Explo­ra­tor

Femeia - - SUMAR - Mi­re­la Ho­rum­bă, psi­ho­log și psi­ho­te­ra­peut ex­pe­ri­e­nția­list, www.mi­re­la­ho­rum­ba.ro

Cum mai tre­ce tim­pul! Par­că ieri veneai cu be­be în bra­ţe aca­să şi acum ia­tă că înce­pe să me­ar­gă sin­gu­rel. Ce mi­nu­nă­ţie… ca­re vi­ne la pa­chet, de­si­gur, cu o pro­vo­ca­re ma­jo­ră: co­pi­lul îşi exer­ci­tă ne­voia de au­to­no­mie, une­ori cu mult mai mul­tă ener­gie de­cât noi, pă­rin­ţii, sun­tem pre­gă­ti­ţi să îi ofe­rim. Și, cum ni­meni nu ne între­a­bă da­că ne pla­ce sau nu, tre­bu­ie să fa­cem fa­ţă. Es­te ca în anec­do­ta ace­ea: „Până să am co­pi­lul, cre­de­am că sunt per­fec­tă“. Dar între ce­ea ce cre­zi şi ce­ea ce e în re­a­li­ta­te es­te ce­ea ce pre­su­pui.

Oda­tă cu creş­te­rea mi­cu­ţu­lui, e foar­te greu de sta­bi­lit ce are sau nu are voie să fa­că mi­cuțul. Uşor de zis, dar cum să fa­cem să fie co­rect? Exis­tă o regulă ca un fel de far că­lău­zi­tor atunci când pă­ri­nții au ne­voie de îndru­ma­re: co­pi­lul ca­re spu­ne că es­te în stare să fa­că sin­gur un anu­mit lu­cru tre­bu­ie să do­ve­de­as­că ace­as­ta.

A vrea au­to­no­mie înse­am­nă a pre­tin­de că ai ca­pa­ci­ta­tea de a fi răs­pun­ză­tor de ti­ne însu­ţi sau a fi res­pon­sa­bil.

Ace­as­tă au­to­no­mi­za­re pe ca­re şi-o do­resc co­pi­ii es­te un pro­ces de du­ra­tă, ca­re se întin­de de la mo­men­tul pri­mi­lor pa­şi până în ju­rul vârstei de 18 ani. Și, ca lu­cru­ri­le să se des­fă­şoa­re într-un con­text fi­resc, într-o ma­ni­e­ră cal­mă şi echi­li­bra­tă, es­te ne­voie ca pă­rin­te­le să-l la­se pe co­pil să-şi asu­me con­se­cin­ţe­le pro­pri­i­lor de­ci­zii şi fap­te.

Un exem­plu în acest sens poa­te fi: „Da­că vrei să mer­gi fă­ră să mă ţii de mână, es­te ne­voie să ră­mâi me­reu lângă mi­ne cât sun­tem pe stra­dă. Da­că nu res­pec­ţi ace­as­tă regulă, te voi lua din nou de mână“. Evi­dent, es­te im­por­tant ca toa­te aces­te tes­tări să se fa­că într-un me­diu po­tri­vit din per­spec­ti­va si­gu­ran­ţei co­pi­lu­lui.

Una din ce­le mai mari pro­vo­cări ale pă­rin­ţi­lor re­fe­ri­toa­re la au­to­no­mia co­pi­lu­lui sunt pro­pri­i­le frici. Tre­bu­ie ţi­nut cont ca aces­tea să nu fie tras­mi­se ca fi­ind ne­pu­tin­ţa co­pi­i­lor, pen­tru că pe ter­men lung le pro­voa­că un han­di­cap emo­ţi­o­nal.

Mul­ţi pă­rin­ţi cred că, da­că sunt per­mi­si­vi şi spun me­reu DA, asta înse­am­nă iu­bi­re ne­con­di­ţi­o­na­tă, iar da­că, în plus, le ofe­ră ne­nu­mă­ra­te lu­cruri, ei vor fi mai fe­ri­ci­ţi. Ni­mic mai fals!

Pă­rin­ţii buni edu­ca­tori ştiu să spu­nă NU la mo­men­tul opor­tun, învă­ţându-l ast­fel pe co­pil că nu i se cu­vi­ne to­tul, aju­tându-l să de­prin­dă va­loa­rea lu­cru­ri­lor şi, mai ales, să ştie că se poa­te ba­za pe ei atunci când spun NU, întru­cât ştiu clar des­pre ce vor­besc. Per­mi­si­vi­ta­tea nu ne ga­ran­te­a­ză iu­bi­rea co­pi­i­lor, ba chiar es­te o frână în ca­lea dez­vol­tă­rii lor pe ter­men lung. Co­pi­ii au ma­re ne­voie să îşi cu­noas­că li­mi­te­le. NU are mai mul­tă sem­ni­fi­cație, mai ales pen­tru co­pii, atunci când es­te fo­lo­sit mai puțin.

Ia­tă ze­ce mo­da­li­tă­ţi prin ca­re pu­tem spu­ne NU într-o for­mu­lă mai blândă, no­nin­va­zi­vă:

1. N-o să func­ţi­o­ne­ze…

2. Nu o să te las să…

3. Spu­ne-mi mai mult des­pre…

4. Te pot aju­ta?

5. Acest lu­cru nu func­ţi­o­nea­ză aşa pen­tru mi­ne…

6. Hai să fa­cem di­fe­rit…

7. Ai aici o altă po­si­bi­li­ta­te pe ca­re o po­ţi încer­ca…

8. Vreau să mai aud o idee…

9. Închi­de ochii şi gândeş­te-te cu aten­ţie…

10. Știu că te stră­du­i­eş­ti mult…

Ha­rul de a fi pă­rin­te te aju­tă să ştii când tre­bu­ie să spui DA şi când es­te ne­ce­sar să fie pre­ci­zat un NU clar şi ferm, fă­ră agre­si­vi­ta­te.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.