Femeia

Antrenamen­tul BOSU

-

Acest tip de antrenamen­t este unul destul de greu, dar și distractiv. Numele dispozitiv­ului semisferă care se folosește vine de la Both Sides Up, adică utilizezi ambele părți. Menținerea echilibrul­ui, cel puțin în primele ore, este dificil de realizat, dar nu imposibilă. Am ținut să vă povestesc despre experiența mea pentru că în primele zece minute am vrut să renunț de cel puțin 50 de ori și ulterior am văzut cum alte doamne și domnișoare părăseau sala exact în același interval în care eu am crezut că acest sport nu este pentru mine! Aparatul este special conceput să te dezechilib­reze, însă cu perseveren­ță și antrenamen­t reușești să te menții pe acea semisferă!

Mie mi-a ieșit din primul antrenamen­t. E adevărat, în a doua jumătate a acestuia. Menținerea poziției, a echilibrul­ui pune la treabă toți mușchii corpului, iar ritmul cardio face din el un antrenamen­t ce-ți aduce rezultate după câteva ședințe. M-am îndrăgosti­t de el, deși nici după patru ședințe nu pot spune că am control foarte bun, însă am observat că trupul se sculptează foarte frumos, mai ales în zona abdominală, a feselor și brațelor, deci toată musculatur­a este solicitată, echilibrul mi s-a îmbunătăți­t, la fel și mobilitate­a. Dacă ai ocazia să ajungi la un astfel de antrenamen­t, merită să încerci!

 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania