Viva (Romania)

MĂMICI CELEBRE Vara se numără „bobocii“VIP

- GABRIELA DUMBA Foto INSTAGRAM, ARHIVA RINGIER

Bucurie mare, în această vară, pentru nouă mămici din showbiz. Dacă unele dintre vedete şi-au strâns la piept primul copil, cum ar fi Lavinia Pîrva sau Alessandra Stoicescu, altele şi-au întregit familia cu al doilea, al treilea sau chiar al şaselea copil, cum este cazul Ancăi Serea. Anca Serea

Anca Serea a devenit mamă pentru a șasea oară, pe 14 august, când a venit pe lume Leah Maria. Fetiţa a echilibrat balanța în familia Sînă-Serea: acum sunt trei fete și trei băieți. Deși, la sarcinile anterioare, Anca a născut, de fiecare dată, în mod natural, de data aceasta a trebuit să facă operație de cezariană. Anca Serea şi Adrian Sînă au împreună patru copii: Noah, Ava, Moise Petru și Leah, nou-născută. Din mariajul cu Filip Poplingher, care a murit de cancer, Anca mai are doi copii, pe David şi pe Sara.

Karmen

Emoţii mari pentru Karmen, în dimineaţa zilei de 1 august, când a venit pe lume fetița ei şi a lui Bogdan Căplescu, pe care o vor boteza Sofia Rosa Maria. „O naștere nu e chiar atât de ușoară cum credeam eu că va fi. Mamelor, sunteți niște eroine! Suntem!“, spunea Carmen Simionescu în ziua cea mare. Karmen povesteşte că micuţa este foarte cuminte: „Nici nu știe să plângă! Tot timpul auzeam mămici că e ceva unicat și nu credeam, dar, până nu simți lucrul ăsta, e inexplicab­il… Par inutile cuvintele, în momentele astea. Imediat după ce a început să plângă, s-a liniștit instant, ca și cum ar ști că sunt mama ei“.

Lavinia Pîrva

Pe 16 mai, Lavinia Pîrva a devenit mamă pentru prima oară. Cântăreaţa a născut un băieţel perfect sănătos, botezat Alexandru, micuţul fiind al treilea copil pentru Ștefan Bănică. Artistul mai are o fiică, Violeta (11 ani), din căsnicia cu Andreea Marin, şi un fiu, Radu Ştefan (17 ani), din relația cu Camelia Constantin­escu. Băieţelul Laviniei Pîrva a primit numele Alexandru în memoria fratelui lui Ştefan Bănică, decedat în urmă cu 18 ani, într-un accident de maşină.

Alessandra Stoicescu

La 43 de ani, Alessandra Stoicescu a devenit mamă pentru prima oară, pe 29 iulie, şi a decis ca fetița să fie botezată Sara, în urma unui vis pe care l-a avut: „Am visat într-o noapte numele de Sara şi e un nume biblic, iar Maria este la fel. Şi se va numi Sara Maria Constantin­escu. A fost binecuvânt­ată de Papa Francisc şi de Preaferici­tul Părinte Daniel“. Vedeta Antena 3 a povestit că şi-a dorit mult copilul, dar că, deși sarcina a fost uşoară, spre final au apărut probleme. „Este o sarcină pe care mi-am dorit-o mult. Am aflat de ea de Crăciun. Sarcina a fost una uşoară. Doar ultima perioadă... Fetiţa avea cordonul ombilical de trei ori în jurul gâtului. Ne uităm amândoi la ea şi lăcrimăm“, a mărturisit Alessandra.

Simona Gherghe

La început de mai, Simona Gherghe a trăit, pentru a doua oară, miracolul maternităţ­ii. Vedeta TV a născut un băieţel perfect sănătos, botezat Vlad Ioan, pe care îl aştepta acasă surioara lui, Ana Georgia. „Tot îmi caut cuvintele potrivite, care să descrie întâlnirea cu tine. Magie? Minune? Parcă-i prea puțin... Dragul nostru Vlad Ioan, ți-ai ales o zi frumoasă, 9 mai, Ziua Europei, de-acum și a ta. Ai țipat hotărât și ai luat prima notă de 10 din viața ta! Mami, tati și Ana te iubesc și îți mulțumesc pentru faptul că ai venit să ne-ntregești! Asta e fericirea“, a scris Simona Gherghe în mediul online.

Alina Pușcaș

Alina Pușcaș a devenit mămică, pentru a treia oară, pe 3 august. Prezentato­area show-ului „Te cunosc de undeva!“a adus pe lume o fetiță, Iris. Micuța a avut la naștere 2,800 kg, aceeași greutate pe care au avut-o și frații ei mai mari, Alex și Melissa. „Numele l-am ales eu de această dată, a pornit de la dorința de a găsi un nume mai puțin comun sau în trend, să fie scurt, ușor de pronunțat în orice limbă. M-am gândit să fie ceva care să aibă legătură cu Mihai (n.r. soţul ei) și ochii lui albaștri, să aibă parte și de o onomastică, în cazul ei, de Florii. Așa am ajuns, după ceva timp, la Iris, care mai are în plus și legătură cu muzica rock atât de dragă lui Mihai“, a povestit Alina Puşcaş despre cum a ales numele fetiţei.

Ianna Novac

La 35 de ani, Ianna Novac a devenit, pe 7 august, mamă pentru a doua oară. „Suntem cei mai fericiţi din lume! Astăzi Alexandru a venit pe lume. Nu există bucurie mai mare pe Pământ! Nu există dar mai mare pentru noi. Mulţumim, Doamne, pentru această binecuvânt­are!“, a spus Ianna Novac imediat după marele eveniment. Artista mai are o fetiță pe nume Erika, ea fiind cea care a ales numele frăţiorulu­i. „Eu nu ştiam că sunt însărcinat­ă. Ericuţa noastră ne-a adunat într-o seară şi zice ea: să ştiţi că eu m-am hotărât, o să am un frăţior şi o să îl cheme Alexandru. Noi am început să râdem. Au trecut vreo două zile. Am luat un test întâmplăto­r. Aveam nişte stări, dar diferite. Când am ajuns acasă, a ieşit testul pozitiv“, a povestit cântăreaţa.

Flavia Mihășan

După o lungă așteptare, de peste 40 de săptămâni, Flavia Mihăşan și-a dus la piept bebelușul. Pe 15 iunie, fosta asistentă de la „Neatza cu Răzvan şi Dani“și iubitul ei, Marius Moldovan, au devenit părinții unui băieţel. „Dintre toate întâlniril­e din viețile noastre, cea de acum câteva zile a fost cea mai fericită. Aș scrie atât de multe, dar cuvintele nu-mi ajung!“, a scris Flavia Mihășan pe Instagram, la trei zile după fericitul eveniment.

Mihaela Călin

Mihaela Călin, prezentato­area Observator­ului de la Antena 1, a născut pe 7 iulie un băiețel de 3,309 kilograme, care a primit nota 10 din partea medicilor. Mihaela Călin și soțul ei, Daniel Sava, au hotărât să-l numească Petru pe fiul lor, așa cum îl cheamă și pe fiul nașei sale, Andreea Berecleanu. „Bună dimineaţa! El este fiul meu, Petru! Toată iubirea din lume este acum în familia noastră!“, a anunţat Mihaela Călin, în mediul online, venirea pe lume a primului ei copil. Mihaela Călin s-a pregătit intens pentru rolul de mamă şi a mărturisit că i-a cerut sfaturi Mirelei Boureanu Vaida, care are trei copii.

 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania