Despre câștig

Aveam vreo 17 sau 18 ani când le-am spus alor mei pe un ton deștept: „Dați voi pe gratis totul, să vedeți cum o să vă îmbogățiți așa!“De fapt, și bunicii, și părinții mei, când schimbau sau renunțau la un lucru din casă, fie că era o piesă de mobilier, fie că era un pantalon sau un aspirator, le dădeau altcuiva să se folosească de ele, fără a cere bani sau vreun folos în schimb, deși respectivele obiecte erau încă în bună stare. Dădeau din toată inima și se bucurau nespus dacă omul respectiv chiar se folosea de acel obiect.

Cu mintea mea cea necoaptă, însă doritoare de dreptate, credeam că ceilalți sunt niște profitori, iar ai mei − cel puțin naivi, necerând un leu. Nu reușeam și pace să înțeleg cum, după o viață trăită între oameni, ei erau mulțumiți în felul acesta, aparent necâștigând nimic. Abia ani mai târziu, după ce am trăit multe și variate experiențe, după ce am citit cărți de tot felul și am văzut filme care de care mai semnificative, am înțeles că, de fapt, ei aveau dreptate. Că se alegeau cu un câștig mult mai mare. Cum așa? Pentru că este o mare bucurie să dăruiești din puținul tău, să faci mulțumit un om mai puțin norocos decât tine. Pentru că este o mare liniște sufletească să faci un bine, liniște care apoi se răsfrânge în sănătatea celui în cauză și, implicit, în calitatea vieții sale. Și pentru că, prin fire neștiute, cumva cu neputință de pătruns de mintea noastră limitată, binele făcut se întorcea mai devreme sau mai târziu, însă se întorcea negreșit. Sub forma unui obiect achiziționat mai ușor, la un preț mai mic, sub forma unui ajutor nesperat, sub forma unor rezolvări absolut miraculoase pentru situații ce păreau fără ieșire.

Altfel spus, dăruind vei dobândi. Sau iartă, ca s-o poți lua de la capăt cu sufletul curat, cu mintea luminată, și ți se va ierta. Că tot e Paștele!