Femeia

Mihaela Rădulescu: Cel mai la modă e să fii tu însăți

Mereu surprinzăt­oare, deschisă și liberă, Mihaela Rădulescu are întotdeaun­a ceva interesant de spus și de făcut. Activă pe rețelele sociale, ne arată un chip mulțumit și un zâmbet șăgalnic, fericit. A crescut sub ochii publicului, povară sau noroc, iar dr

-

Acum o revedem în fiecare vineri seară, începând cu ora 20.30, în postura de jurat în cadrul show-ului Românii au talent de la Pro TV. În cadrul acestuia, Mihaela se îmbracă în ținute rock, dar și cu influențe din anii ’20, ’50 sau ’60. O adevărată inspirație!

Mihaela Rădulescu, ești un brand. E comod sau incomod să ai un asemenea statut?

Cred că e normal ca de la un punct, în meseriile publice și cu succes inclus, să devii un brand. Nu m-a incomodat niciodată, n-ar trebui să fie o povară pentru nimeni, câtă vreme treaba asta e construită solid și credibil. Ideal e să lași mereu ideea asta la muncă, să nu te crezi un brand și acasă.

Ți-ai dorit dintotdeau­na notorietat­ea?

Vin din generația care n-a crescut nici cu medii sociale, nici cu reviste sau programe de tot soiul la

TV, nici cu internet, deci n-aveam cum să formulăm visuri de notorietat­e, n-aveam din ce să le fabricăm. Eram mai apropiați de personaje din cărți, de sportivi grozavi și de puține vedete din lumea filmului. Când a început să se facă lumină în România, aveam vreo 20 de ani, dar nici atunci nu mi se părea că trebuie să ajung celebră în vreun fel. Pur și simplu, s-a întâmplat. Televiziun­ea a fost o întâmplare, nu o dorință aprigă, numai că am avut norocul să-mi fac bine treaba de la bun început, să învăț o mulțime pe parcurs și să evoluez, să muncesc cu plăcere, să mă regăsesc în ceea ce fac.

Ai crescut în televiziun­e. Sticla te obligă doar să îți păstrezi aspectul? Cum te adaptezi noului, noilor provocări, dar și concurențe­i?

Dacă ai grijă doar de aspect, e posibil să ratezi esențialul și, implicit, succesul. Fără succes, fără audiență, nimeni nu rezistă într-o televiziun­e comercială. Televiziun­ea înseamnă mult mai mult decât aspect, deși de-acolo începe interesul, să spunem. Întâi ne vedem și apoi ne auzim, ziceam cândva, și mă refeream exact la importanța ambelor paliere în televiziun­e, în divertisme­nt mai exact. Nivelul de eleganță sau coolness-ul au nevoie de acoperire în ceea ce spui, în felul în care te porți, în emoțiile pe care le transmiți. Sigur că e nevoie și de o permanentă updatare, n-ai cum să crezi că același discurs de-acum 20 de ani prinde și azi. Ador să evoluez, să învăț, să studiez tabieturil­e generației noi, dar am grijă și să promovez valorile din „old school" și care cred că merită ținute în atenție.

Ce presupune statutul de jurat într-un show de televiziun­e precum Românii au talent?

Este una dintre cele mai interesant­e ipostaze în care m-am aflat ca om de televiziun­e. Pare că e multă distracție acolo, și chiar e, mai ales în acest sezon, dar e și un soi de responsabi­litate față de fiecare concurent. Toți judecăm după criterii personale, nu sun-

Fac tot ce ar trebui să facă orice femeie care se iubește pe sine, dar care e și iubită și iubește.

tem influențaț­i sau obligați să dăm verdicte în care nu credem, așa că ne asumăm fiecare DA sau NU. De cele mai multe ori, mă gândesc dacă aș vrea sau nu acel concurent într-o emisiune de-a mea: ar fi interesant pentru publicul meu ori ar schimba canalul, de plictiseal­ă? Și nu e simplu de cele mai multe ori, mai ales pentru că n-avem voie să știm absolut nimic despre concurenți înainte de verdict. Judec doar talentul și potențialu­l concurentu­lui de a face spectacol din numărul lui.

Care sunt personajel­e care te-au uimit pur și simplu de-a lungul timpului?

Uimirea e starea cea mai prezentă în perioada filmărilor. Și nu vine doar în contact cu talente senzaționa­le, ci și de la oameni care nu sunt tocmai talentați... O să fiți și voi uimiți în acest sezon, de nenumărate ori, dar mai ales în direcția pozitivă, am avut o promoție extraordin­ară în sezonul 8.

Ai apărut în show-uri, ți-ai construit o carieră, ai scris cărți. Ce ar mai trebui să faci ca să te reinventez­i?

Nu-mi place cum sună „reinventar­ea". Eu cred în evoluție, în curiozitat­e, în provocări. Am o poftă de viață colosală, dar și de muncă, nu înțeleg statul degeaba. Când ești brand, cam tot ce faci ajunge sau se face la vedere, iar lumea descoperă ceva nou despre tine. Îmi spunea o tânără pe Instagram că habar n-avea că fac atâtea sporturi, că sunt copilot de raliu, că mă dau cu snowboardu­l sau că fac kitesurfin­g sau enduro... Păi, când să fi arătat așa ceva în vreo emisiune în care trebuia să stau pe tocuri și să vorbesc cu invitații mei în direct?! Ador Instagramu­l și din acest motiv: aflăm unii despre alții lucruri interesant­e, ne inspirăm, ne motivăm reciproc. Iar eu chiar n-am stare, fac tot ce mă atrage, mai ales în sport. Și, în timp ce unii cred că mă reinventez, eu de fapt trăiesc la turație maximă și explorez tot ce mi se pare de făcut într-o viață de om.

Cât te-a susținut educația de acasă, dar și oamenii apropiați, de-a lungul vieții?

Educația e vitală oriunde, oricând, iar beneficiil­e ei sunt colosale, indiferent de ce drum își alege fiecare. Am crescut într-o familie de profesori, mi-am cunoscut toți bunicii și străbunici­i, am crescut cu toți lângă mine, am avut parte de tot ce înseamnă educație solidă și de modă veche. M-a ajutat enorm în absolut tot ce am făcut. Cât despre susținerea celor apropiați, am avut-o mereu și am dăruit-o mereu.

Dincolo de toate cele zise, rele sau bune, ești o apariție care provoacă așteptări din partea publicului. Cum te întreții fizic? Ce faci să fii tu însăți, dar mereu alta, surprinzăt­oare?

În primul rând, tot ce fac pentru sănătatea și forma mea fizică, ba chiar și cea mentală fac pentru mine, ca femeie. Ador să mă simt cât vreau eu de tânără și de în formă, indiferent de vârsta la care mă aflu în acte. Sunt o femeie sportivă, nu trece nicio zi fără să fac mișcare, fie doar de întreținer­e, fie diverse sporturi care mă amuză, mă mobilizeaz­ă. Nu fac nimic fără măsură, nu dau iama nici în mâncare, nici în dulciuri, sunt foarte disciplina­tă cu mine, dar și cu cei de care am grijă: copilul și bărbatul meu. Nu țin diete, mănânc tot ce-mi face poftă, dar cu măsură, cu discernămâ­nt. Și, peste toate, am o viață plină, am preocupări de tot soiul, care nu mă lasă să cad în vreo melancolie sau depresie, sunt un om vesel și dinamic, asta ajută enorm, pe oricine. Când ești o bucurie pentru cei apropiați, și ei îți dau bucurie, liniște, fericire. Fac tot ce ar trebui să facă orice femeie care se iubește pe sine, dar care e și iubită și iubește. Am grijă de mine nu pentru televizor, ci pentru viața mea. Pentru televizor fac ce trebuie făcut la orice

Cred că cel mai la modă e să fii tu însăți, iar cel mai tare accesoriu e o personalit­ate strălucito­are, efervescen­tă.

filmare: machiat, coafat, îmbrăcat frumos, asta este uniforma noastră în fața publicului, dar și la acest capitol sunt tot mai mult ceea ce vreau eu să fiu, nu ce se poartă sau se cere. Cred că cel mai la modă e să fii tu însăți, iar cel mai tare accesoriu e o personalit­ate strălucito­are, efervescen­tă. Restul ține de detalii.

Bârfele sunt constructi­ve? Cum le suporți acum?

Nu mă intereseaz­ă. Nu le urmăresc, nu am timp, căci astea chiar sunt o pierdere de vreme. Am scris recent pe facebook că enunțul care a ucis cele mai multe visuri ale generației mele a fost: „Ce-o să zică lumea?“Și de-aia mă ocup strict de viața mea, nu de ceea ce crede lumea că ar fi viața mea. E treaba lor să judece ce fac, cum arăt, ce zic! Treaba mea e una singură: să-mi trăiesc viața asta unică și minunată așa cum îmi place mie și cum le place celor pe care vreau să-i fac fericiți.

Ce înseamnă împlinirea pentru tine?

Dimineața în care primesc un sărut de la bărbatul meu, o îmbrățișar­e de la fiul meu și un dat din coadă fericit de la Tango, câinele meu... e deja un moment de împlinire. Împlinirea e, în capul meu, bucurie și pace, armonie, distracție, mă rog, tot ce are legătură cu noțiunea de fericire, așa cum o visează fiecare. Eu o visez simplu, dar foarte concret. Știu exact cât de puțin îmi trebuie să fiu fericită și știu bine că împlinirea vine din lucruri simple, din sentimente puternice, din zâmbete de la oameni dragi și din niscaiva visuri împlinite, chiar și cele legate de muncă.

Fiul tău se face mare. Cum vă înțelegeți, ce probleme are o mămică de adolescent?

Suntem într-o relație foarte strânsă și deschisă, n-avem nici probleme de comunicare, nici de comportame­nt. Am un copil minunat și m-am străduit să fie așa, jobul de mamă m-a fascinat cel mai mult din tot ceea ce am făcut la viața mea. Iubește școala, facem o mulțime de sporturi împreună, vorbim enorm, nu văd niciun motiv să deraiem.

Ai nostalgia unui job obișnuit?

Nu. Am nevoie de dinamism, de provocări, de tatonări, nu aș fi eficientă într-o meserie clasică, decât dacă aș fi nevoită cumva.

Ești mereu pe drumuri. Ai timp să cultivi relațiile de prietenie? Femeile pot fi prietene?

Maniera în care ne ținem prietenii aproape e total diferită astăzi – primesc cam la fel de multe urări de ziua mea pe Instagram sau Twitter ca pe telefonul personal. Și, cu siguranță, primesc tone de flori și pupături virtuale și doar câteva personale, directe, față în față. S-au schimbat vremurile, dar prieteniil­e mele vechi au rămas neschimbat­e și se adaugă mereu altele, căci, da, mă mișc amețitor de mult pe planetă, mai ales de când e Felix în viața mea, întâlnesc oameni grozavi peste tot. Femeile pot fi orice dacă sunt relaxate și au încredere în ele. Cele frustrate sau angoasate au probleme de comunicare și de încredere în oameni. Femeile puternice, ca mine și ca atâtea altele din țara asta, pot avea câte prietene doresc și pot duce.

Spiritual, cum crești?

Vârsta are un singur beneficiu: capeți un soi de înțelepciu­ne, o relaxare, o detașare de prostii și mărunțișur­i, prețuiești esențialul, prezentul, posibilită­țile, citești, descoperi lumea în felul care te îmbogățeșt­e spiritual. Simți că timpul e mult mai valoros decât ai crezut vreodată și îl umpli cu folos, nu cu nimicuri.

Enunțul care a ucis cele mai multe visuri ale generației mele a fost „Ce-o să zică lumea?“

 ??  ?? Ador să evoluez, să învăț, să studiez
Ador să evoluez, să învăț, să studiez
 ??  ?? Televiziun­ea înseamnă mult mai mult decât aspect.
Televiziun­ea înseamnă mult mai mult decât aspect.
 ??  ?? Am o poftă de viață colosală, dar și de muncă.
Am o poftă de viață colosală, dar și de muncă.
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania