Fa­tă fru­moa­să, dar fă­ră me­mo­rie

Femeia - - SUMAR -

S-a re­tras din te­a­tru în ur­mă cu ce­va ani. A fost ta­len­ta­tă, vul­ca­ni­că, co­pi­lă­roa­să și, până la sfârșit, fru­moa­să. A mu­rit, la fel de dis­cret pre­cum a trăit, la 92 de ani. A fost Car­men Stă­nes­cu.

S-a îndră­gos­tit de te­a­tru, ire­me­dia­bil, pe la 5-6 ani, când a vă­zut pi­e­sa „Vlai­cu Vo­dă“. A de­cre­tat atunci că ea va fi ac­triță. Pă­ri­nții nu au con­tra­zis-o de­cât câți­va ani mai târziu, când și-au dat se­a­ma că vrea să re­nu­nțe la școa­lă. Dar nu i-au in­ter­zis ac­to­ria, i-au spus doar că ar tre­bui să-și ter­mi­ne întâi li­ceul. L-a ter­mi­nat, ba a ajuns și cam­pi­oa­nă nați­o­na­lă la tir. Dar, când a so­sit vre­mea, s-a pre­zen­tat re­gu­la­men­tar la ad­mi­te­rea de la Con­ser­va­to­rul Re­gal de Mu­zi­că și Te­a­tru. Așa se nu­mea în 1944. A încer­cat să con­vin­gă co­mi­sia de ad­mi­te­re cu o po­e­zie de Coșbuc, însă nu și-a amin­tit de­cât do­uă ver­suri. Atât! „Fa­tă fru­moa­să, dar n-are me­mo­rie, ar fi spus ci­ne­va, și fă­ră me­mo­rie cum să faci te­a­tru?“„O iau eu, la gru­pa mea“, a spus Ma­ri­oa­ra Voi­cu­les­cu. Și Car­men a ter­mi­nat, cu brio, cla­sa Ma­ri­oa­ra Voi­cu­les­cu a Con­ser­va­to­ru­lui în 1948. De de­bu­tat pe sce­nă însă a de­bu­tat în 1945, în „Frații Ka­ra­ma­zov“.

În stare de ori­ce

Se ju­ca prin anii ’80, cu ma­re suc­ces la pu­blic, un mu­si­cal la Not­ta­ra: „Bună se­a­ra, dom­nu­le Wil­de“. Car­men Stă­nes­cu era La­dy Brac­knel, o en­gle­zoai­că ză­pă­ci­tă în stare să mu­te mu­nții din loc. Ei bine, da, de atunci, când spu­neam Car­men Stă­nes­cu, mă gânde­am că ea, ac­trița, ar pu­tea să schim­be gar­da la Buc­kin­gham așa, cât ai pocni din de­ge­te. Că poa­te fa­ce ori­ce. Și a fă­cut. A ju­cat la fel de con­vin­gă­tor Ca­ra­gia­le și Mo­lière, De­la­vran­cea și Shaw.

Un send­viș de iu­bi­re

Avea 30 de ani și ju­ca de­ja de ze­ce pe sce­na Nați­o­na­lu­lui. Era vo­lun­ta­ră și răs­făța­tă, ri­gu­roa­să și ta­len­ta­tă. La un mo­ment dat, a fost dis­tri­bu­i­tă în ace­e­ași pi­e­să cu Da­mian Crâșma­ru, de 24 de ani, proas­păt ab­sol­vent (șef de pro­moție) al Insti­tu­tu­tu­lui de Te­a­tru. Într-o zi, re­pe­tau de­ja de o lu­nă, ea i-a ce­rut o bu­ca­tă de șun­că din send­vișul pe ca­re el și-l pre­gă­tea cu me­ti­cu­lo­zi­ta­te. El i-a dat, ga­lant, tot send­vișul, cu ris­cul de a fa­ce foa­mea până a do­ua zi. Așa a înce­put una din­tre ce­le mai fru­moa­se po­vești de dra­gos­te din te­a­trul ro­mânesc, ca­re s-a ter­mi­nat, așa cum spu­ne vor­ba, doar când moar­tea i-a des­pă­rțit.

Car­men Stă­nes­cu, de­o­po­tri­vă fru­moa­să și ta­len­ta­tă

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.