Andrei Du­ban: Să râdem de pros­tie, de rău­ta­te, de urât!

A fost un co­pil no­ro­cos. A cu­nos­cut lu­mea te­a­tru­lui, sce­na și mari ac­tori. A de­venit, în mod fi­resc, ac­tor. Es­te cam­pi­on al ban­cu­ri­lor, cu­nos­cut din show-uri de te­le­vi­zi­u­ne și emi­si­uni de suc­ces. Es­te re­cu­nos­cut ca fi­ind cel mai ta­len­tat om al far­se­lor.

Femeia - - SUMAR -

Aju­cat de mic și cu toții l-am îndră­git încă de când a ju­cat în „De­cla­rație de dra­gos­te“. Șan­sa i-a su­râs și la fa­cul­ta­te, întru­cât în Insti­tu­tul de Te­a­tru l-a avut pro­fe­sor pe Ion Co­jar. Es­te că­să­to­rit cu ac­trița Grați­e­la Du­ban, cu ca­re are un băi­ețel, Armin.

Deși a fost un co­pil vedetă, no­to­ri­e­ta­tea nu i-a afec­tat ca­li­ta­tea. Es­te un om mo­dest, echi­li­brat și op­ti­mist. L-am vă­zut de cu­rând în show-ul „Fer­ma ve­de­te­lor“de la Pro TV, de un­de însă a fost eli­mi­nat la… duel. Es­te su­por­te­rul cel mai înfo­cat al Grați­e­lei, ca­re ți­ne în con­ti­nua­re în com­pe­tiție ste­a­gul fa­mi­li­ei Du­ban. Tot fe­mei­le sunt sal­va­rea, dom­nu­le Du­ban!

Când te afli față în față cu ti­ne, cum te ve­zi?

Când mă uit la mi­ne, mă văd bine fi­in­dcă sunt un om împli­nit, asu­mat, mă simt bine în pi­e­lea mea.

Dar când te afli în fața fi­u­lui tău?

Încerc să-i dau un exem­plu bun fi­u­lui meu, să-l învăț va­lo­ri­le mo­ra­le ale vi­eții și să-i dau încre­de­re în el.

Ești un tă­tic de­di­cat și gri­ju­liu?

Nu știu cât de de­di­cat sunt, dar gri­ju­liu pes­te mă­su­ră da, une­ori chiar exa­ge­rat.

Cum vă pe­tre­ceți tim­pul voi, în doi, ca băi­eții?

Noi doi ca băi­eții, da­că vre­mea es­te fru­moa­să, ieșim în na­tu­ră, el cu bi­ci­cle­ta, eu cu tro­ti­ne­ta elec­tri­că. Da­că e urât afa­ră, avem în ca­să mul­ti­ple po­si­bi­li­tăți: wii, swit­ch nin­ten­do, fil­me proi­ec­ta­te pe pe­re­te și să nu ui­tăm că, de do­uă ori pe săp­tă­mână, mer­gem împreu­nă la înot.

Ce rol are fa­mi­lia pen­tru un ac­tor ca­re are tur­nee, re­pe­tiții, fil­mări?

Fa­mi­lia es­te cea mai im­por­tan­tă, din­co­lo de toa­te proi­ec­te­le. Fă­ră fa­mi­lie, nu aș pu­tea și nu aș avea de ce să merg în tur­nee, să fil­mez, să joc. Prac­tic, fa­mi­lia es­te mo­ti­vația mea de ba­ză.

Cât te-au spri­ji­nit și încu­ra­jat pă­ri­nții, pri­e­te­nii în ale­ge­ri­le ta­le?

În toa­te ale­ge­ri­le me­le, me­reu am fost încu­ra­jat și spri­ji­nit, încă din co­pi­lă­rie, de că­tre pă­ri­nții mei, că­ro­ra le da­to­rez to­tul, și, mai târziu, de pri­e­te­nii apro­piați.

Ai fă­cut fil­me de lung me­traj, fil­me de te­le­vi­zi­u­ne, show-uri TV. Dar te­a­trul ce loc ocu­pă în ca­ri­e­ra ta?

Te­a­trul ocu­pă un loc im­por­tant în su­flet, iar fil­mul și te­le­vi­zi­u­nea mă aju­tă să-mi fac plă­ce­rea de su­flet de a ju­ca pe o sce­nă de te­a­tru. Se știe foar­te bine că din te­a­tru nu se câști­gă foar­te bine, dar am șan­sa să joc în fil­me și să par­ti­cip la emi­si­uni TV, un­de ar­gi­nții sunt un pic mai nu­me­roși.

Ți-ai dori să joci într-o pi­e­să de Ca­mil Pe­tres­cu sau de Mi­hail Se­bas­tian? Mai sunt ac­tua­le?

Me­reu un re­gi­zor bun poa­te mon­ta o pi­e­să cla­si­că pe ca­re s-o adu­că în actualitate. Așa că mi-aș dori să joc ori­ce au­tor ro­mân, dar pus în sce­nă de un re­gi­zor va­lo­ros.

Ai fost ele­vul lui Ion Co­jar, ai ju­cat sub ba­ghe­ta lui Ci­u­lei, ală­turi de mari nu­me ale sce­nei ro­mânești. Cum te-au mar­cat aces­te întâlniri?

Am avut par­te în viață de întâlniri cu ade­vă­rat va­lo­roa­se cu oa­meni de cul­tu­ră im­por­ta­nți de la ca­re am încer­cat să „fur“cât mai mult. Pen­tru că me­se­ria de ac­tor mai mult se fu­ră de­cât se învață. Nu lu­crăm cu ci­fre, cu ni­mic exact, ci doar cu min­tea și cu su­fle­tul.

Fa­mi­lia es­te cea mai im­por­tan­tă, din­co­lo de toa­te proi­ec­te­le.

Ai fost „Omul Lo­to“, apoi „Omul ca­re adu­ce ban­curi“, în me­di­ul ur­ban. „Fer­ma ve­de­te­lor“, show-ul de la Pro TV, te du­ce în me­di­ul ru­ral. Cum per­ce­pe un orășe­an viață la ța­ră?

Es­te foar­te im­por­tant să fa­cem me­reu pa­sul îna­poi, să ne întoar­cem în na­tu­ră, să o apre­ci­em, să o res­pec­tăm, de­oa­re­ce nu­mai așa înțe­le­gem cât de fa­ci­lă es­te viața la oraș. Ex­pe­ri­e­nța de la „Fer­ma ve­de­te­lor“m-a fă­cut să-i res­pect pe oa­me­nii de la ța­ră și să-i in­vi­di­ez în ace­lași timp, întru­cât se bu­cu­ră mai mult de na­tu­ră și de da­ru­ri­le ei de­cât noi, orășe­nii, ca­re trăim între be­toa­ne și mașini. Ae­rul cu­rat de la ța­ră es­te aur.

Ați tre­cut prin mul­te tu și soția la fil­mări. S-a re­flec­tat asta și în re­lația voas­tră?

Așa e, am tre­cut prin mul­te în fer­mă, dar toa­te n-au fă­cut de­cât să ne uneas­că și mai ta­re. Ast­fel, ne-am dat se­a­ma că, pe lângă fap­tul că sun­tem soț și soție, pă­ri­nți, iu­biți, for­măm o echi­pă pu­ter­ni­că.

Tu și Grați­e­la vă săr­bă­to­riți eveni­men­te­le ese­nția­le ale re­lați­ei?

Eu și Grați­e­la nu ra­tăm nici o da­tă im­por­tan­tă a re­lați­ei noas­tre și ne mi­nu­năm când adău­găm încă un an în bu­che­tul po­veștii noas­tre.

Înain­te de a ieși pe stra­dă, te gândești cu ce te îmbraci, da­că ești băr­bi­e­rit și fre­zat?

Nu me­reu. Grați­e­la mă ce­ar­tă că nu pun ac­cent și pe ex­te­ri­or. Îmi pla­ce să cred că nu hai­na îl fa­ce pe om și nu con­te­a­ză „cât de lung ai pă­rul, im­por­tant e ce și cum gândești“.

Fap­tul că te re­cu­nosc oa­me­nii pe stra­dă îți fa­ce bine? Are no­to­ri­e­ta­tea un preț?

Îmi fa­ce și bine, pen­tru că hră­nește acel ego al ar­tis­tu­lui, dar une­ori are un preț cam ma­re, pen­tru că nu întot­de­au­na am sta­rea de a zâmbi sau poa­te une­ori aș vrea puți­nă in­ti­mi­ta­te la un res­tau­rant ori într-o va­ca­nță. Știi cum e vor­ba aia: când ai mi­cul în gu­ră, te tre­zești că tre­bu­ie să faci o po­ză. (râde) Dar mi-am asu­mat că e o me­se­rie de vi­tri­nă și lu­mea te ju­de­că in­di­fe­rent ce-ai fa­ce.

Ce fa­ceți voi trei în va­ca­nțe?

De obi­cei împle­tim uti­lul cu plă­cu­tul. Încer­căm să ne bu­cu­răm cât mai mult unii de cei­la­lți și să ne fa­cem sur­pri­ze zil­nic.

Andrei Du­ban se de­cla­ră un om împli­nit. Ce ar mai fi de spus des­pre vi­suri, proi­ec­te, aștep­tări?

Aș mai avea mul­te de spus, dar las viața să mă sur­prin­dă într-un mod fu­mos, așa cum a fă­cut-o până acum. Mă simt un om împli­nit, nu re­gret ni­mic și îi sfă­tu­i­esc pe toți să râdă. Să râdă de pros­tie, de rău­ta­te, de urât. Pen­tru că nu­mai așa pu­tem pă­că­li sis­te­mul. Cu drag, un sal­tim­banc, Andrei Du­ban.

Sunt un om împli­nit, asu­mat și mă simt bine în pi­e­lea mea.

Andrei Du­ban: Un ar­tist ine­pu­i­za­bil, me­reu sur­prin­ză­tor

Grați­e­la și Andrei în ro­luri de... fer­mi­eri

Ală­turi la bine și la rău, Andrei și Grați­e­la

Per­fect în ori­ce rol

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.