Andreea Antonescu Totul despre divorțul care i-a schimbat viața

A fost idolul unei generații. A trăit și a câștigat, în adolescență, cât nu trăiesc și nu câștigă alții într-o viață. A plătit prețul succesului cu vizite la psiholog. A trăit visul american. A devenit mamă și soție. Acum, la 37 de ani, Andreea Antonescu

Andreea, ai parte de un comeback acum, cu proiectul André. Tu nu ai dispărut niciodată de pe piața muzicală, dar nici în prim-plan nu te-am prea văzut. Să zicem că ai fost discretă. Cum au fost ultimii ani, pentru tine?

Întotdeauna mi-am dorit o familie, acesta este motivul pentru care nu am mai fost în prim-plan din punct de vedere artistic! Cu toate acestea, am susținut concerte, am lansat din când în când piese, am participat la emisiuni, dar totul cu o limită! Sienna a fost și va rămâne mereu pe primul plan, și atunci, ori de câte ori a trebuit să aleg între ea si muzică, am ales fetița! Mi-am dorit ca, în primii ani din viața ei, să fiu alături de ea non-stop, pentru că am vrut să nu pierd vreo secundă din creșterea, evoluția, dezvoltarea ei! Am vrut să-i observ fiecare gest, grimasă, momente unice în viață, din punctul meu de vedere! Pe de altă parte, și faptul că am locuit în ultimii ani pe două continente mi-a mutat atenția de la a avea muzica în prim-plan înspre familie, continuitatea în muzică fiind aproape imposibilă!

Ai avut o perioadă agitată și dificilă, mi se pare mie... Ba ai stat în România, ba în America... Aș vrea să-mi povestești tu, sincer, cum a fost și cum s-a transformat viața ta din momentul în care ai plecat prima oară în America...

A-mi petrece viața în America, dar și în România a fost o alegere pe care am făcut-o de bunăvoie și nesilită de nimeni! Orice început este anevoios, dar dorința de a locui și acolo m-a determinat să lupt pentru visul meu! Nu a fost o corvoadă America, nu a fost o decizie pe care am luat-o de nevoie, ci doar pentru că mi-am dorit și un alt stil de viață! Dorința de a mă simți o persoană liberă, de a fi un om normal, de a face ce-mi doresc fără a avea prea mulți ochi ațintiți asupra mea m-a determinat să trăiesc și în America! Mi-a plăcut sentimentul de a trece oarecum neobservată pe stradă, dar, pe de altă parte, după aproximativ două luni de stat acolo, am realizat că îmi lipsește tot ce se întâmpla în țară... de la oamenii care mă opresc pe stradă pentru poze, autografe, până la urmăririle paparazzilor, dornici de a crea subiecte din orice… Locuind acolo, am realizat că duc dorul atât al limbii române, cât și al claxonului de la semafor, dar și al căruțelor de pe drumurile naționale! Știu că poate părea ireal, dar asta e realitatea! Am România în sânge, cu bune și rele! Singurul lucru care mă face să am un fel de disconfort este adaptarea la fusul orar! În rest, nu mă pot plânge că locuiesc pe ambele continente, ba chiar consider că este un stil de viață care mă reprezintă!

Chiar, cum ați luat decizia, tu și soțul tău, de a pleca în America? Cred că au trecut vreo șase-șapte ani...

Au trecut șapte ani! America a fost dintotdeauna visul meu! Prima dată am vizitat USA în anul 2001 și-mi amintesc că m-am îndrăgostit pur și simplu de tot ce am văzut și trăit în acel loc! Sufeream după ce mă întorceam în țară, deși știam că aparțin acestor meleaguri și iubeam ce se întâmpla cu viața mea, în România! Mereu am visat să trăiesc și acolo! Mi-a plăcut și încă îmi place la nebunie tot! În momentul în care am avut posibilitatea din punct de vedere legal să trăiesc în State, nu am stat pe gânduri! Asta a fost în anul 2012. Traian, în schimb, nu și-a dorit neapărat America! El s-a mutat acolo doar pentru a fi alături de mine și de Sienna, doar pentru a-mi duce eu visul spre împlinire. Am știut de la început că nu voi locui exclusiv pe continentul american, pentru că România a fost și va rămâne țara mea de suflet. Aici m-am născut, am trăit, e parte din mine. Românii m-au susținut, publicul mi-a oferit statutul pe care îl am azi, șansa de a-mi transforma pasiunea în job, ceea ce nu aș vrea să schimb vreodată.

Cu ce năzuințe, speranțe și planuri ai ales, atunci, să lași România (cel puțin pe locul doi)? Eu credeam că Traian a fost cel care a vrut să vă mutați acolo…

La vremea respectivă, nu l-am urmat eu pe el, ci el pe mine. Nu am avut așteptări mari, mi-am dorit doar să încerc o viață

nouă acolo, într-un loc nou, cu o cultură total diferită, să experimentez și alt stil de viață. Am vrut să văd cum este să trăiești într-un loc în care nu te știe nimeni, fără poze, explicații, argumente la orice pas. Nu sunt persoana care să doarmă pe o ureche sau să se mulțumească cu puțin. Mi-a plăcut mereu să încerc mai mult, să vreau mai mult, să nu am limită. Îmi plac într-o oarecare măsură provocările și vreau să evoluez, aproape cu orice risc și orice preț. Mi-am dorit o viață normală, simplă, în State, și trebuie să recunosc că mai tot ce mi-am propus pe pământ american mi-a și ieșit.

Noi am crezut că ai plecat definitiv, dar tu ai făcut drumuri destul de des în țară... De ce? Știu că ai mai avut spectacole aici, însă trebuie să recunoaștem că nu ai putut să te ocupi de cariera ta așa cum o făceai în trecut...

Niciodată nu am avut în cap ideea de a părăsi România definitiv. În primul rând, rămâneau aici mama și fratele meu, oameni foarte importanți mie. Nu aș putea trăi vreodată departe de ei, pe o perioadă lungă de timp. După cum am mai spus, pentru mine, familia este și va rămâne pe primul plan. Din păcate, am realizat acest lucru în momentul în care a murit tatăl meu. Atunci mi-am promis că, dacă există oameni care au o importanță în sufletul meu, le voi demonstra, fără doar și poate, fără orgolii, ce reprezintă pentru mine. După familie, muzica este și va rămâne marea iubire a vieții mele. Atât ca artist, cât și ca om, am avut mereu visuri mari, dar întotdeauna lucrurile trebuie să se realizeze cu o anumită demnitate, și nu cu orice preț. Nu mi-a plăcut să stau pe prima pagina a tabloidelor, n-a fost țelul meu să fiu în prim-plan doar pentru a nu fi uitată de public. Mulțumesc lui Dumnezeu, concerte au fost și sunt în continuare, mă simt iubită de oamenii care îmi cântă melodiile la spectacole, piese am lansat, dar și acestea trebuie să mă reprezinte, sunt mai mult adepta calității, nu a cantității și, da, îmi place să fiu o persoană discretă, măcar din anumite puncte de vedere.

În toată perioada în care ai stat în America, tu cu ce te ocupai? Ai visat la o carieră acolo, s-a întâmplat ceva pe acest plan?

Nu am plecat o secundă cu gândul de a face o carieră acolo... Nu a fost ăsta țelul! Probabil, dacă mi-aș fi dorit asta, aș fi făcut-o când aș fi avut 21, 22 de ani, când eram liberă de „contracte“, nu cu familia după mine... Cu toate acestea, am avut concerte și în State, și nu doar pentru români, ci și în cluburi americane! Mi-am făcut multe relații și prieteni, dar nu am sperat la o carieră. Lucrul cu care mă mândresc cel mai tare a fost acel scurtmetraj pentru care am filmat, „A night with little Richard“, alături de Patrick Fugit, actorul din „Almost Famous“. Am fost sfătuită să urmez acest drum, al actoriei, dar muzica a fost pentru mine tot ce mi-am dorit vreodată, plus că nu m-aș fi văzut doar în America. Poate suna ciudat, dar asta e realitatea. Timpul liber pe care îl aveam acolo îl petreceam din plin cu familia sau ajutându-l pe Traian, el având o afacere cu mașini, nu cu carne, cum s-a tot speculat. Sunt o fire foarte tipicară, meticuloasă (zodia Fecioarei e de vină) și îmi place foarte mult să-mi bag nasul în acte, hârtii... să țin o evidență.

Încă de acum câțiva ani, mai ales în momentul în care tu ai început să vii în România și să stai aici perioade lungi de timp, au apărut zvonurile divorțului... Care este adevărul?

Așa este, au fost zvonuri încă de acum patru ani. Nu era nimic adevărat. Mă deranjau și mă-ntrebam mereu de ce trebuie să dau argumente pentru niște născociri! Și, cu toate că răspundeam de fiecare dată întrebărilor tuturor, oamenii nu erau mulțumiți și tot argumentau contra. Probabil mulți și-au pus problema distanței, probabil s-au gândit că nu se poate așa ceva în secolul nostru, dar lumea nu știa concret de câte ori plecam eu în State sau venea Traian aici, pentru că nu voiam să fac un mega subiect din asta! La urma urmei, această distanță de 10.000 km despre care s-a tot discutat, în anul 2019 se rezumă, de fapt, la două zboruri cu avionul, un total de 15-17 ore distanță, nimic complicat. Am considerat că ceea ce se întâmplă în familia mea trebuie să fie discret și să țină doar de membrii ei, nu să expunem la televizor orice intimitate, din dorința de a fi mereu în atenția publicului. Dacă am avut perioade în care am stat mai mult în România, a fost doar pentru că Sienna e aici la școală, aceasta fiind 100% dorința mea și, pe de altă parte, multe proiecte din punct de vedere muzical. Numai anul trecut am avut 100 de concerte...

În urmă cu aproximativ o lună, s-a speculat chiar că tu și soțul tău ați divorțat deja. S-a întâmplat asta? Ce este adevărat din aceste zvonuri?

Speculații sunt de câțiva ani deja! Într-adevăr, sunt mai dese în ultima lună, am remarcat... În momentul acesta, atât eu, cât și Traian suntem două persoane libere! Nu mai suntem implicați într-o

relație, decizie pe care am luat-o împreuna încă de acum câteva luni. Între noi au rămas o relație de prietenie și… procedura birocratică! Dându-mi seama că planurile noastre nu mai sunt comune, eu am decis să deschid subiectul, asta după ce am analizat situația pe toate părțile. I-am spus sincer care este opinia mea legată de viitorul nostru ca relație, i-am explicat faptul că fiecare dintre noi are dreptul la a-și împlini visele, oricare ar fi ele. Timpul petrecut separat – dezvoltat pe fiecare în direcții diferite, bănuiesc. Divorțul nu s-a pronunțat încă, acest proces amânându-se strict din lipsă de timp, amândoi fiind foarte ocupați pe plan profesional! Eu nu am putut merge în State în ultima perioadă, iar el nu s-a putut întoarce în țară, dar încă de câteva luni suntem două persoane libere, care vor avea însă o relație pe vecie datorită Siennei. Semnarea unor hârtii nu ne ține în vreun fel legați unul de celălalt, dar nici nu ne împiedică să meargă fiecare pe drumul lui.

Când ai simțit tu că a început mariajul să scârțâie?

Nu pot spune că am simțit neapărat că mariajul a început să scârțâie, mai degrabă consider că, în timp, țelurile noastre s-au schimbat, nu mai sunt comune. Dacă eu mă văd trăindu-mi viața și în America, dar și în România, Traian se regăsește doar în State! Nu mi se pare corect sau normal să-i cer să se adapteze stilului meu.

La urma urmei, fiecare dintre noi are dreptul de a lua propriile decizii și de a trăi liber, după bunul plac.

Cât de mult te-ai străduit să repari cumva lucrurile?

Nu s-a pus problema o secundă de a repara ceva, atât timp cât nu sunt între noi reproșuri, certuri, scandaluri, picanterii. Suntem doi oameni maturi, care au luat o decizie, analizând rațional situația. După 14 ani de relație, am decis că vom rămâne aceiași prieteni buni și niște părinți extraordinari pentru Sienna. Orice interpretare a unor postări ale conturilor mele de social media rămân doar la nivel de speculații, ca și până acum!

Când ți-ai dat seama cu adevărat că singura soluție este separarea?

Consider că fiecare dintre noi are dreptul de a-și petrece viața după bunul plac. Nu cred în relațiile în care unul singur ia decizii. Totul trebuie discutat și acceptat de ambele părți. Înainte de toate, trebuie să existe o relație de prietenie și respect față de nevoile, visurile, drepturile fiecăruia dintre cei implicați. Atunci când am realizat că planurile noastre nu se mai îndreaptă în aceeași direcție, am hotărât că nu are rost să continuăm. Această decizie a fost luată în urmă cu aproape jumătate de an.

Când a fost ultima oară când tu și Traian ați petrecut timp împreună ca... soț și soție?

La începutul acestui an, înainte ca eu să mă întorc în țară, datorită proiectelor în care am fost implicată. Atunci au fost ultimele momente petrecute de noi doi ca soț și soție, în vacanța din Miami!

Ați amânat momentul divorțului pentru ca fiica voastră să mai crească și să înțeleagă mai bine ceea ce presupune această separare? Chiar, ei cum i-ați spus? Și cum a perceput acest eveniment?

Sienna este deja obișnuită cu faptul că eu și tatăl ei am trăit și separat în ultimii ani, din motive profesionale. Ea este la școală în România, iar eu îmi petrec mai tot timpul cu ea! Știe că vacanțele se petrec întotdeauna în America și cu tati și consider că e un copil fericit. Eu și Traian vom face tot posibilul ca acest lucru să rămână neschimbat.

Cât de des a mers Sienna în America, în ultimii ani? Cât de des și-a văzut tatăl?

Sienna își petrece vacanțele tot timpul în America! Urmează tot felul de cursuri acolo, merge la școala de vară, vizitează și experimentează locuri și lucruri noi, de fiecare dată.

Ai vorbit cu Traian despre un program de vizită anume, există vreun partaj?

Fiecare dintre noi doi a intrat în această relație cu anumite bunuri cu care va și rămâne, în urma separării! Cât despre Sienna, am decis împreună ca, spre binele ei, e important să rămână lângă mine, însă Traian va avea un rol activ în creșterea ei, drept care vor petrece timp împreună ca și până acum.

Voi în ce relații sunteți acum? Eu tind să cred că bune, dar nu se știe niciodată ce se ascunde, cu adevărat, în spatele unei astfel de decizii...

Decizia de a ne separa a aparținut amândurora! Am rămas într-o relație de prietenie, iar asta mi-aș dori să nu se schimbe! În acest moment, Sienna se află cu mama mea în America, la Traian, iar noi vorbim în fiecare zi pe FaceTime, ne sfătuim în ceea ce privește copilul, mă ține la curent cu tot ce face fetița, de la teme la toate

„năzbâtiile“pe care le fac împreună, punând în practică zicala „când pisica nu-i acasă...“

Poate e tardiv, dar îmi doresc să te întreb... Voi ați făcut doar cununia civilă, după ce s-a născut Sienna, ți-ai dorit să fii și mireasă?

Nu am pus vreodată preț pe o hârtie, de aici și amânarea momentului căsătoriei, pe care am reușit să o țin secretă timp de câțiva ani! Știu că poate părea puțin surprinzător, dar nu m-am visat vreodată mireasă, probabil și din cauza atenției pe care o primea fiecare activitate din viața mea, după cum s-a întâmplat în cazul botezului Siennei, când un prieten a scos efectiv din altarul bisericii un „fotograf neautorizat“și recalcitrant, dornic de exclusivități! Consider că unele momente aparțin intimității fiecăruia!

Pe tine ce te-a nemulțumit la căsnicia ta? Ce simți acum, în prezent? Cum te simți tu, ca om, ca femeie, ca mamă?

Nu consider că am avut nemulțumiri mari legate de căsnicia mea! Atât cât am mers împreună în aceeași direcție lucrurile au fost ca în orice altă relație, cu bune și cu rele! Viața este în primul rând despre alegeri! În urma lor se iau decizii pe care trebuie să ți le asumi! M-am considerat mereu un om asumat, o femeie puternică, o mamă fericită, împlinită, pentru că am o fetiță perfectă, mai mult decât am visat vreodată! Bineînțeles că mai sunt din când în când și regrete, momente în care te gândești cum ar fi fost dacă aș fi luat o altă hotărâre, dar drumul e deja ales! Timpul nu poate fi dat înapoi, trecutul nu se poate schimba, viața e plină de surprize, și nu întotdeauna plăcute, lucru pe care l-am învățat la vârsta de 18 ani, atunci când mi-am pierdut tatăl!

Te simți pregătită să îți refaci viața personală?

După o relație de 14 ani, în care am crescut practic împreună cu Traian, consider că este momentul să mă descopăr ca om! Cred că am nevoie de o perioadă în care să mă concentrez doar pe Sienna și pe muzică! Slavă cerului, proiectul André a fost primit foarte bine de public, pregătim multe surprize în continuare! Din punct de vedere al carierei solo, am de lansat două noi single-uri, „Iubirea pe acte“și „Închide că te sun eu“, videoclipuri filmate deja în America! Am foarte multe planuri din punct de vedere al carierei și nu cred că e momentul acum să mă gândesc la o relație, alta decât cea cu Andreea Bălan!

Mă hazardez să te întreb deja dacă există un alt bărbat în viața ta...

Nu există vreun bărbat în viața mea acum! S-au tot făcut speculații luate din instastory-urile mele, lucruri scoase din context și s-au făcut materiale în presă! Da, am văzut, am citit! Din păcate, total neadevărat! După cum am mai spus, mă consider o femeie asumată! Dacă se întâmplă schimbări din acest punct de vedere, promit să le împart cu voi! Recunosc, am mai mulți prieteni decât prietene, bărbați cu care lucrez, și probabil acesta este motivul pentru care sunt surprinsă mai des în diverse ipostaze alături de ei!

Nu de alta, dar sunt sigură că ai foarte mulți admiratori, mai ales că ai revenit în forță în muzică. Așadar, ești o femeie curtată, nu?

Recunosc, admiratorii nu au lipsit vreodată, indiferent că am fost implicată în vreo relație, căsătorită sau nu... Sunt și am fost mereu o femeie curtată, încă de la vârsta de 14 ani, lucru care nu poate decât să mă măgulească! Cred că orice femeie se simte bine în pielea ei atunci când primește complimente...

Ce părere ai în momentul de față despre ideea de a te recăsători și de a mai avea copii?

Wow! În momentul acesta, nu mă pot gândi la așa ceva! Nu am planuri în această direcție. Pe de altă parte, mai știu că unele lucruri nu se întâmplă după cum le planificăm noi și am mai învățat că NICIODATĂ SĂ NU SPUI NICIODATĂ... Așa că las timpul să treacă, să vedem ce surprize îmi rezervă viitorul!

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Atunci când ți-ai pierdut tatăl, nu?

Povestea este una tristă… Întotdeauna mi-am dorit să-mi mulțumesc părinții. Ajunsă la vârsta de 18 ani, am decis să iau viața în piept! Nu de fițe și figuri, ci pur și simplu pentru a le demonstra că pot și eu singură, fără ajutorul lor... Urma o perioadă grea... bacalaureatul! Mi-am dorit mult să obțin o notă mare, pentru a-i face mândri de mine! Am plecat de acasă, dar viața mea se împărțea strict între concerte și studiu pentru bac. Singurul țel pe care îl aveam era să obțin note maxime la matematică și engleză scris, singurele materii care contau, din punctul de vedere al tatălui meu. El era totul pentru mine! Nu puteam lua vreo decizie fără aprobarea lui. În dimineața de luni, când începeau probele scrise, am aflat de la mama că tata a murit... Prima persoană pe care am sunat-o, la 5 dimineața, a fost Andreea Balan, cu care nu mai vorbisem de câteva luni bune. Nu mă întrebați de ce... Așa am simțit. Am susținut în continuare probele de bacalaureat, dimineața fiind la liceu, după-amiaza la Galați, dimineața următoare în București și tot așa, până în ziua înmormântării... După câteva zile, am primit și rezultatele de la bac: 10 la matematică, 10 la engleză scris... Cu diploma în mână, mi-am dat seama atunci ce înseam

nă ambițiile prostești, orgoliile! Am renunțat instant la ele! Atunci a început procesul meu de maturizare, acela a fost momentul în care nu-mi mai găseam rostul în viață. Nu înțelegeam de ce dorința mea de a-l face mândru pe tata a dus la astfel de consecințe, de ce am primit o palmă atât de grea! Acela a fost momentul în care am fost sfătuită să apelez la un specialist...

Noi am vorbit și cu Andreea Bălan despre reunirea trupei André, acum trebuie să ne spui tu varianta ta. Cum vă înțelegeți, reușești să ții pasul cu programul de coregrafie și repetiții?

Iubesc faptul că sunt ocupată în această perioadă în care Sienna nu este în țară! Repetițiile cu bandul, coregrafiile, concertele sunt un stil de viață pentru mine! Cu Andreea pot spune că mă înțeleg foarte bine! Suntem schimbate amândouă, în bine, zic. Mult mai cerebrale, mai cu capul pe umeri, știm exact ce vrem și facem totul astfel încât să iasă perfect. Nu contează că au fost momente în care am repetat și 12 ore pe zi! Nu ne-am plâns. Am fost conștiente că avem de pus în scenă un show de 90 de minute, 100% live, cu band, sincroane, costume în doar două săptămâni. Am dat totul din noi pentru a-i încânta pe cei care au venit să ne vadă atât la lansare, cât și la Arenele Romane. Știm care sunt așteptările publicului și le mulțumim oamenilor pentru toată iubirea pe care ne-au oferit-o, atât acum 17 ani, cât și în 2019, odată cu relansarea trupei și totodată a piesei „Reset la inimă“. Proiectul André a fost al sufletului meu și al tatălui meu! Întotdeauna când am vorbit despre André am avut zâmbetul pe buze și lacrimi în ochi. Este vorba despre copilăria și adolescența atât a noastră, cât și a unei generații întregi care a crescut cu noi două.

Nu ți-e teamă că ar putea apărea din nou divergențe între voi? Mă gândesc la faptul că Andreea este control freak (nu se supără, chiar ea ne-a declarat asta)…

Nu! Suntem femei acum, nu mai suntem fetițe cu fundițe! Suntem raționale, știm care ne este scopul și suntem implicate, înainte de toate, de data aceasta, cu sufletul, în proiectul André. Știm exact ce vrem, iar restul sunt detalii. Muncim până la epuizare, după cum ar spune alții, dar pentru noi e ceva normal. Andreea este control freak, într-adevăr, dar mai mult cu echipa, nu și cu mine. Îmi place felul ei de-a fi, mă motivează! Mai mult decât atât, i-am dat voie să pună și biciul pe mine din când în când, dacă e cazul, în ce privește sincroanele. Mulțumesc lui Dumnezeu, nu s-a întâmplat până acum, probabil și datorită faptului că, pe lângă repetițiile pe care le aveam cu dansatorii, eu mai repetam câteodată și singură-n casă până la 3-4 dimineața, pentru că timpul până la concert era scurt, sincroanele – multe, iar așteptările, mari.

Aș vrea să te rog să ne spui cea mai frumoasă, dar și cea mai dureroasă întâmplare de pe vremea trupei André...

Amintiri frumoase din perioada André au fost multe! De la primul concert pe care l-am susținut în Târgoviște, când, cu două ore înainte de a păși pe scenă, ne consideram două fetițe anonime îndrăgostite de muzică, iar în momentul în care am intrat în concert oamenii au cântat piesele mai tare ca noi și ne-au aclamat până am început să plângem amândouă cu microfoanele în mână, la concertul de la Cluj unde am avut 60.000 de spectatori care ne-au cerut de șapte ori bis, până am fost scoase aproape cu forța din scenă de tații noștri, și până la momentul în care ni s-au acordat patru discuri de platină pentru vânzări-record în industria muzicii din România. Întâmplare dureroasă, dar haioasă, zic eu acum, a fost când l-a oprit pe tatăl meu poliția, în drum spre concert, iar noi două dormeam în mașină. Domnii polițiști erau curioși să ne vadă, iar tata ne-a trezit din somn! Cu fețele umflate, ciufulite, abia dezmeticite, cred că i-am „surprins“puțin pe domnii polițiști care au simțit nevoia de a face următoarea remarcă: „Pleacă, dom’le de-aici, că astea-s prea urâte, astea nu-s fetele de la André!“

Și cel mai frumos gest, dar și cel mai neplăcut pe care consideri că l-a făcut Andreea, față de tine, în perioada respectivă...

Au fost multe... Și bune, și mai puțin plăcute! Îmi amintesc că, la un moment dat, eram în mașină, într-o vară, noi două pe bancheta din spate! La un moment dat, eu am început să plâng, de oboseală bănuiesc, iar Andreea a început și ea. M-a surprins, că prea s-a întâmplat repede, și am întrebat-o ce motiv are. Mi-a răspuns că nu are unul anume, dar că plânge pentru că plâng și eu. Cam atât de unite și bune prietene eram la începuturi. Cât despre cele mai puțin plăcute, îmi amintesc cum lua oglinda în mână, ea având părul lung și blond, și repeta că ea e slabă și frumoasă, ca o păpușă Barbie, eu având atunci câteva kilograme în plus și părul scurt din cauza unei erori a unei hairstyliste... Pe vremea aceea, se numea coafeză.

Deși relațiile voastre erau reci, tu i-ai propus Andreei să fie nașa fetiței tale... În ce măsură te-ai sfătuit cu ea în prezent privind problemele/schimbările din viața ta personală?

Alegerea nașilor Siennei a fost făcută cu sufletul! Am dorit ca Răzvan, fratele meu, să-i fie naș, iar Andreea reprezenta o parte importantă din viața mea și am simțit nevoia să o bag în familie într-un fel. Atât eu cât și Andreea, deși poate n-am vorbit lungi perioade, am fost alături una de cealaltă ÎNTOTDEAUNA la greu. Bineînțeles că nu am ținut secret față de ea ce se întâmplă în viața mea acum, iar ea mi-a zis să nu țin cont vreodată de părerea cuiva, să fac numai ce consider că e bine pentru mine, scopul fiind acela de a fi fericită!

Nu ai făcut un secret din faptul că și tu ai avut traume din perioada André... Ai apelat vreodată la terapie, la psiholog, așa cum a făcut Andreea?

Da! În urma destrămării trupei, dar și a dispariției tatălui meu, am făcut terapie timp de patru ani, și mă felicit pentru asta. Am învățat să iert, să trec peste multe, să înțeleg situațiile, m-am descoperit, mi-am găsit puterea de a merge mai departe. Am descoperit că am un scop pe acest pământ, pe care trebuie să-l duc la capăt!

Mai ai puțin și împlinești 37 de ani... Trebuie să ne împărtășești câteva dintre secretele tale de frumusețe... Ții dietă, faci sport?

Sunt un exemplu negativ din acest punct de vedere. Nu fac sport, nu țin diete! De ceva timp însă, realizez că ar trebui să fac o schimbare și la acest capitol, și mi-am promis că îmi voi da tot interesul să adopt un stil de viață sănătos, cu tot ce implică el.

Ai și o intervenție estetică la sâni... Mulți spun că nu aveai nevoie .... De ce ai făcut-o?

Sunt și am fost mereu adepta retușurilor, atât timp cât te fac să te simți mai bine și atât timp cât le facem pentru noi, nu la insistențele iubitului, amantului, soțului! Nu suntem perfecte, dar încercăm să ne perfecționăm, nu? Cred că cel mai bine e să ne simțim împlinite cu noi însene, indiferent de ce implică asta, dar și cu o anumită măsură.

Mai ai și alte intervenții estetice? Sau mai dorești să faci în viitorul apropiat?

Buzele, deocamdată, și asta doar pentru că nu au fost vreodată pe gustul meu femeile cu buzele subțiri! Ce va fi în viitor nu știu încă! Din păcate, legea gravitației se aplică tuturor!

În încheiere, aș vrea să le transmiți un mesaj femeilor aflete într-o situație similară cu tine... Nevoite să o ia de la capăt. Cum să-și crească încrederea în ele?

Există momente în viață în care trebuie să decizi, să-ți asumi, să ai curaj și, nu în ultimul rând, să privești cu încredere spre viitor. Orice sfârșit înseamnă, de fapt, un nou început. Sunt clipe în care, chiar dacă sufletul te îndeamnă să nu pleci, trebuie să ai puterea să privești optimist, pentru ce va urma. Trebuie să fie conștiente de cine sunt, să se respecte, să pună preț pe ele însele. Ca femei suntem foarte puternice, trebuie să găsim doar forța noastră interioară pentru a ne ridica și a continua. Existența noastră este irepetabilă, hai să dăm valoare fiecărei clipe (vorba cărții cu același nume). ■