Marea Unire, cel mai important proiect național al românilor
Fotografiile de la 1 decembrie 1918, reprezentând Marea Unire, păstrează atmosfera entuziastă și solemnă, însuflețită de patriotismul participanților la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
Evenimentul a fost finalitatea fericită a celui mai însemnat proiect al românilor – unitatea națională –, proces desfășurat în timp, posibil prin implicarea oamenilor de rând, prin devotamentul elitelor și printr-un context internațional favorabil.
2018 este anul în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire: Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul s-au unit cu țara-mamă la 1 decembrie 1918, după ce, în același an, la 27 martie/9 aprilie Basarabia se unea cu România, iar la 15/28 noiembrie Bucovina se alipea Regatului. Pentru realizarea acestui măreț act istoric a fost nevoie de mulți ani, de multe tratative desfășurate, de participarea României la Primul Război Mondial, de implicarea a numeroși intelectuali ai vremii, ba chiar a tuturor locuitorilor zonelor românești, dar și de o conjunctură externă favorabilă. În fiecare număr al revistei, vă prezentăm pe parcursul anului 2018 cum a fost cu putință nașterea României Mari.
Unirea de la 1600
Mihai Viteazul a realizat în anul 1600 prima Unire a Țării Românești, Moldovei și Transilvaniei. Unirea vremelnică înfăptuită sub sceptrul lui Mihai Viteazul în anul 1600 a fost percepută abia în secolul al XIX-lea ca o prefigurare a aspirației de unitate a românilor, în epocă având răsunet în special pe plan extern – însăși suzeranitatea Porții Otomane era pusă în pericol de solidarizarea politico-militară a celor trei țări române. Ca un gest de gratitudine, la 1 decembrie 1918, la revenirea în Capitala eliberată, după doi ani de refugiu la Iași, „Regele s-a oprit în fața statuii lui Mihai Viteazul și de aici a primit defilarea trupelor în fruntea cărora a intrat în Capitală“, spre imensa bucurie a bucureștenilor, după spusele lui Vasile Th. Cancicov.
Revoluția de la 1848 și afirmarea națiunii române
Generația de la 1848 a sintetizat obiectivele de libertate națională și individuală, suveranitate și independență statală, bazate pe unitatea de limbă, de neam și de tradiții. Numele lui Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, Nicolae și Ștefan Golescu, Gheorghe Magheru, Popa Șapcă, Ion Heliade Rădulescu, Cristian Tell, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Avram Iancu și ale multor altora sunt legate de organizarea amplelor mișcări revoluționare desfășurate în cele trei țări române. Steagul tricolor fluturat în marile adunări populare de la Iași, Islaz, București și Blaj însumează toate simbolurile de libertate, înscrise în programele revoluționare.
Unirea Principatelor
La 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza este ales domn unic al Moldovei și Valahiei, luând prin surprindere marile puteri ale Europei. Temelia statului român modern a fost pusă prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie, apoi al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859. Cei șapte ani de domnie ai lui Alexandru Ioan Cuza au fost foarte eficienți în efortul de mo-
dernizare a țării, care din anul 1862 poartă și numele de „România“. Reforma agrară, cea a învățământului, apoi secularizarea averilor mănăstirești au rămas în memoria colectivă legate de numele domnitorului Cuza.
Regalitatea și independența
Primul rege al țării, Carol I (1866-1914), a contribuit decisiv la edificarea statului român modern prin: crearea de instituții, Constituția României (1866) și obținerea independenței de stat, proclamată la data de 9 mai 1877, în urma victoriilor din Războiul ruso-româno–turc. Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe, declara în Camera Deputaților: „Așadar, trebuie să dovedim că, dacă voim să fim națiune liberă și independentă (...), să arătăm că suntem o națiune hotărâtă să ne ocupăm de noi (...), de dezvoltarea bunei stări morale și materiale. Noi voim să fim bine cu toate puterile și cu Rusia, și cu Austria, și chiar cu Turcia; suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare!“
Participarea la Primul Război Mondial
Participarea la Primul Război Mondial a fost un sacrificiu necesar pentru realizarea
Marii Uniri. Soluția de eliberare și revenire la patria-mamă a românilor aflați încă sub stăpânire străină, în Imperiul AustroUngar și cel Țarist, a fost tot jertfa de pe câmpul de luptă. În perioada 1916-1918 au murit 800.000 de români, soldați și civili, în efortul comun de realizare a marelui ideal național.
1 Decembrie 1918
La 27 martie/9 aprilie 1918 Basarabia, iar Bucovina la
15/28 noiembrie 1918 s-au alipit României; Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul au hotărât unirea cu țara-mamă la 1 Decembrie 1918, prin vocea poporului, pregătită de lideri precum: Pantelimon Halippa, Ion Inculeț, Iancu Flondor, Sextil Pușcariu, Vasile Lucaciu, Alexandru Vaida Voevod, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop, Ion Flueraș, Constantin Stere, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu și alții.
Ion I. C. Brătianu, primministrul României, a condus apoi delegația care a obținut recunoașterea internațională a Unirii, după intense lupte diplomatice, la Conferința de Pace de la Paris din 1919.
Documentele Unirii consemnează atmosfera și idele care i-au animat pe făuritorii României Mari: „Pentru exercitarea dreptului sfânt de liberă dispunere e convocat Marele Sfat al Națiunii Române din Ungaria și Transilvania, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. În mâinile acestei constituante e depusă acum soarta neamului românesc; ei îi revine datoria și cinstea de a șterge și cele din urmă legături ale robiei și de a pune – poate pe veci – temelia fericirii neamului românesc“.