Da, îmi doresc doi copii.

facă asta, le dezbatem acasă, atunci când ne vedem. El cunoaște toate problemele mele, din păcate nu le lăsăm la ușa de la intrare, așa cum ne sfătuiesc toți psihologii.

S-a întâmplat să pui pe primul loc cariera, și nu familia?

Da, cred că aproape tot timpul am funcționat așa, din păcate. Nu mi-a părut rău, nu o spun cu regret, dar tot timpul am renunțat la ceva pentru carieră. Aș face la fel dacă aș lua-o de la început.

Ești un om cu foarte multe și mari realizări profesionale. Ai vreun regret?

Nu am regrete. Cred că tot ceea ce ni se întâmplă ne este dat să ni se întâmple, cred că sunt niște praguri esențiale pe care trebuie să le depășim pentru a crește.

CRBL – „Breakdance-ul nu se uită“ CRBL, toată viața ta are legătură cu lumea dansului. Așa ți-ai câștigat banii, așa ai câștigat inima soției tale. Acum, te afli în fața unei noi provocări profesionale. Ce așteptări ai?

Dacă nu mă apucam de dans, nu eram astăzi aici. Dansez de când mă știu, prin dans mi s-au deschis toate ușile, prin dans am înțeles lucruri, dar mai ales oameni. Mă bucur că, prin dans, am făcut oameni să zâmbească, am schimbat niște vieți. Prin dans am cucerit-o pe Elena, bineînțeles că și ea pe mine tot prin dans, dansează senzațional. Am văzut multe la viața mea legate de dans, la toate categoriile de vârstă, sociale sau stiluri de dans. Așteptările mele sunt legate de modul în care această artă a dansului este abordată, mai ales că sunt alte generații, alte moduri de gândire, abordare, mentalități. Voi fi foarte atent la cum dansul este un factor principal în viața lor, dacă dansează pentru a face show la TV, pentru că e energia vârstei sau dacă vor să facă din dans o profesie.

Soția ta este coregraf... În ce măsură se va implica și ea în rolul tău de jurat din noul show de la Kanal D? Obișnuiește să îți dea sfaturi?

Va dați seama ce va fi la noi acasă, acum că voi fi în postura de jurat la „Îmi place dansul“și Elena va fi acasă, pe canapea, urmărind show-ul. Vom avea multe discuții despre dans, cum am jurizat, ce am jurizat. Voi afla cu siguranță părerea ei. Elena este o campioană de dans sportiv, înainte de a deveni coregraf, și când va veni pe scena emisiunii un dansator, o dansatoare sau un cuplu de dansatori de dans sportiv, în acel moment vom avea dispute.

Ai trei colegi... pe măsură: Beatrice Rancea, Cocuța și Emil Rengle. Există competiție între voi? Cum vă înțelegeți?

Nu cred că există competiție între noi, eu mă înțeleg bine cu toți trei, îi știu de foarte mult timp. Pe Beatrice Rancea o știu de mult, din cadrul unui show de dans, pe Emil Rengle îl cunosc de când s-a lansat, de când a venit de la Oradea, înainte de a deveni cunoscut publicului. Pe Cocuța o cunosc de mai bine de zece ani.

Cu care dintre cei trei colegi te-ai mai contrat, până acum?

Cu excepția lui Beatrice, m-am contrat și cu Emil, și cu Cocuța. Avem păreri diferite, mentalități diferite, stiluri diferite în care am performat, dar toți îmi plac foarte tare pentru că respect faptul că toată viața șiau dedicat-o dansului. Trăiesc, ca și mine, prin dans, și vom juriza ce este cel mai bine, mai bun, mai frumos în acest domeniu.

Chiar, tu cum mai stai cu condiția fizică? Nu uit acrobațiile pe care le făceai la debutul cu trupa SIMPLU, acum mai poți?

E ca mersul pe bicicletă, breakdance-ul nu se uită. Într-adevăr, trebuie să te ajute și corpul, dar, în funcție de petrecere, e posibil să vă uimesc din nou și la 41 de ani și având 100 de kilograme; pot să țin pasul și să răspund unei provocări în dans. Nu cred că mă fac de râs.

Că tot a venit vorba despre trupa SIMPLU, în ce relații ești cu foștii tăi colegi? La un moment dat, chiar tu spuneai ceva despre o posibilă reunire...

Cu Smiley mă înțeleg foarte bine, pentru că am rămas în continuare pe scena showbizului. Discutăm în continuare despre muzică, texte, compoziții, show-uri. Și cu ceilalți mă înțeleg foarte bine. Cu Omul Negru mă văd mai des, cu Piticu în taberele de dans și cu Francezu doar pe Facebook văd ce face, cum tatuează, ce pictează, fiindcă este foarte ocupat. Suntem în relații bune ca la început, doar că acum suntem toți, cu excepția lui Smiley, părinți, și avem mai puțin timp liber.

Am rămas uimită când ai declarat că te-ai mutat din țară, cu familia ta... Concret, ce anume v-a determinat să faceți acest pas și cum a fost acel an petrecut în Spania?

Îmi iubesc foarte mult țara, în sufletul meu sunt un patriot, dar plâng în fiecare zi când văd ce se întâmplă aici. Pentru că sunt părinte și Alessia era mică, am zis să vedem ce se întâmplă dacă am fi nevoiți, într-o zi, să plecăm din țară, dacă am putea să facem asta. Atunci am făcut un test împreună cu Elena, o mutare destul de riscantă pentru cei din afară, dar pentru noi a fost o mutare extraordinară acest an în Spania. Am vrut să vedem dacă putem, dacă Alessia se integrează bine și am fost plăcut surprinși să constatăm că putem, că pentru Alessia a fost ca o joacă și o vacanță prelungită. Este foarte frumos afară, însă nicăieri nu este mai bine ca acasă.

Revenind la viața de familie, fiica voastră ce talent are? Ce vrea să se facă atunci când va fi mare?

Deocamdată îi plac, în egală măsură, și dansul, și muzica. Nu știe dacă dansează sau cântă mai mult. Urmărește ce se întâmplă online, urmărește diferite trupe. Nu exagerăm, primește telefonul doar în weekend, în timpul școlii, suntem foarte atenți la asta. Îi place showbizul și va avea cei mai buni manageri în mine și Elena. (zâmbește)

M-a amuzat să citesc faptul că ai cerut-o în căsătorie pe Elena la scurt timp după ce v-ați cunoscut. Cum i-ai zis? A fost un moment romantic sau... nu prea?

A fost un moment unic, dar și amuzant în același timp. M-am trezit dimineața hotărât să o cer de soție, am cumpărat, pe repede înainte, o pisică, i-am pus inelul la gât și i-am dăruit pisica. După un sfert de oră a văzut inelul la gâtul pisicii și am putut îngenunchea să o cer de soție ca la carte și să mergem înainte. Tatăl meu m-a întrebat dacă m-am gândit ce fac dacă zicea „nu“. Nu mă gândisem niciodată că va zice „nu“. Pisica a stat cu noi multă vreme, apoi le-am dat-o părinților Elenei la Chișinău și avem acum altă pisică.

Cum sunteți voi, acasă, în cuplu? Cât de des aveți parte de momente doar pentru voi doi?

Ne jucăm cu momentele. Avem momente în patru, cu tot cu pisica, avem și momente doar noi doi. Stăm foarte mult și separați, eu cu studioul și creația, Elena cu tot ce înseamnă partea de contabilitate și tot ce ține de casă. Dar ne găsim timp și pentru noi doi, pentru că suntem foarte importanți unul pentru celălalt, apoi noi trei și chiar noi patru, inclusiv pisica. (râde)

Ai simțit vreodată că... mariajul începe să scârțâie? Sunt deja 11 ani de căsnicie, bănuiesc că au fost și momente mai dificile...

Avem și noi momente dificile, suntem oameni, și noi greșim, exagerăm, dar suntem plus cu minus, share-uim totul la masă rotundă, suntem prieteni înainte de a fi soț-soție, iubit-iubită, este mult mai simplu. Suntem bine, dar le avem și noi pe ale noastre. Nu a scârțâit până acum, de acum încolo nu sunt șanse.

Muzică, televiziune, kendama. Bănuiesc că sunt ca niște copii, pentru tine, și nu te pun să alegi... Dar, ce ți-a adus cele mai mari satisfacții și cele mai mari dezamăgiri?

Toate în egală măsură mi-au adus și satisfacții, și dezamăgiri, fiindcă, dacă nu știi să pierzi, nu știi nici să câștigi. Dacă nu știi cum e să pleci de jos, nu te poți bucura în momentul în care reușești. Mie Dumnezeu mi-a dat după ce m-a pus la muncă, după ce m-a testat dacă am răbdare, dacă insist, dacă nu cedez. Eu m-am obișnuit cu asta și am bucurii pe toate planurile de mai sus, dar și dezamăgiri.

Apropo, Oase ce mai face?

Se pregătește să-și deschidă un bar, este visul lui de foarte multă vreme. În rest, rămâne prietenul meu de zi cu zi.

Ești un om care nu spune nu provocărilor și experiențelor. Care a fost experiența care și-a spus cuvântul definitoriu asupra vieții tale?

Nu cred că există vreo provocare pe care am acceptat-o și care să nu-mi aducă învățăminte și lucruri bune. Mi-au schimbat viața pentru că am învățat din toate.

Cocuța – „Nu mă consider vedetă“ Cocuța, puțini sunt cei care cunosc numele tău din buletin... Andra Gheorghe. Cine ți-a dat această poreclă și în ce context?

Porecla de Cocuța am primit-o de la un coleg, în cadrul unei emisiuni de dans. La început, a fost o glumă, lumea s-a amuzat, dar așa a rămas. Dintr-odată, toată lumea a început să-mi spună așa. Eu asociez Cocuța cu ceva mic, diafan, drăgălaș, și eu sunt în cealaltă extremă, dar port cu mândrie acest nume pe care l-am primit cu drag, a fost un alint.

Te-ai făcut repede remarcată în meseria de coregraf, dar celebritatea adevărată ai cunoscut-o recent. Cum gestionezi noul statut? Ce s-a schimbat în viața ta, în ultimul an?

Eu nu mă consider celebră. Nu mă consider vedetă, nici măcar persoană publică, mă consider artist. Atât. Faptul că munca mea a fost văzută la televizor, a generat această celebritate de care eu nu sunt conștientă. Nu mă simt confortabil cu asta, în ciuda dezinvolturii mele. Sunt, de fapt, o introvertită și o rușinoasă. Singurul moment în care mă regăsesc și îmi place să fiu admirată este acela în care sunt pe scenă. Eu am aceeași viață dintotdeauna, viața mea se întâmplă în sala de dans, în teatru, în spatele marilor spectacole, în musicalurile celebre. Am rămas același „șoricel de studio“, muncesc de dimineața până seara și îmi pun creativitatea în funcțiune. Îmi place să creez în dans și să le arăt oamenilor ce fac. Nu mă identific foarte tare cu zilele noastre.

Nu spui niciodată nu atunci când vine vorba despre show... Și mă gândesc aici la săruturile cu Roxana Ionescu și cu Nicoleta Luciu... Cine a regizat momentele respective și cum îți amintești acum aceste episoade?

Toate momentele care s-au văzut pe micile ecrane sunt create de mine și de colegul meu Bogdan Boantă din punct de vedere conceptual, regizoral. Inclusiv acel moment cu Roxana Ionescu. Am dorit să terminăm mai senzual acel dans impus, dar nu am regizat acel sărut. S-a întâmplat. Acest moment nu se identifică cu ceea ce sunt eu ca artist și coregraf. A fost o improvizație și îmi aduc aminte cu amuzament, pentru că nu a fost un moment regizat, a venit de la sine. Cel mai rușine mi-a fost când am

conștientizat că, probabil, și tatăl meu s-a uitat la acea emisiune. Dar am niște părinți foarte deschiși, care mă cunosc și știu că am mult umor.

Îi cunoști foarte bine pe colegii tăi de la „Îmi place dansul“. Cum i-ai caracteriza?

Sunt onorată să jurizez alături de Beatrice Rancea, o adevărată somitate în lumea artistică, a dansului. Am tot respectul față de ea, am lucrat împreună și în afara platourilor de televiziune. Este un om excepțional. Este un om foarte cald, inteligent. În spatele juratului Beatrice Rancea este o persoană cu foarte mult umor, de la care eu, ca artist, am avut foarte mult de învățat. CRBL este o emblemă a breakdance-ului cu care am lucrat foarte mult. Este un om drept, deschis, spune lucrurilor pe nume. Cum este CRBL cel de la televizor este și în lumea reală, ca prieten, ca om. Are umor, este un artist cu super-imaginație și creativitate. E mișto. Emil Rengle mi-a fost coleg. Este ambițios, omul care, atunci când își propune ceva, face, este un dansator talentat, cu umor și ambiție. Este un artist pe care îl apreciez foarte mult.

Cum este atmosfera la filmări? Vă înțelegeți bine, vă mai și contrați?

Eu mă contrazic tot timpul, așa sunt. (zâmbește) Dacă am ceva de spus, spun, și când nu sunt de acord cu o părere, nu mă las. Nu las de la mine dacă am dreptate și îmi susțin punctul de vedere.

Ți-ai deschis o școală de dans, împreună cu Bogdan Boantă. Cum merge treaba?

Treaba merge foarte bine și ne dorim ca acest studio să devină o academie de dans. Avem mulți cursanți și sperăm să aducem cursanții în punctul de a deveni dansatori profesioniști.

Chiar, ce mai face Bogdan? Cum este relația voastră, dincolo de partea profesională? Că, profesional, am văzut că vă mai certați...

Respirăm împreună, dansăm împreună, muncim împreună, suntem mereu împreună. Toate ideile de business, de spectacol le discutăm împreună. Am construit totul împreună și vrem ca, pe viitor, în dans, să fim împreună ca Alexandru Arșinel și Stela Popescu.

Ai făcut Liceul de Coregrafie, apoi ai profesat la cel mai înalt nivel. Care e cea mai frumoasă, dar și cea mai dureroasă amintire a ta legată de dans?

Nu pot numi doar una. Cele mai frumoase experiențe sunt musicalurile în care am jucat, „Romeo și Julieta“și „Chicago“, sau când am câștigat concursuri de dans. Sunt momente minunate când dansez, când sunt pe scenă și mă ofer publicului. Momentul cel mai dureros a fost când m-am operat de menisc și am întrerupt dansul.

Îmi dau seama că se știu puține lucruri despre tine... Cum a fost viața ta înainte de a profesa în acest domeniu? Familia te-a sprijinit în alegerile pe care le-ai făcut?

Da, tot timpul m-au sprijinit și m-au susținut să fac dans, mai ales părinții mei. Bunicii și mătușa nu au fost de acord, mă vedeau medic sau economist, orice, dar nu dansator. Dar părinții mei au avut încredere în mine, m-au văzut artist. Când am vrut să renunț au fost alături de mine, mi-au spus că asta trebuie să fac, că asta e menirea mea pe Pământ.

A fost vreun moment în care ai vrut să renunți la această meserie?

În momentul în care am dat treapta la liceu, am dorit să renunț la dans. Eram obosită, simțeam că nu mai dau randament. În liceul pe care l-am urmat, „Dinu Lipatti“, se deschisese o secție de actorie și am vrut să urmez cariera asta. Am vrut să renunț pentru că nu-mi mai plăcea dansul în acel moment. Dar am avut un ego mai puternic, m-am ambiționat și am continuat cariera în dans.

Dar... despre viața ta sentimentală ce ne poți spune?

Din fericire pentru mine și din păcate pentru oamenii care vor să afle mai multe, mi-am ținut viața sentimentală departe de ochii lumii. Este intimitatea mea. Vreau să fiu apreciată pentru munca mea, pentru ceea ce am de oferit pe scenă. Acum sunt celibatară, dar îmi doresc familie și copii, pe care le voi avea când voi fi pregătită pentru asta.

Grație profesiei, nu ai cum să arăți decât foarte bine. Dar... cu dieta cum stai?

Nu am ținut niciodată dietă. Am perioade când nu mănânc carne. Am luat pauză cel mai mult șase ani. Dar am revenit când mi-a fost poftă, fără mustrări de conștiință. Acum am o perioadă în care nu arăt cum mi-ar plăcea, pentru că nu dansez de o lungă perioadă. Pe mine mișcarea, dansul mă țin în formă, dar în ultimul an m-am concentrat pe școală sau am stat mai mult în spatele scenei, făcând spectacole de dans. Când voi începe din nou dansul, voi reveni la forma dorită.

Ești nașa băiețelului Flaviei Mihășan. Cum v-ați împrietenit și cum te descurci în rol de nașă, până acum?

Sunt nașă pentru a două oară. Primul finuț este băiatul lui Edi Stancu și al Silviei. Carol, băiețelul Flaviei, este cel de-al doilea. Cu Flavia mă știu din liceu, am crescut împreună, am făcut dans împreună, am lucrat împreună. Suntem pe aceeași lungime de undă. Mă descurc greu cu rolul de nașă pentru că nu sunt foarte prezentă în viața finuțului meu. Ne vedem mai rar decât mi-aș dori. Îmi fac timp să-l îmbrac, să-l țin în brațe, să mă antrenez pentru botez.

Tu îți dorești copii? Am fost cu toții uimiți să aflăm că ai intrat la UNATC cu nota 10. Așadar, să ne așteptăm și la o carieră cinematografică, la un moment dat?

Toată viața mi-am dorit să fiu și actor. A doua mare iubire a fost actoria. Dar școala de balet mi-a răpit tot timpul. Mi-aș dori să fac teatru, dar nu cred că mă mai ajută vârsta. Îmi doresc să fac regie. Ăsta este următorul pas, după dans și coregrafie. Nu vreau să părăsesc zona asta și vreau să îmi îndeplinesc și acest vis, de a fi regizor.

Emil Rengle – „Mi-am trăit viața intens de mic“ Cum s-a schimbat viața ta după ce ai câștigat concursul de talente, anul trecut?

Total. Sau, cum tot obișnuiesc să spun, mi-a dat un restart la viață. Mi-a dat și mai mult curaj, dar și confirmarea că sunt pe drumul cel bun în tot ceea ce fac și sunt. Dincolo de premiu și de popularitate, am ajuns la inimile oamenilor și le-am câștigat încrederea, iar asta contează cel mai mult pentru mine. După, am simțit că toate lucrurile s-au așezat acolo unde trebuie. A fost cel mai important moment din viața mea de până acum, asta în mod cert.

Ce ai făcut cu banii câștigați atunci?

Banii câștigați sunt încă în bancă, într-un Saving Account, și așteaptă să fie investiți la momentul oportun în ceva ce are cu adevărat însemnătate pentru mine.

Mi-ai spus vara trecută, când am făcut un interviu, că vrei să-ți cumperi casă. Ai reușit?

Nu, nu am reușit încă. Planul nu s-a schimbat, însă între timp am decis să-mi deschid în Oradea o prima școală de dans, iar aceasta îmi ocupă extrem de mult timp și energie. Așa că am pus pe hold proiectul casă, care e și el unul destul de solicitant. (zâmbește) Toate la momentul potrivit.

Mulți ani i-ai petrecut în străinătate. Ai mai avut colaborări internaționale, în ultima perioadă?

Chiar acum răspund la aceste întrebări din Los Angeles. Am venit aici la cursurile intensive de dans pe tocuri ale lui Yanis Marshall, coregraful vedetelor din America. Sunt foarte recunoscător, bucuros și entuziasmat că am ajuns aici și că învăț de la cei mai buni. Asta e ceva

ce am făcut și fac tot timpul: mă antrenez și învăț de la cei mai buni din lume. Sunt experiențe care nu pot fi descrise, însă îți schimbă total lumea și pun totul în perspectivă. Cred, de altfel, că, în orice domeniu ne-am afla, e important să creștem constant, să ne schimbăm rutina cât mai des și să ne provocăm pe noi înșine constant. Doar așa putem deveni mai buni și să ne apropiem mai mult de visele noastre.

Ai fost concurent, acum te afli într-o postură extrem de importantă, aceea de jurat. Ai acceptat imediat această propunere, cum a fost?

Mă simțeam pregătit de mult timp să mă aflu în scaunul de jurat al unei emisiuni în care se jurizează dansul. Fac dans profesionist de la șapte ani și am făcut-o tot timpul cu pasiune. Știu ce înseamnă munca, perseverența și dedicarea, fără de care nici nu poți, de altfel, să faci dans. Acum, din postura de jurat, asta îmi doresc cel mai mult: să împing și să încurajez oameni talentați să creadă în visul lor și să-l urmeze cu toată pasiunea. Pentru mine au contat foarte mult oamenii care m-au stimulat când eram eu însumi, la început, și mă onorează cu atât mai mult oportunitatea care mi se oferă: să pot să sprijin și eu, la rândul meu, într-un fel sau altul, dansatori aflați la început de drum.

Îi cunoșteai pe toți colegii tăi de juriul show-ului de la Kanal D? Cum a fost întâlnirea/reîntâlnirea cu ei?

Mă simt foarte bine cu ei, e sentimentul ăla că ai fi la școală cu cei mai buni prieteni. Apropo de ce ziceam mai sus, Beatrice m-a jurizat acum opt, nouă ani într-o altă emisiune de dans. Cocuța mi-a fost colegă și parteneră de dans ani de zile, iar CRBL dansa deja când pe mine abia mă plănuiau părinții. (râde) Ce să zic? Formula asta de juriu mi se pare combinația perfectă pentru o emisiune în care vom avea parte de multe, dar, mai ales, de diversitate.

Noi nu te cunoaștem foarte bine în postura de coregraf... Ești un tip dur, exigent? Ce spun despre tine oamenii cu care ai lucrat?

Mulți spun că sunt sever când vine vorba despre lucrat în sală. Nu știu dacă e severitate sau profesionalism, însă din punctul meu de vedere linia între ele e foarte fină și cred, de fapt, că merg, de multe ori, împreună. Am fost învățat că doar prin respect față de tine, de corpul tău și de cel care împărtășește informația, poți evolua, iar asta încerc să dau și eu mai departe, la rândul meu, generației tinere de dansatori.

Tu, practic, dansezi de-o viață, fiind pasiunea și meseria ta. Dar... ai vreo amintire dureroasă în ceea ce privește dansul?

Am o amintire de acum patru ani, când mă aflam în turneu internațional cu Alexandra Stan și aveam dureri foarte mari la genunchi. Credeam că va trebui să mă las de dans, atât de intense erau durerile, însă prin mult stretching, masaj și gândire pozitivă am reușit să îmi vindec singur genunchiul, fără vreo intervenție chirurgicală... Chiar, știai că noi suntem capabili să ne autovindecăm? (zâmbește)

Care e cea mai mare satisfacție profesională de până acum?

Sunt multe și diferite, dar primele lucruri care-mi vin în minte sunt: faptul că am călătorit în jurul lumii prin dans, că lucrez în mod constant cu cei mai tari profesioniști din lume și că am reușit să

Tu ești un tip extrem de asumat, dar, odată cu asumarea, au venit și haterii. Cum gestionezi situația?

Odată la 20 de comentarii pozitive, mai vine și câte-un hater care îmi spune ceva ce oricum știm cu toții deja. Nu știu... Am impresia că haterii pur și simplu nu au imaginație. (râde) Și tocmai de-aia evit să îi bag în seamă. Am citit destule cărți de dezvoltare personală și studiez constant natura umană într-atât încât să știu ce stă în spatele unui bully, care sunt pornirile și frustrările care cauzează acest tip de comportament. Însă fiecare este într-o călătorie a sa, hater sau lover, iar odată ce am înțeles asta, putem începe să privim lucrurile cu mai multă relaxare.

Ai suferit vreodată, cu adevărat, din cauza părerilor/răutăților celor din jur?

Poate la început, până am decis să descifrez ce stă în spatele „răutăților“. Nu am avut niciodată anxietăți sau depresii din cauza răutăților din jur, pentru că mereu am primit mai multă iubire decât răutate. Așa că... Love wins again. (zâmbește)

Ce-mi poți spune despre viața ta sentimentală, la momentul actual? Ai o relație, te simți împlinit, liniștit?

Am o relație super-frumoasă în momentul de față cu mine însumi. Sunt în acea perioadă a vieții mele când sunt cu adevărat concentrat pe ceea ce îmi doresc să îndeplinesc în viață pe plan profesional. Și chiar fac asta cu viteză maximă. Mi-am trăit viața intens de când sunt mic, unii spun că am trăit cât pentru trei oameni. Chiar dacă nu sunt într-o relație romantică, sunt înconjurat de foarte mulți oameni care mă iubesc și pe care îi iubesc.

Ai suferit vreodată din dragoste? Cum ai trecut peste?

Am suferit, ca orice om, și am reușit să trec peste doar cu ajutorul timpului. Cred că suferința este cea mai frumoasă lecție de viață! Ea ne ajută să creștem, să învățăm lecții și să ne descoperim mai mult pe noi înșine. Dacă stau să mă gândesc un pic, cred chiar că suferința e un pic subapreciată. (zâmbește) Personal, fără acea suferință și fără acele suferințe, nu aș putea să fiu astăzi artistul care m-am născut să fiu.

Ești foarte tânăr și ai realizat foarte mult... Îți mai lipsește ceva?

Îmi place să zic că le am pe toate, dar mai sunt extrem de multe lucruri pe care vreau să le experimentez.

Vreau să mă căsătoresc în Hawaii, să cuceresc lumea prin dans și muzică și să devin atât de bogat, încât să îmi pot trimite părinții numai în vacanțe și retreat-uri binemeritate. ■