Te­o­do­ra Tom­pea: O zi bună es­te com­pu­să din mici bu­cu­rii

Jur­na­lis­ta Te­o­do­ra Tom­pea pre­zin­tă Ști­ri­le Di­gi24 în we­e­kend și Fo­cus Eu­ro­pa în fi­e­ca­re vi­neri se­a­ră, emi­si­u­ne re­a­li­za­tă în co­la­bo­ra­re cu Deut­sche Wel­le. Ori­gi­na­ră din Iași, Te­o­do­ra es­te ab­sol­ven­tă a Fa­cul­tății de Jur­na­lism, îi plac că­lă­to­ri­i­le, are vo­caț

Femeia - - SUMAR -

Inte­li­gen­tă, ele­gan­tă și pro­fe­si­o­nis­tă. Cam în ju­rul aces­tor trei cu­vin­te se învârt ti­tlu­ri­le in­ter­vi­u­ri­lor cu ti­ne. Ce ar fi de adău­gat la schița de por­tret?

Mu­lțu­mesc pen­tru apre­ci­eri.

Cred că pu­tem adău­ga prag­ma­ti­că, per­se­ve­ren­tă, am­biți­oa­să. Și sen­si­bi­lă. Iar cei ca­re mă cu­nosc din­co­lo de sfe­ra pro­fe­si­o­na­lă știu cel mai bine asta.

Ești de ce­va vre­me pe piața me­dia, așa că aș vrea să punc­tăm cei mai im­por­ta­nți pași din ca­ri­e­ra ta.

Am fost și sunt și din punc­tul ăsta de ve­de­re o no­ro­coa­să. Fi­e­ca­re pas a însem­nat de fapt o evo­luție, fie că am lu­crat în ra­dio, în PR, am stu­diat în afa­ra ță­rii ori i-am îndru­mat la cur­suri sau wor­ksho­puri pe ti­ne­rii dor­nici să de­vi­nă jur­na­liști. Toa­te astea au fost me­reu o re­a­lă schim­ba­re în bine pen­tru mi­ne. Cel mai im­por­tant pas în ca­ri­e­ra de jur­na­list es­te ce­ea ce am fă­cut la Di­gi24. Mai ales veni­rea la Bu­cu­rești.

Pe dru­mul aces­ta ai fost sin­gu­ră ori ai întâlnit oa­meni ca­re au avut încre­de­re în ti­ne și te-au spri­ji­nit ne­con­diți­o­nat?

Fă­ră oa­meni ca­re să ai­bă încre­de­re în mi­ne și să mă su­sți­nă, nu aș fi reușit. Iar mi­si­u­nea e ca eu să-i fac mândri de asta. No­ro­cul fa­ce că sunt oa­meni ca­re mă spri­ji­nă con­stant. În pri­mul rând fa­mi­lia, aco­lo un­de se află cu ade­vă­rat pri­e­teni, men­tori, cri­tici. Sunt și oa­meni ca­re mi-au ofe­rit în fi­e­ca­re eta­pă din viața mea încre­de­re, le­cții, sfa­turi, m-au con­tra­zis, mi-au pus pi­e­dici ori nu m-au apro­bat. Am învățat mul­te și de la cei ca­re nu sunt pe ace­e­ași lun­gi­me de un­dă cu mi­ne.

Faci și tu ace­lași lu­cru ca înce­pă­to­rii din echi­pa Di­gi?

Obișnu­iam să o fac mai mult în echi­pa de la Iași, un­de rit­mul de lu­cru es­te di­fe­rit și mult mai li­niștit față de cel din Bu­cu­rești. Dar cu ma­re plă­ce­re sunt ală­turi de stu­de­nții sau ele­vii ca­re mă roa­gă să le po­ves­tesc sau să-i învăț ce știu eu mai bine. Fă­ră du­biu, echi­pa Di­gi e for­ma­tă din pro­fe­si­o­niști, iar înce­pă­to­rii sunt aju­tați și sfă­tu­iți ori de câte ori au ne­voie sau se ivește oca­zia. Rit­mul alert însă te fa­ce să prin­zi to­tul din mers. Și să de­vii au­to­di­dact. E mai greu, dar poa­te mai de fo­los.

Ce le­gă­tu­ră are fe­lul cum înveți la școa­lă cu o ca­ri­e­ră de suc­ces?

În ori­ce ca­ri­e­ră școa­la es­te foar­te im­por­tan­tă. Însă nu cred că aju­tă atunci când ești prea încrânce­nat, când vâne­zi doar no­te, di­plo­me sau dis­tin­cții pe hârtie. Școa­la te aju­tă enorm în viață și ar tre­bui să înțe­le­gem că sun­tem di­fe­riți și că es­te ex­trem de ono­ra­bil să vrei să ajun­gi pro­fe­sor, așa cum es­te ex­traor­di­nar să vrei să de­vii me­ca­nic de tren. Asta înse­am­nă școa­lă, per­fe­cți­o­na­re într-un do­me­niu ca­re e pen­tru ti­ne și ca­re îți pla­ce.

Cât de util mai e umo­rul, nu doar în emi­si­uni, ci, de pil­dă, în tra­fic?

Ex­trem de im­por­tant. Și au­toi­ro­nia es­te foar­te im­por­tan­tă. Da­că nu fa­cem haz de ne­caz, tin­dem să exa­ge­răm și să ne ali­men­tăm stre­sul. Une­ori, par mai se­ri­oa­să de­cât sunt, dar de fapt mă dis­trez co­pi­os pe se­a­ma mul­tor lu­cruri zil­ni­ce.

Te con­si­deri ve­de­tă?

Nu, sub ni­cio for­mă. Cum am spus și mai sus, nu cred că exis­tă prea mul­te ve­de­te la noi în ța­ră.

Edu­cația și in­stru­i­rea au fost im­por­tan­te pen­tru ge­ne­rația ta. So­ci­e­ta­tea ac­tua­lă le tra­te­a­ză cam cu dis­preț. Ce cre­zi în acest sens?

Da, din pă­ca­te, es­te un su­bi­ect ex­trem de sen­si­bil în so­ci­e­ta­tea de astă­zi. Trăim vre­muri în ca­re va­lo­ri­le dis­par trep­tat și pa­re că nu gă­sim ni­mic să pu­nem în loc. Vre­au să cred că nu e așa, iar ce trăim acum e o pe­ri­oa­dă de tran­ziție. Cred în ge­ne­rația de astă­zi, cred că va reuși în vi­i­tor poa­te prețu­ind mai mult tre­cu­tul. Așa cum cred că men­ta­li­ta­tea co­lec­ti­vă a aces­tei so­ci­e­tăți își va schim­ba puțin trai­ec­to­ria – de la încrânce­na­re, ha­ter-ea­lă, așa cum i se spu­ne azi, la des­chi­de­re și to­le­ra­nță unul față de ce­lă­lalt. Da­că ar fi să îmi do­resc să învățăm ce­va, e să nu mai aștep­tăm me­reu ce­va în

Trăim vre­muri în ca­re va­lo­ri­le ne dis­par trep­tat.

schimb. Să fa­cem bine și atât. Să per­se­ve­răm și când nu reușim.

Cum­peri și ci­tești că­rți? Ce răs­foi­ești în ace­as­tă pe­ri­oa­dă?

Me­reu am fost încon­ju­ra­tă de că­rți, pro­vin din­tr-o fa­mi­lie de in­te­lec­tua­li și pro­fe­sori. De ce­le mai mul­te ori, gă­sesc ori­ce am ne­voie aca­să la pă­ri­nții mei, dar sunt des­chi­să la re­co­man­dări, îmi co­mand că­rți de pe in­ter­net sau pi­erd ore bu­ne într-o li­bră­rie. Toc­mai am ter­mi­nat de ci­tit Vre­muri se­cond­hand, o car­te scri­să de Sve­tla­na Ale­xi­e­vici. O re­co­mand.

Ești o per­soa­nă me­reu în ate­nția pu­bli­cu­lui, însă îți duci viața per­so­na­lă cu dis­creție. Ca­re e se­cre­tul?

Sim­plu: să faci o di­fe­re­nță între job și tot ce se întâmplă în viața pri­va­tă. Pe de altă par­te, nu sunt o per­soa­nă mon­de­nă și nici nu îmi pla­ce să mă ex­pun foar­te mult. Cred că, pe cât po­si­bil, viața per­so­na­lă tre­bu­ie să se des­fășoa­re fă­ră pu­blic.

Îți pla­ni­fici to­tul sau ești adep­ta lui car­pe di­em?

Și una, și alta. De­pin­de de mo­ment, des­pre ce e vor­ba. Va­ca­nțe­le pen­tru mi­ne sunt car­pe di­em. Sau ori­ce con­ce­diu și zi­le cu ade­vă­rat li­be­re. În rest, când am mul­te lu­cruri de fă­cut, le pla­ni­fic des­tul de atent.

Ce fa­ceți în va­ca­nțe? Ce luați de aco­lo și adu­ceți aca­să?

Va­ca­nțe­le ca­re te poar­tă pur și sim­plu în lo­curi și mo­men­te fru­moa­se. Nu sunt ge­nul ca­re să aler­ge din­tr-un mu­zeu într-altul, din­tr-un oraș în altul. Îmi pla­ce să sa­vu­rez: un pei­saj, o pla­jă, piața unui ma­re oraș agi­ta­tă de tu­riști, un vin fi­ert la mun­te. Fă­ră gra­bă și prea mul­te pla­ni­fi­cări. De aco­lo iau de obi­cei, pe lângă amin­ti­ri­le fru­moa­se, scoici, pi­e­tre, ni­sip, mag­neți de fri­gi­der, mici obi­ec­te ca­re mi-au plă­cut.

Nu sunt o per­soa­nă mon­de­nă.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.