moment dat, să mă duc în plin în rol, de teama publicului. A fost o prostie, care m-a costat pe mine, ca actor. Pe ecran nu era Michaela, era Sonia!

Paradoxal, dar în ciuda popularităţii de care te-ai bucurat datorită serialului, ai rămas, totuşi, o prezenţă discretă. De ce? Şi spun asta raportându-mă la cei care se agaţă de orice (şi atunci când nu au, inventează) pentru a apărea în presă şi TV. Tu eşti exemplul că poţi să fii, în acelaşi timp, celebră şi discretă. Chiar misterioasă. De ce ai ales asta?

Așa am crescut. De exemplu, când eram mică, nu aveam voie să spun la școală că am călătorit. Lipseam mult și mereu aveam scutire medicală. Mama mă lua cu ea peste tot pe unde călătorea cu afaceri. Văzusem o grămadă de locuri, muzee și îmi părea atât de rău că nu puteam să împărtășesc entuziasmul meu colegilor sau profesorilor. Nu mi se reproșa că lipseam, deoarece recuperam lecțiile în weekend, la meditații. Nici asta nu aveam voie să spun. Mama a ținut foarte mult la discreție, și eu mi-am dorit să fiu ca ea, o femeie puternică, așa că i-am urmat pașii. Oamenii mă cunosc pentru munca mea, nu pentru altceva și îmi doresc ca ea, munca, să vorbească pentru mine.

Vii foarte rar la petrecerile mondene. De ce? Nu-ţi place lumea asta?

Filmările mi-au ocupat mare parte din timp. Când am putut să merg, am mers.

Cu unii dintre colegii de la „Fructul oprit“filmezi şi pentru „Sacrificiul“. S-au legat şi prietenii pe platoul de filmare?

Mă înțeleg foarte bine cu echipa, cu colegii mei. Îi văd aproape zilnic de doi ani jumate. Râdem foarte mult.

Îţi doreşti să fii mireasă? Şi, evident,

întrebarea care urmează firesc după aceasta: te vezi mamă?

Mai devreme sau mai târziu, o să ajung în punctul ăla. Sau nu. Nu vreau să pun presiune pe mine. Ce-o fi, o fi!

Crezi în suflete-pereche? Dar în destin?

Aici e o discuție foarte lungă. Cred că doi oameni se găsesc atunci când sunt pregătiți unul pentru celălalt. Să fii ales de cel pe care îl alegi cred că e cea mai mare glorie pe care o cunoaște dragostea.

Cu Petru Păun în ce relaţii eşti? Povestea voastră de dragoste din film a trecut sticla, în viziunea unora dintre fani, şi am văzut că există multe fan cluburi care vă vor împreună şi-n realitate.

Pentru serial, a fost de bun augur acest lucru. Asta s-a dorit. O poveste de dragoste care să țină publicul în față televizoarelor.

Citeam că între tine şi Petru a fost mai mult decât prietenie, la un moment dat. Care este adevărul?

Adevărul este că, la început, a fost amuzant să vezi ce impact are televizorul asupra oamenilor, până când nu a mai fost. Devine obositor să ți se pună întrebarea asta la nesfârșit. Știu doar că, atunci când am început filmările, mi s-a zis că nu trebuie să fiu văzută în public în compania altui bărbat (diferit de partenerul meu din serial). Am înțeles, după ce nu am mai ascultat, de ce.

Aţi filmat scene foarte îndrăzneţe pentru „Fructul oprit“. A fost greu, uşor? Mai ales că niciunul nu aveaţi mare experienţă în acest sens. Şi, apropo, care a fost cea mai grea scenă pentru tine?

Au fost multe scene grele, mai ales când ești presat de timp și trebuie să dai tot ce e mai bun din prima dublă. Un sărut sub apă, mi s-a părut aproape imposibil, dar l-am filmat până a ieșit. A fost epuizant fizic. Scenele intime erau coordonate, se auzea prin stație: „mai la dreapta, mai la stânga, ai vrea să-i rupi hainele, dar nu poți, pune-i mâna pe spate, mai cu pasiune“etc. La un moment dat, am închis ochii, ca să nu mă apuce criza de râs. Mereu erau oameni în jurul nostru care se uitau (mă rog, fiecare făcea câte ceva ca să iasă secvența bine). Când filmam în spital, îmi era greu să mă concentrez, simțeam toată apăsarea locului și îmi doream să plec cât mai repede de acolo.

Ce compromisuri nu ai face niciodată pentru un rol, chiar dacă ar fi al vieţii tale?

Când ceva îți afectează sănătatea și viața, începi să te chestionezi dacă ești pe drumul cel bun și prioritizezi ce contează cu adevărat în momentul ăla.

Apropo, care este filmul în a cărui distribuţie ţi-ar fi plăcut să fii? Rolul la care visezi de când ai decis să fii actriţă ar fi...

Primul film pe care l-am văzut a fost „Natural Born Killers“. Eram mică, l-am văzut pe video, dublat în italiană. Juliette Lewis face un rol excepțional. Pe mine m-a marcat de atunci. Îmi plac personajele cu poveste, cu consistenţă, care te macină și îți dau bătăi de cap, care te fac să cauți.

Ce-ţi place cel mai mult la actorie? Există şi aspecte mai puţin plăcute ale acestei meserii?

Îmi place că e despre oameni, cu oameni. Nu faci fantome când lucrezi la un rol. Când cauți, există riscul să te pierzi. Trebuie să-ți faci un mecanism prin care să te „dezbraci“de personaj, să te cureți, altfel e riscant.

Dacă nu ai fi fost actriţă, ce ţi-ar fi plăcut să fii? Când erai copil, cum vedeai viitorul din punctul ăsta de vedere?

Când eram mică, voiam să fiu stewardesă, pentru că îmi plăcea foarte mult să călătoresc. Plus că îmi păreau niște femei halucinant de frumoase și mereu cu zâmbetul pe buze.

Ce-mi poţi spune despre rolul din „Sacrificiul“? Cum este Lili, spre deosebire de Sonia?

Diferită. Foarte. O să vedeți. A fost o provocare mare pentru mine și mă bucur că am ocazia să fac personajul ăsta.

Teatru sau film? Unde te simţi cel mai confortabil? Ce faci în timpul liber? Călătoreşti des, am văzut. Unde îţi place cel mai mult să mergi?

În timpul pe care mi-l dedic, îmi place să mă uit la filme, să citesc, să stau cu cățelușul meu, să rătăcesc pe străzi, să mă bucur de o cafea într-un loc mai stingher. Când prind câteva zile libere, călătoresc. În Italia, de fiecare dată când merg, nu mă simt ca un turist, și asta mă relaxează. Am copilărit în Florența și Roma, și mereu simt nevoia să mă întorc acolo.

Chiar acum trei minute, ţi-am luat la puricat toate pozele de pe Instagram şi toată redacţia VIVA! este de acord că eşti WOW. Sună clişeistic, dar care este secretul frumuseții tale?

Mulțumesc! Am o familie foarte frumoasă. Desigur, fac sport, am grijă ce mănânc, dar, cel mai important, am grijă de sufletul meu. Cred, cu tărie, că frumusețea exterioară este diminuată de o energie poluată. Aici investesc cel mai mult, în cosmetizarea sufletului.

Ai operaţii estetice? Ţi-ai face?

Vom trăi și vom vedea.

Pentru că le-am mai auzit pe femeile foarte frumoase spunând că, în copilărie, aveau anumite complexe şi nu se vedeau deloc frumoase, te întreb şi pe tine: ai fost tot timpul conştientă de frumuseţea ta?

Sunt femeie și, prin natura mea, e normal să am nesiguranțe. Doar că ele se reduc și devin neimportante în momentul în care nu mizezi doar pe aspectul fizic. Când eram copil, aveam o singură grijă: să iau note mari.

Ce-ţi place cel mai mult la tine? Numeşte-mi trei calităţi şi trei defecte, dacă tot suntem aici...

Îmi vine în cap replica: „Sunt modest, cu o singură condiție: să se știe!“. (râde)

Făceai boacăne în copilărie? Ce fel de copil erai? Şi ce fel de copil eşti acum pentru părinţii tăi?

Îmi plăcea să-i sperii pe cei dragi. Și acum mai fac asta, când îi văd foarte concentrați sau când sunt prinși cu fel de fel de gânduri. Mă amuză copios reacțiile lor.

Cum şi unde te vezi peste 10 ani?

Oriunde aș ajunge, îmi doresc să am un drum bine călăuzit. ■